Sfântul Paisie cel Mare și coșurile cu trei torți

Documentar

Sfântul Paisie cel Mare și coșurile cu trei torți

    • Sfântul Paisie cel Mare și coșurile cu trei torți
      Sfântul Paisie cel Mare și coșurile cu trei torți

      Sfântul Paisie cel Mare și coșurile cu trei torți

Un bătrân oarecare locuia într-un sat ce se învecina cu părţile Egiptului. Acela, rătăcindu-se din neştiinţă, zicea că se cuvine creştinilor să cinstească şi să slujească numai Tatălui şi Fiului, iar Sfântului Duh să nu-i slujească, nici să-I zică Dumnezeu. Însă, Domnul i-a descoperit Cuviosului Paisie relele cugetări ale aceluia şi satul în care locuia.

Primele frământări în cadrul Bisericii creștine au fost legate de credința în Persoanele Sfintei Treimi. Cunoscute sunt ereziile lui Apolinarie din Laodiceea, continuate și dezvoltate de către preotul Arie din Alexandria. Chiar dacă învățăturile greșite au fost condamnate la primul sinod ecumenic de la Niceea din anul 325,  acestea au mai persistat un timp – mai ales în zonele rurale din Egipt.

În viața sfântului cuvios Paisie cel Mare, prăznuit de către Sfânta Biserică pe 19 iunie, există o întâmplare care scoate în evidență faptul că dogma Sfintei Treimi încă nu era înțeleasă deplin: „Un bătrân oarecare locuia într-un sat ce se învecina cu părţile Egiptului. Acela, rătăcindu-se din neştiinţă, zicea că se cuvine creştinilor să cinstească şi să slujească numai Tatălui şi Fiului, iar Sfântului Duh să nu-i slujească, nici să-I zică Dumnezeu. Însă, Domnul i-a descoperit Cuviosului Paisie relele cugetări ale aceluia şi satul în care locuia.

Şi, îndată, dumnezeiescul Paisie, făcând o mulţime de coşniţe cu trei urechi, le-a luat şi le-a dus către acel bătrân. Deci, văzând coşniţele cu trei urechi şi necunoscând pe Paisie, oamenii se minunau şi se mirau mult de facerea coşniţelor şi întrebau ce sunt acelea şi ce are de gând să facă cu ele? Iar el a zis: Voiesc să le vând. Atunci, iarăşi l-au întrebat: De ce le-ai făcut cu trei urechi? El a zis: Fiindcă sunt prieten şi iubitor al Sfintei Treimi şi se cade să arăt cu lucrurile cele trei feţe ale Sfintei Treimi, să o laud şi să o slăvesc în trei ipostasuri.

Acestea zicându-le pe scurt dumnezeiescul Paisie, bătrânul şi toţi câţi se aflau acolo au cunoscut adevărul. Iar dumnezeiescul Paisie, cu glas îndrăzneţ a răsturnat toate cuvintele cele hulitoare ale ereticilor şi le-a arătat mai neputincioasea decât ţesătura păianjenului, iar dreapta credinţă le-a arătat-o mai pe larg şi cu mai multe pilde, şi întipărind-o în inimile lor, i-a adus la adevărata cunoştinţă a Sfintei Treimi.”

Citește despre: