Când spunem în rugăciunea Tatăl nostru, în fiecare dimineață și seară, „și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”, dar noi nu iertăm, nouă înșine ne cerem osândă. Căci spui așa: „Doamne, dacă eu iert, iartă-mă și Tu, iar dacă eu nu iert, nu mă ierta nici Tu!”. Nu ne dăm noi oare seama că ne cerem osândă dacă nu iertăm? În momentul în care zicem „și ne iartă nouă, precum și noi iertăm”, ne-am și cerut osânda, pentru că noi știm că nu iertăm. Inima noastră este înclinată spre rău și vrăjmașul își face cuib în inima noastră ca să nu iubim pe Dumnezeu și pe aproapele nostru și să ne despărțim de Dumnezeu zicând: „Nu mă ierta, pentru că nici eu nu iert!”.

Fiți credincioși, fiți buni, fiți iertători! Adeseori spun: viața în comun este dură. Trebuie să știi să te faci iertat. A ierta este mai ușor decât a cere iertare, pentru că iertând, parcă ai un sentiment de superioritate. Dar cerând iertare când ai greșit înseamnă să te umilești, iar Dumnezeu vrea să ne asumăm și atitudinea aceasta. Când ai greșit, să ceri iertare.

Noi trăim în comun, în familie, în grupuri, în societate, în instituții, trăim în comun. Cum rezolvăm noi problema aceasta, conflictele comune? Numai înțelegând că trebuie să ierți și să fii iertat. Așa vom trăi în pace, așa vom avea o credință adevărată, așa va fi armonie. Armonia pe care Iisus încearcă s-o instaureze în lume prin Biserică. Acesta este începutul Împărăției lui Dumnezeu – Biserica.

(Părintele Cheorghe Calciu, Cuvinte vii, ediție îngrijită la Mănăstirea Diaconești, Editura Bonifaciu, 2009, p. 40)