Ciobanul pedepsit de Sfântul Ioan Botezătorul

Când a auzit ciobanul că oile lui înoată în bazin, a venit în fugă, cu sufletul la gură. Şi ce să vadă? Mai mult de douăzeci de oi se înecaseră. Atunci a început să se jelească şi să se tragă de păr strigând: „Oh, ce am păţit? Vai mie! Vai mie!”

Părinte Lazăre, prin anii 1913, pe când eram morar la metocul Metanghiţi, iar bătrânul Ilie era econom, trăia acolo un cioban, al cărui nume acum îmi scapă. Şi acesta îşi lăsa mieii să pască în semănaturile noastre. Era în luna martie. Sărmanul econom îl certa, dar acela nu dădea două parale pe cuvintele lui. O dată, de două, de trei ori, dar el nimic. Vedeam şi eu toate acestea şi cum îl dispreţuia pe econom şi fierbeam înlăuntrul meu: „Bre, şi ciobanul acesta să ne facă pagube şi pe deasupra să-şi bată joc de noi”. Într-o zi nu m-am putut stăpâni. Am ieşit afară din moară şi i-am spus:

– Bre, nu te temi de Dumnezeu şi de Sfântul că îi distrugi grâul?

Şi să vezi ce-mi răspunde:

– Da’ ce, călugăre, Sfântul Ioan Botezătorul mănâncă grâu?

– Nu mănâncă? Bine, bine.

Au trecut câteva zile de la discuţia aceasta. Într-una din zile, vlahul şi-a adus oile să pască prin mărăcinişul de vizavi de coliba nouă, unde aveam ogorul semănat cu grâu. Între ogor şi mărăciniş se afla canalul de apă ce ducea la moară. Nişte miei au sărit canalul, au intrat în ogor şi au început să mănânce grâul abia încolţit. Ciobanul a văzut, dar s-a îndreptat spre vale ca să nu vadă şi să nu fie acuzat. Ascultă însă ce s-a întâmplat: împreună cu câţiva miei a sărit şi o oaie. Atunci ceilalţi miei, care rămăseseră dincolo, ca şi cum ar fi fost cuprinşi de invidie, s-au pornit şi ei cu oile să sară canalul. Dar, după cum ştii, canalul este adânc, de vreun metru şi jumătate. Oile, proaste cum sunt, au început să sară canalul, dar cele mai multe au căzut în apă şi au fost duse în bazinul cel mare al morii.

Ciobanul era ascuns pe undeva şi cine ştie ce făcea. După o vreme iese economul afară şi ce să vadă! Bazinul se umpluse cu oile vlahului. Atunci începe să strige:

– Ei, ciobane, ciobaneee! Oile tale înoată în bazin. Vino aici!

Când a auzit ciobanul că oile lui înoată în bazin, a venit în fugă, cu sufletul la gură. Şi ce să vadă? Mai mult de douăzeci de oi se înecaseră. Atunci a început să se jelească şi să se tragă de păr strigând: „Oh, ce am păţit? Vai mie! Vai mie!” A strigat-o şi pe femeia sa şi, după ce le-au scos din bazin, le-au jupuit, ca să nu piardă şi lâna lor. Şi puteai să auzi cum răsuna toată valea de vaietele lor.

– Ei, ciobanule, l-am întrebat eu atunci, cum e? Mănâncă Sfântul Ioan Botezătorul grâu sau nu?

– Lasă-mă, măi călugăre, nu-ţi mai bate joc de mine, că simt că îmi pierd minţile.

Şi de atunci nu a mai îndrăznit vlahul să se apropie de semănaturi.

(Monahul Lazăr Dionisiatul, Povestiri dionisiate, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2012, pp. 108-110)

De la același autor

Ultimele din categorie