Suntem colecţionari de cuvinte frumoase, artişti de chip şi dorinţă în fum de ţigară, birocraţi matrimoniali ai resursei umane, arhitecţi ai superlativului ecvestru.

În goana cailor verzi pe pereţi, conturăm în grabă, cu linii stângace, profilul uman al domnişoarei sau al domnului cu care să ne afirmăm celelalte împliniri. Cu priviri magna cum laude sau de exil babilonian completăm, exigenţi sau resemnaţi, analiza swot a celei sau a celui care ne poate fi partener contractual.

Anotimpul iubirii cu tineri orbiţi la lumina neînserată a îndrăgostirii a plecat în ţările calde, odată cu păsările călătoare.

Trăim într-o permanentă stare de noiembrie insipid. Funcţionăm între intervale de bilanţ, previziuni şi prognoze cu vizibilitate şi anticipaţie clare, tocmai din cauza orizonturilor mici.

Suntem formatori ai vieţii pe toate ecranele, dar unde ne sunt îndrăgostiţii din filme?! Unde ne mai suntem noi, îndrăgostiţii din albumele clasate?!

Mai vedem îndrăgostiţi înveşmântaţi în foc şi dor sau doar doi subiecţi aplecaţi de griji şi bagaje, pe scările rulante ale unui magazin sau altul?!

Mai vedem îndrăgostiţi însetaţi şi înfometaţi unul de altul sau doi clienţi plictisiţi în faţa unei cafele, căreia îi expiră termenul de valabilitate la monotonia neprielnică?!

Se mai contopesc şoaptele îndrăgostiţilor într-un permanent cântec de dragoste?! De ce playback-ul de top, cu refrene onomatopeice şi polizor instrumental ne-a făcut surzi şi muţi la marile refrene ale iubirii?!

De ce în locul poeziei de dragoste, inopinat născută din inspiraţia dăruirii, între migrene şi stări emetice, ne mai băgăm în seamă cu discuţii despre serviciu şi preţul cartofilor?!

De ce în locul dansului în doi ce ne poartă paşii fără bani şi fără grabă pe aripile vântului, urmărim tensionaţi şi grăbiţi paşii ospătarului, pentru a solicita, în acelaşi timp, meniul şi nota de plată?!

De ce valurile de flori parfumate, ţinute în braţe viu şi dezordonat, au fost înlocuite cu gravele şi protocolarele buchete semestriale?!

De ce nu mai jucăm în rolurile principale, în nepieritoarele filme de dragoste?!

De ce nu mai privim emoţionaţi din rolurile secundare şi de ce asistăm neînsufleţiţi la lung metraje de popcorn?!

Ne mai plimbăm dansând prin ploaie sau străini în noapte chemăm două taxiuri pentru aceeaşi destinaţie?!

De ce nu mai suntem sensibili la romanul de dragoste şi de ce suntem atât de încrâncenaţi la punctele pierdute în campionatele virtuale?!

De ce nu mai credem în dragostea la prima vedere?! Oare există dragoste la a doua vedere sau doar încrederea emfatică în tomografia unui chirurg în ştiinţe sentimentale?!

Dragostea este talantul nepieritor cu care ne-am născut, ea sporeşte odată cu iertarea, răbdarea şi speranţa, numai că azi îndrăgostirea se face la cursul de schimb al vremurilor şi, în funcţie de conversie, talantul mai este sau nu convertibil.

Poate, pentru prima dată în istoria cunoscută, avem nevoie de o educaţie a îndrăgostirii. Din păcate, îndrăgostirea nu mai vibrează instinctual, din trăirea omului cel tainic al inimii.

Doamne, Dumnezeul dragostei, învaţă-ne să trăim până la adânci tinereţe în cântecul, poezia, povestea şi filmul permanentei îndrăgostiri!