De ce să-mi mărturisesc credința?

Cel ce primește în sufletul său învățătura îi va învăța cu îndrăzneală și pe alții, pregătit fiind să sufere toate cu ușurință.

(Matei 10, 33) Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.

Fiul nu spune aici cuvinte liniștitoare, ci vorbește despre urmările lepădării. Bagă de seamă: căci nu printr-o putere a ta mărturisești, ci prin ajutorul harului de sus. Hristos spune că, dacă te lepezi de Mine, de Fiul, Mă voi lepăda și Eu de tine înaintea Tatălui. Însă cineva ar putea spune: cum aș putea fi judecat eu, dacă Dumnezeu, uitând de mine, se leapădă de mine? Răspunsul este: ești uitat din vina ta, a celui uitat, nu a lui Dumnezeu.

Dar de ce, te ridici și spui, trebuie să-mi mărturisesc credința și cu gura, dacă o fac cu mintea? Nu, cu gurile noastre trebuie să o mărturisim, pentru a fi pregătiți în orice clipă să vorbim cu îndrăznire. Numai prin această bogată dragoste și hotărâre vom fi ridicați la cele înalte.

Astfel, Iisus se adresează către fiecare dintre noi în parte. Aici nu vorbește doar către primii săi ucenici, ci către fiecare dintre noi care urmează lor și după mărturia lor. Cel ce primește în sufletul său învățătura aceasta îi va învăța cu îndrăzneală și pe alții, pregătit fiind să sufere toate cu ușurință. De aceea, mulți și-au întărit credința lor prin mărturia apostolilor pentru acest Cuvânt.

 (Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 34.3, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

De la același autor

Ultimele din categorie