Mănăstirea „Sfântul Iacob Persul” din Sireţi, Basarabia

În inima Basarabiei, la 16 kilometri de Chişinău, stă de veghe Mănăstirea Sfântului Mare Mucenic Iacob Persul.

Satul Sireţi, în care se găseşte mănăstirea este situat în raionul Străşeni, sat cu vechi tradiţii ce au rădăcini până în vremea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, ai cărui oşteni au venit aici din munţii Vrancei, de pe valea Siretului, pentru a fi mai aproape de hotarul ameninţat şi călcat de hoardele păgâne.

La 10 decembrie 1998, cei trei monahi slujitori ai bisericii Sfântului Ierarh Nicolae din Sireţi, protosinghelul Porfirie, ieromonahul Teodor şi ierodiaconul Natanael au sfinţit locul viitoarei mănăstiri, iar la 24 mai 1999 s-a pus temelia bisericii Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul – biserică ce s-a sfinţit un an mai târziu, la 29 octombrie 2000.

Acestei obşti i s-a alăturat cu râvna şi evlavia sa Protoiereul Mihail Cazacu, care a sfinţit la 15 septembrie 2004 locul bisericii mari cu hramul Buna Vestire şi Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul de la Neamţ. La 22 martie 2005 au început lucrările de construcţie a bisericii mari, ce s-au finalizat în septembrie 2006, în totalitate cu cheltuiala părintelui Mihail Cazacu.

Mănăstirea Sireţi deţine un bogat tezaur duhovnicesc nepreţuit – şi anume părţi importante din moaştele mai multor sfinţi. Aceste sfinte moaşte sunt puse spre închinare în biserica Sfântului Iacob Persul.

Un loc aparte între marile sărbători ale mănăstirii îl ocupă ziua de 27 noiembrie, când Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul, care este ocrotitorul mănăstirii şi ale cărui moaşte se păstrează aici revărsând daruri de tămăduire sufletească şi trupească.

De la același autor

Ultimele din categorie