Cuviosul Iacov Tsalikis și traista care nu se golea niciodată

Şi lucru minunat era că de cele mai multe ori trăistuţa se umplea fără ca el însuşi să pună ceva în ea. Dar stareţul nu suferea să o vadă plină, deoarece ştia foarte bine că, pentru a se umple singură, el trebuia să dea mereu.

Ca să nu uite pe oamenii cărora stareţul considera că trebuie să le trimită bani, şi-a întocmit nişte cataloage. Pe acestea le-am găsit în chiliuţa fericitului stareţ după adormirea sa. Şi deoarece uneori era nevoie de sume mari de bani, spunea închinătorilor înstăriţi:

- Banii pe care ni-i dă Dumnezeu nu sunt toţi pentru noi înşine.

Şi lucru minunat era că de cele mai multe ori trăistuţa se umplea fără ca el însuşi să pună ceva în ea. Dar stareţul nu suferea să o vadă plină, deoarece ştia foarte bine că, pentru a se umple singură, el trebuia să dea mereu. Într-o zi l-a chemat pe părintele P., căruia i-a dat mai mulţi bani pentru cineva care făcea operaţie în străinătate. Dar părintele P. şi-a adus aminte că-i dăduseră aceluia cu câteva zile mai înainte o sumă de bani şi credea că este prea devreme pentru un nou ajutor.

- Cei pe care i-am trimis s-au terminat, i-a spus stareţul. Eu ştiu ce spun. Săculeţul meu s-a umplut din nou. Ce să fac cu ei? Dau cinci, vin cincizeci!

(Stelian Papadopulos, Fericitul Iacov Ţalikis, Stareţul Mănăstirii Cuviosului David „Bătrânul”, Editura Evanghelismos, București, 2004, p. 180)

De la același autor

Ultimele din categorie