Ca să înțelegeți mai bine cât de urât este blestemul înaintea lui Dumnezeu, voi aduce de față o povestire înfricoșată, care se cuprinde în Scrisoarea Sfințitului Mucenic Dionisie Areopagitul, trimisă către fericitul Dimofil.

Sfântul Dionisie Areopagitul a trăit în vremea Sfinților Apostoli, a fost răpit pe nori de la Atena, la Ghetsimani, pentru a fi de față la înmormântarea Maicii Domnului. S-a săvârșit ca mucenic la anul 96 în cetatea Parisului (care se chema Luteția pe vremea aceea). În scrisoarea lui către Dimofil, spune că mergând el odată în insula Creta a fost găzduit de Sfântul Apostol Carp (unul din cei 70 de Apostoli). Acesta i-a povestit cum a avut el o mare supărare, din cauza unui elin (adică necredincios), care convinsese pe un creștin ca să-și lepede Sfânta Credință și să primească înșelăciunea idolească.

Atunci, dumnezeiescul Carp, fiind copleșit de multă întristare, nu și-a dat bine seama ce face. Căci el, în loc să se roage lui Dumnezeu pentru întoarcerea celui pierdut, precum și pentru luminarea păgânului, s-a lăsat biruit de mânie și de amărăciune împotriva acestor doi ticăloși. Fiind seara, a adormit Sfântul cu duhul tulburat și cu inima plină de mânie. La miezul nopții s-a sculat la rugăciune, ca de obicei. În vremea rugăciunii avea inima amărâtă de întristare, ceea ce nu se cuvenea unui slujitor și ucenic al lui Hristos. În starea aceasta de tulburare, zicea în mintea lui că nu merită să mai trăiască acei oameni fară Dumnezeu, care duc în rătăcire pe alții.

Cugetând el acestea, se ruga lui Dumnezeu ca să-i lovească cu trăsnet pe amândoi ticăloșii. Îndată ce a cugetat acestea, i se părea că se cutremură locul unde se afla, iar cerul s-a deschis. Printr-o deschizătură a cerului a văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos împreună cu negrăită mulțime de îngeri, care erau în chip de oameni. Văzând aceasta, Fericitul Carp se mira foarte mult și uitându-se apoi în jos, a văzut temelia casei desfăcută în două și s-a arătat acolo o prăpastie adâncă și prea întunecoasă. Iar la marginea prăpastiei i-a văzut pe cei doi oameni pe care îi blestemase, fiind cuprinși de frică și de cutremur mare. De frica lor cea mare le tremurau picioarele și neputând a se stăpâni, erau gata să cadă în prăpastie. Din fundul gropii, Fericitul Carp vedea cum se ridicau șerpii, care se agățau de picioarele lor. Acum îi vedea că fluieră, acum îi vedea cum îi mușcă de picioare, trăgându-i în groapă. Deci se vedeau sărmanii că sunt gata să cadă de silă în prăpastie. În vremea aceasta, Fericitul Carp nu mai vroia ca să privească în sus, către Domnul, ci se necăjea cu mintea pentru ce nu cad mai repede în prăpastie ticăloșii aceia. Căuta chiar de multe ori ca să-i împingă singur în groapă. Dar neputând să-i arunce, se întrista și blestema.

La urmă s-a uitat în sus și a văzut ca și mai înainte cerurile deschise, iar pe Domnul L-a văzut cum i s-a făcut milă de cei doi osândiți, care se primejduiau și sculându-se Domnul de pe tronul Său, s-a apropiat de ei și le întindea mâna ca să-i scape. Împreună cu Domnul se sârguiau și Sfinții îngeri ca să-i scape din primejdie pe cei doi oameni. Cum ședea Domnul cu mâna întinsă spre oameni, a rostit către Fericitul Carp aceste cuvinte: „Lovește-Mă acum pe Mine, că iarăși Eu sunt gata ca să pătimesc de multe ori pentru mântuirea oamenilor. Și plăcut Îmi este ca să pătimesc iarăși și să mor pentru aceștia, ca să nu se osândească, chiar dacă alți oameni nu sunt vinovați (ca să mă răstignesc pentru ei). Însă, gândește-te bine, dacă îți convine oare și ție ca să schimbi prietenia cea cu Dumnezeu și cu îngerii cei buni și să primești în schimb pe cea de-a pururea prietenie cu șerpii și cu demonii!” (Vezi Sinaxarul cel mare, la 3 Octombrie, Viața Sfântului Sfințit Dionisie Areopagitul).

Atunci a cunoscut Sfântul Carp că nu este plăcută lui Dumnezeu mânia cea fară socoteală.

(Sfântul Ioan Iacob de la Neamț-Hozevitul, „Pentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine...”. Opere complete, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 349-351)