Ori de câte ori cineva se roagă lui Dumnezeu și cere de la El bogăție stricăcioasă și slavă vremelnică sau bunăstarea și vigoarea trupului și viață de mulți ani și toate câte sunt proprii vieții stricăcioase, în chip vădit, unul ca acesta spune multe cuvinte, precum păgânii. Și iarăși, dacă cineva vrea să-L roage pe Dumnezeu pentru cele necesare trupului, adică mâncăruri, și băuturi și îmbrăcăminte și acoperiș, și toate celelalte trebuințe, îi zice: „Știe Tatăl vostru cel ceresc cele de care aveți nevoie, mai înainte de a-I cere voi”. Voi, oameni fiind, vă faceți griji și vă înșelați că aveți nevoie de lucruri de care, poate, nu aveți într-adevăr nevoie, și de aceea de multe ori cereți și nu primiți. Iar Dumnezeu și Tatăl știe, ca Dumnezeu, cele de care aveți nevoie, mai înainte de a-I cere și El va da cu ușurință și cu îmbelșugare cele necesare trupului. Ci voi să vă rugați așa: „Tatăl nostru Carele ești în ceruri” și celelalte.

Și vezi înălțimea acestei rugăciuni domnești, ușor de reținut, cum nu cere ceva dintre lucrurile pământești, afară numai de pâine, și aceasta pentru astăzi și nimic mai mult, iar celelalte sunt toate duhovnicești și cerești și slobozite de pământ. Iar stihul: „Și nu ne duce pe noi în ispită” mi se pare că are un dublu sens, sensibil și inteligibil. Dar noi purtând pe buze această mare și dumnezeiască și mântuitoare rugăciune, o rostim fără nici o simțire și fără luare aminte.  Dar dă-ne nouă să o rostim  întru simțirea inimii, Cel ce ne-ai dăruit-o spre mântuire.

Iar dacă cumva cineva se va întreba pentru ce noi cântăm multe și ne rugăm cu multe cuvinte, de vreme ce Stăpânul a poruncit să nu spunem multă vorbărie, precum neamurile, ci astfel să ne rugăm: „Tatăl nostru” și ce urmează mai departe, vom spune că nu ne-a limitat pe noi să spunem numai „Tatăl nostru” și în afară de asta să nu ne mai rugăm, nici să nu mai cântăm, ci să-L binecuvântăm pe Domnul în toată vremea și să avem  pururea lauda Lui în gura noastră (Psalmul 33, 1) și să înmulțim, după putere, toată lauda Lui (Psalmul 70, 15), potrivit dumnezeiescului David, iar nu să spunem multe și să sporovăim, precum păgânii, pentru lucruri deșarte și mincinoase (Iona 2, 9), stricăcioase și vremelnice.  

Și zice: „Nu vă adunați comori pe pământ unde molia și rugina le strică și unde furii le sapă și le fură” (Matei 6, 19). Nu a spus să nu-și agonisească cineva ceva dintre cele necesare trupului, ci să nu vă agonisiți vouă comori, bani sau îmbrăcăminte de mătase și bogăție pieritoare și altele asemenea cu acestea, care sunt cheltuielile moliilor și a hoților și reaua bucurie a celor răi. Căci unele ca acestea sunt comorile pământului. „Toate au fost făcute din țărână și toate în țărână se vor întoarce” (Ecclesiastul 3, 20). Și zice și Iov: „Gol am ieșit din pântecele maicii mele și gol mă voi duce dincolo” (Iov 1, 21).

Și fericitul Pavel: „Ci având hrană și îmbrăcăminte, cu acestea vom fi îndestulați, iar cei ce vor să se îmbogățească cad în ispită și în cursa diavolului” (I Timotei 6, 8-9). Ispită, cred, numește neîncetatele griji pe care le suferă noaptea și peste zi cum să-și înmulțească averea cei îndrăgostiți de ea, și uneori se grăbesc și aleargă afară din căile drepte și o înmulțesc pe aceasta prin lăcomii nedrepte, iar alteori se întristează, se ispitește, se lăcomește din pricina mai marilor (Cf. Sfântului Ioan Gură de Aur) vieții acesteia. Cursă a diavolului, cred, a desemnat patima slavei deșarte. Căci slava deșartă urmează în chip firesc bogăției și o însoțește pe ea.

