Unui rugător de care își bat joc toți casnicii săi
Bucură-te, frate, de o sută de ori, bucură-te! Oare nu vezi că în casa voastră se joacă drama Evangheliei?
Până ce nu începusei să te rogi lui Dumnezeu, erai tuturor drag. Iar acum, dintr-o dată, ești în casa ta ca în mijlocul unei tabere dușmane. Mai înainte vreme te îmbătai, și fumai, și mai furai câte puțin, și înjurai, și trândăveai în zilele lucrătoare, și făceai toate celelalte câte sunt urâte înaintea lui Dumnezeu și a lumii cinstite. Și totuși, atunci erai drag tuturor din casă.
Iar acum, când ai apucat-o pe calea dreptății, cinstei și rugăciunii, acum toți au tăbărât asupra ta ca un roi de viespi.
Bucură-te, frate, de o sută de ori, bucură-te! Oare nu vezi că în casa voastră se joacă drama Evangheliei? În aceeași casă unde până acum se flecărea despre impozit și sărăcie, și hoți, și tăinuitori, și judecători, în aceeași casă au început să se împlinească prorociile evanghelice. Casa voastră s-a înălțat până la Ceruri, s-a făcut scenă a dramei evanghelice, a făcut legătura cu timpurile apostolilor și mucenicilor. Istoria Bisericii creștine se desfășoară, la scară mică, în casa voastră. Iată prorociile lui Hristos, care s-au împlinit de nenumărate ori pe această planetă pământească și care încep acum a se împlini și în casa voastră: Veți fi urâți de toți pentru numele Meu, iar cel ce va răbda până în sfârșit, acela se va mântui (Matei 10, 22). Și vrăjmașii omului vor fi casnicii lui (10, 36). Fericiți sunteți care plângeți acum, că veți râde. Fericiți veți fi când vă vor urî pe voi oamenii, și când vă vor despărți pe voi și vă vor ocări, și vor scoate numele vostru ca un rău pentru Fiul Omului (Luca 6, 21-22). Amin, amin. Grăiesc vouă că voi veți plânge și vă veți tângui, iar lumea se va bucura; și voi vă veți întrista, dar întristarea voastră întru bucurie se va întoarce (Ioan 16, 20).
Ce poate fi mai deslușit decât aceste prorocii? Iată, ele se împlinesc și astăzi, lângă căminul tău, asupra ta. Ca atare, primește toate ocările ca pe niște decorații. Să știi că prigonitorii tăi se vor căi; batjocoritorii tăi vor tăcea, și tu te vei bucura. Astăzi ești cel din urmă în casa tatălui tău, însă degrabă vei fi cel dintâi. Iar cei care te prigonesc îți vor sluji. Lucrul acesta e prezis, și s-a adeverit de mii de ori și în mii de locuri. Pace ție și binecuvântare de la Domnul!
(Episcopul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, volumul I, Editura Sophia, București, 2002, pp. 158-159)