„Dacă nu rămâi aici, și în altă parte, dar să te faci călugăr”

Hotărârea de a urma lui Dumnezeu vine în inimă, nu poți s-o faci logic, socotind matematic niște întâmplări. Așa consideră monahul Serafim de la Pângărați. Glasul hotărârii se deschide în inimă și, pur și simplu, nu ai altceva de făcut. Toate celelalte se risipesc. Nu mai ai îndoieli, ci doar o bucurie și o liniște foarte mare. Acesta-i semnul. Aproape de mormântul celui care l-a primit în mănăstire și i-a fost duhovnic, monahul Serafim rememorează momentele ce l-au condus spre Pângărați.

Părinte, când s-a născut și cum s-a concretizat dorința de deveni monah?

În timpul cât am făcut armata, și eu, și Părintele Silvestru ne gândeam: ce facem de-acum? Trebuia să ne așezăm viața cumva, să vedem ce vrem. Fiindcă aveam deja 24 de ani. Când vine gândul acesta, pune tânărul la foarte multe și dureroase întrebări. E o hotărâre foarte grea, pentru că este pe tot restul vieții.

După ce am încheiat stagiul militar, eu mi-am dorit să merg la o mănăstire, să văd cum este. Așa am ajuns la Putna, unde am stat o lună ca muncitor, cu seminarișii. Deși Părintele Stareț m-a îndemnat să intru ca frate, m-am ferit, deoarece consideram că acest lucru este ca o făgăduință a cugetului și a sufletului pe care o dai că vrei să intri în mănăstire. La final, tot eram nehotărât, deși se aprinsese dorința. Când am plecat, Părintele Melchisedec mi-a spus: „Dacă nu rămâi aici, și în altă parte, dar să te faci călugăr”.

„Glasul hotărârii de a veni la mănăstire se deschide în inimă”

Părintele Silvestru venise deja aici, la Pângărați, ca să picteze icoane pentru Părintele Teofil: „Și am venit să mă sfătuiesc cu el. Fiindcă acum iubeam mănăstirile, eu și fratele meu doream să mai cercetăm amândoi câteva. La Sihăstria am vorbit cu Părintele Ioanichie Bălan, care ne-a întărit pe acest drum. Când am fost Ciolpani, Părintele Emilian, starețul, venise special de acolo la Runc, unde ne cazasem. Auzise că veniseră doi băieți, și nu cumva vrem să ne facem călugări? Toate cuvintele acestea care ne îndemnau spre mănăstire le-am luat ca de la Dumnezeu.

Apoi, hotărârea vine în inimă, nu poți s-o faci logic, socotind matematic niște întâmplări. Glasul hotărârii se deschide în inimă. Nu ai altceva de făcut. Totul se limpezește și toate celelalte se risipesc. Nu mai ai îndoieli. Ești foarte hotărât și ai o bucurie și o liniște foarte mare. Acesta-i semnul și îl simți în inimă.”

De la același autor

Ultimele din categorie