Pentru aceea „nu vă adunați vouă comori pe pământ unde molia și rugina le strică și unde furii le sapă și le fură, ci adunați-vă comori în cer”, milostenie și iubire, rugăciune și post și cuget smerit, care sunt comoară neprădată și nestricăcioasă în loc neprădat și fără de schimbare, unde „nici molia, nici rugina nu le strică și unde hoții nu le sapă și nu le fură” (Matei 6, 20). Căci locașul acela este curat de hoți și de molii, de lacomi și demoni și de toate relele. Ci are acolo paznici neadormiți și lumină neînserată și soare neapus și hoții nu pot săpa, nici molia, nici rugina nu pot strica acea comoară nestricăcioasă.

„Căci unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră” fie în cer, fie pe pământ, acolo va fi și inima voastră, și nădejdea voastră, și bucuria, și cugetul vostru. Acolo va fi lumina voastră, adică sus, când ne adunăm comoară sus, și acolo va fi întunericul vostru, adică jos, când ne adunăm comoară jos. Acolo jos au adunat mulți și nu au aflat nimic – „Strânge comori și nu știe cui le adună pe ele” (Psalmul 38, 10) –, iar acolo sus au adunat comori mulțimea prorocilor și apostolilor, a mucenicilor, a drepților și cuvioșilor, care aici jos au fost pelerini și rătăcitori pe pământ, iar acolo sus și-au adunat loruși comori, acolo sus și-au pus inimile și de acolo și-au atras iluminarea lor. Au lepădat toată iarba câmpului, lemnul și trestia, și și-au adunat sus aur și argint și pietre prețioase, potrivit dumnezeiescului apostol (I Corinteni 3, 12). Acolo după puțin s-au adunat și ei înșiși, acolo unde și-au trimis de mai înainte inimile și comorile lor (Cf. Sfântului Ioan Gură de Aur).

Și acum se îmbogățesc cu comoară nedeșertată și se desfată de îngerească bucurie, pe Hristos Îl văd, pe Cel Preabun, pe Hristos, pe Cel pe Care L-au dorit. „Dorință am să mă despart de trup și să fiu cu Hristos” (Filipeni 1, 23) și „Când voi veni și mă voi arăta feței lui Dumnezeu” (Psalmul 41, 2), „Împodobit ești cu frumusețea mai mult decât fiii oamenilor” (Psalmul 44, 3).

Ai văzut pe agonisitorii de comori, ai văzut comoara, care este și câtă și unde? Ai văzut pe paznici și locașul cel neprădat, necălcat de hoți și pe soarele cel neapus? Să ne dea așadar Domnul și nouă ca acolo să adunăm comoară, acolo să avem inimile neabătut, acolo să ne gândim pururea ziua și noaptea, acolo să ne atârnăm mintea, acolo să ne ațintim vădit ochiul minții, ca să ne grăbim acolo să ne adunăm comoară și acolo să ne fixăm inimile.

Dar aceasta se va întâmpla dacă vom ține dumnezeieștile porunci ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos: fiindcă „vrednice de crezare sunt toate poruncile Lui” (Psalmul 110, 7), potrivit dumnezeiescului David și „fericit bărbatul care se teme de Domnul, că întru poruncile Lui va voi foarte” (Psalmul 111, 1) și „Să se depărteze de la mine cugetele cele rele, și voi cerceta poruncile Dumnezeului meu” (Psalmul 118, 115), fiindcă „toate poruncile Tale, Stăpâne, sunt drepte” (Psalmul 118, 172). Și pentru aceea „înțelepțește-mă și voi păzi poruncile Tale” (Psalmul 118, 73) că „Tu ai poruncit ca poruncile Tale să fie păzite foarte” (Psalmul 118, 4-6) „Și atunci nu mă voi rușina când voi păzi toate poruncile Tale”. Și mii de mărturii davidicești ar putea găsi cineva la aceste dumnezeiești și sfinte porunci ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Fie dar, ca niciodată să nu uităm nici una dintre aceste porunci, ci în toată vremea și în tot locul și în tot lucrul să le avem pe acestea în minte și să le împlinim cu fapta, pentru ca și Cel ce le-a poruncit pe ele să-Și împlinească nemincinoasa Lui făgăduință. Care este aceasta? „Cel ce Mă iubește pe Mine, zice, cuvântul Meu îl păzește și Tatăl Meu îl va iubi pe el și vom veni la el și ne vom face sălaș la el” (Ioan 14, 23).

Fie, Doamne, ca această nemincinoasă a Ta făgăduință să se împlinească și cu noi, cu harul și iubirea de oameni a bunătății Tale celei multe către noi, căreia se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea împreună cu Tatăl cel fără de început și cu Cel împreună veșnic și bunul și de viață făcătorul Tău Duh acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

(Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, Scrieri I, traducere de Laura Enache, Editura Doxologia, Iași, 2015, pp. 104-109)