Îmi scrii că toată averea ți-a fost vândută pentru datorii. Când te-ai văzut în stradă fără un capăt de ață, te-ai îndreptat spre cimitir ca să-ți pui capăt zilelor. Ai început să șovăi, să te răzgândești. Zdrobit de chinul lăuntric, te-ai întins pe mormântul părinților tăi și ai adormit, în vis ți s-a arătat mama ta, care te-a preîntâmpinat zicând că în Împărăția lui Dumnezeu e plin de oameni care au fost cerșetori pe pământ, dar că acolo nu se află nimeni care și-a luat viața cu bună știință. Acest vis te-a scăpat de la sinucidere. Cu adevărat, iubita ta mamă te-a scăpat, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Ai început să ceri, și trăiești din cerșit. Și întrebi dacă prin aceasta calci legea lui Dumnezeu.

Îmbărbătează-te, fiu al omului! Dumnezeu a poruncit: să nu furi!, dar nu a poruncit: să nu ceri! Cerșitul fără mare nevoie este furt, dar în situația ta, nu este furt. Căpetenia de oști a împăratului Iustinian, slăvitul Belizarie, a rămas la bătrânețe fără avere, fără prieteni și fără ochi. S-a așezat, orb cum era, la poarta cetății de scaun și a cerut pâine. Ca creștin, nu a cutezat nici să se gândească la sinucidere: fiindcă, pe cât este viața mai bună decât moartea, pe atât este și cerșetorul mai bun decât sinucigașul.

Spui că rușinea te-a ros și mâhnirea ți-a uscat oasele. Stai noaptea în fața cafenelei, care era cândva a ta și ceri milostenie de la cei care ies și intră. Îți amintești că nu demult erai stăpânul acelei cafenele, iar acum nu cutezi să calci în ea nici măcar drept client. Și ochii ți s-au înroșit de tânguire și de plâns. Om bun, alină-te! Îngerii lui Dumnezeu nu sunt departe de tine. De ce plângi pentru cafenea? N-ai auzit de o cafenea de la marginea Belgradului ce se numea «A cui n-am fost, a cui n-oi fi?»? Cu adevărat, mare filosof a fost cel ce a scris cuvintele acestea – fiindcă ele sunt valabile pentru toate cafenelele, și casele, și vilele, și palatele din lume. Ale cui n-au fost, ale cui n-or fi?

Ce ai pierdut? Ceea ce nu era al tău când te-ai născut, nu este nici acum al tău. Ai fost avut, acum ești nevoiaș. Asta nu e o pierdere. Pierdere este când cineva a fost om și a devenit fiară. Iar tu ai fost om și ai rămas om. Ai girat polițe unor clienți „de vază”, și drept urmare cafeneaua ta a ajuns în mâini străine. Acum privești pe fereastră cum cei care te-au sărăcit râd în cafenea ca și mai înainte, în timp ce tu pe stradă verși lacrimi și ești acoperit de rușine. Nu te teme, există o dreptate a lui Dumnezeu. Ei vor răspunde pentru ticăloșia lor. Când se vor duce să se sinucidă, cine știe dacă Dreptul Dumnezeu va îngădui mamelor lor să li se arate de pe lumea cealaltă și să-i oprească de la fărădelege! Nu pizmui fericirea nimănui, fiindcă nu le cunoști sfârșitul. Un înțelept grec din vechime a zis: „Nu numi fericit pe niciun om mai înainte de a-i vedea sfârșitul”.

Ți-e greu să fii cerșetor? Dar nu suntem cerșetori cu toții? Nu depindem cu toții în fiecare zi și în fiecare clipă de mila Celui care ne dă viață pentru viață? Tu ai și acum o misiune importantă în lume: aduci aminte oamenilor de Dumnezeu și de suflet, și le aduci aminte să fie milostivi. Silit să trăiești în tăcere, adâncește-te în sufletul tău și stai de vorbă prin rugăciune cu Dumnezeu. Viața de cerșetor cere mai multă vitejie decât viața de om avut: Aurul și argintul se cearcă în foc, iar omul, în cuptorul smereniei (Sirah 2, 5). Tu, însă, te-ai arătat deja viteaz prin faptul că ai biruit gândul cel negru al sinuciderii. Aceasta este biruința asupra duhului deznădejdii. După această biruință, oricare alta îți va fi mai ușoară. Domnul este aproape de tine. Pace ție și mângâiere de la Domnul!

(Episcopul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 1, Editura Sophia, București, 2002,  pp. 100-102)