Chiliile Provata – Pelerinajul părintelui Cleopa la Athos

Slujbele zilnice le fac separat în paraclisele existente la fiecare chilie. Iar în duminici şi sărbători iau parte la Sfânta Liturghie fie la una din chilii, fie la Schitul Lacu, fie la mănăstirile mai apropiate, deoarece nu au o biserică principală proprie.

Poteca ce duce de la Schitul Lacu la Kareia trece pe lângă o mică sihăstrie idioritmică formată din vreo 20 de chilii greceşti şi româneşti, cunoscute sub numele de Chiliile Provata (Lacul Oilor). Chiliile acestea se află pe terenul Mănăstirii Lavra şi depind duhovniceşte de ea. Sihaștrii de la Provata duc viaţă de sine şi se menţin din lucrul mâinilor şi din micile grădini pe care le cultivă. Slujbele zilnice le fac separat în paraclisele existente la fiecare chilie. Iar în duminici şi sărbători iau parte la Sfânta Liturghie fie la una din chilii, fie la Schitul Lacu, fie la mănăstirile mai apropiate, deoarece nu au o biserică principală proprie.

După o oră de mers, sosim la Provata. Este o aşezare monahală liniştită. Pe o pantă largă şi împădu­rită se văd numeroase chilii albe, ca nişte cuiburi de rândunele, risipite din loc în loc în acest colţ de rai athonit. În jurul fiecărei chilii se află măslini, viţă-de-vie şi grădini de legume.

În chiliile de la Provata se nevoiau în trecut până la 60 de călugări. Astăzi numărul lor a scăzut mai mult de jumătate. Patru din aceste chilii erau locuite de monahi români. Dar, din lipsă de ucenici, românii mai au astăzi la Provata numai două chilii. Una are hramul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul" şi este locuită de schimonahul Calistrat Ţoca; iar a doua chilie, la 500 m depărtare, este mult mai mare, are hramul „Sfântul Ioan Teologul" şi este locuită de monahul Nectarie Lazăr. Această chilie se mai numeşte şi „Cucuvinu". Amândoi sihaștrii de la Provata au venit în Athos în anul 1975 şi sunt cu metania din Mănăstirea Sihăstria.

Înaintăm în curtea chiliei părintelui Calistrat. Este o chilie din piatră formată din două clădiri cu etaj, cu un frumos paraclis în interior. Chilia a fost înnoită pe la sfârşitul secolului XIX de duhovnicul român Ilarion. El adunase în jurul lui vreo zece ucenici şi ducea o nevoinţa sihăstrească aleasă. Ultimul superior a fost ieromonahul Visarion Moisei, decedat în anul 1979. Părintele Ca­listrat, ucenicul lui, continuă mai departe aici firul rugăciunii şi al nevoinţei pustniceşti, lăudând pe Dumnezeu neîncetat în linişte şi singurătate. Această chilie se numeşte şi „Catafighi".

Părintele ne invită în biserică, unde ne închinăm şi facem slujba Vecerniei. După ce cântăm troparul hra­mului, ieşim şi vizităm chiliile, biblioteca, ce numără câteva sute de cărţi, şi grădina frumos întreţinută. Peste tot este ordine, curăţenie şi bună rânduială. Îi dorim părintelui Calistrat multă râvnă la rugăciune şi îi cerem să se roage şi pentru noi.

Plecăm la a doua chilie românească numită „Cucuvino". Deşi are grădină mai mică, însă incinta este mult mai mare. închisă de jur împrejur cu zid şi cu porţi înalte, chilia este formată în interior din trei corpuri de chilii din piatră. Corpul de nord datează din secolul XVIII şi are un etaj şi opt chilii, iar în capăt paraclisul propriu-zis. Corpul de vest are tot un etaj şi şase chilii. Iar corpul de sud este o adevărată vilă cu trei nivele, cu peste 20 de camere bune. Acest corp a fost zidit în a doua jumătate a secolului XIX, de venerabilul duhovnic şi superior, Teodosie Soroceanu. El a adunat în jurul său peste 20 de călugări români şi a creat la Provata, împreună cu duhovnicul Ilarion, amintit mai sus, un curent de înnoire duhovnicească printre monahii români athoniţi. Toţi duceau viaţă de obşte în dragoste şi râvnă pentru Hristos. Toţi erau vestiţi protopsalţi, slujitori, asceţi şi rugători renumiţi.

Criza spirituală de la mijlocul secolului XX a lovit şi aceste liniştite chilii. Nemaiavând ucenici, viaţa duhovnicească a slăbit mult, ajungând, în anul 1975, ca cea mai mare chilie românească athonită să fie locuită de un singur călugăr, ieromonahul Veniamin, în vârstă de aproape 90 de ani! În anul 1978, superiorul chiliei Provata mutându-se la cele veşnice, l-a moştenit ucenicul său, monahul Nectarie Lazăr.

Intrăm în curte. Părintele Nectarie ne aşteaptă cu nerăbdare. De peste 10 ani este sihastru athonit şi se nevoieşte singur în această chilie, se roagă singur, cântă şi plânge singur înaintea icoanei Mântuitorului şi a Maicii Domnului. Dar Duhul Sfânt, Mângâietorul, şi Sfântul Evanghelist Ioan, ocrotitorul chiliei, îl mângâie în rugă­ciune şi îl întăreşte în ispitele cele iuţi ale pustiei. Cât s-ar bucura părintele Nectarie să mai aibă cu el un confrate!

Ne închinăm în mica biserică şi cântăm troparul hramului. Apoi facem Pavecerniţa şi cerem ajutorul lui Dumnezeu şi ruhgăciunile sfinţilor Lui pentru părinţii athoniţi, pentru noi, pentru toată lumea. În continuare vizităm chiliile şi frumoasa bibliotecă de aici care numără sute de cărţi bisericeşti legate în piele, dintre cele mai bune care s-au tipărit în ţară. Cu câtă jertfă s-au adus până aici cărţile acestea şi câţi sihaștri români athoniţi nu le-au citit în clipe de linişte, după orele de rugăciune! Câte suflete însetate s-au hrănit din ele şi s-au mângâiat în vreme de necaz!

Chilia Cucuvino de la Provata are cea mai mare bibliotecă dintre toate chiliile româneşti din Athos. Se vede că aici s-au nevoit călugări luminaţi şi însetaţi după adevărata teologie şi cunoaştere. Rugăciunea şi citirea duhovnicească, viaţa curată de patimi şi cugetarea celor dumnezeieşti formează adevărata asceză monahală, ade­vărata teologie vie a Bisericii lui Hristos.

(Protosinghel Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Locurile Sfinte, editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1992, pp. 412-414)

De la același autor

Ultimele din categorie