Marea minune a Sfântului Pantelimon, mărturisită de un medic

17 Octombrie 2018 Minuni - Vindecări - Vedenii
 

Profund mâhnit de moartea femeii și gândindu-mă fulgerător la sărbătoarea Sfântului Panteleimon, care avea să se prăznuiască în acea zi, am apucat defibrilatorul și l-am rugat în taină pe Sfântul Panteleimon, spunându-i: „Sfinte Pantelimoane, ești medic, ajută-o de ziua ta pe această tânără femeie!”. Îndată am făcut, din punct de vedere medical fără sens, defibrilarea, în timp ce femeia era conectată la monitor fără nici un semn de viață. Și totuși, dintr-odată, a început să se arate pe monitor electrocardiograma și mai ales cu imaginea infarctului anterior.

Vasilios Karoghianis, cardiolog, Atena

În rândurile de mai jos vă istorisim o altă dovadă cutremurătoare a credinței noastre vii și a prezenței intense a Sfinților în viața noastră.

Cardiologul Vasilios Karoghiannis ne mărturisește o experiență cutremurătoare și o mare minune a marelui Doctor Sfânt al nostru, Sfântul Pantelimon. Vă menționez cu exactitate una dintre multele minuni săvârșite în spațiul nostru medical, pe care mulți dintre colegii noștri le-au trăit în cariera lor medicală, fără ca totdeauna să le facă cunoscute public.

Era vara anului 2000 sau 2001 – nu-mi aduc aminte exact anul – și eram de gardă, ca medic cardiolog, la Spitalul Sotiria. Totdeauna luam orarul supranumit „german”, 3.00-6.00 dimineața. Cu toate serviciile de gardă istovitoare, chiar dacă era vară, după ora 5.00 dimineața nici un bolnav nu venea la urgență. Se lumina de ziua de 27 iulie și de la ora 6.00 începea concediul meu de vară. La ora 5.55 am început, supra-obosit, dar și bucuros că aveam să încep concediul, să-mi pregătesc lucrurile și să închid registrul de gardă și să plec.

Atunci a apărut un caz cu ambulanța. Era o femeie, așa cum mi-a spus șoferul ambulanței, femeie de serviciu de la Spitalul Ghenimata din vecinătate, care avea o durere în piept și care a cerut să fie mutată la spitalul nostru care era de gardă, pentru a fi consultată de un cardiolog. A spus șoferului să o ducă direct la gardă. Îmi aduc aminte că șoferul m-a liniștit, spunându-mi:

– Doctore, nu te neliniști, nu are nimic. Are 45 ani și cred că are ceva neurovegetativ.

După ce a adus-o în birou, infirmiera m-a strigat:

– Doctore, repede! A suferit un atac de cord.

Am alergat și am început reanimarea, masajul etc. Am încercat destulă vreme, însă electrocardiograma bolnavei era o linie izoelectrică, adică o linie dreaptă, fără nici o funcționare a inimii, plămânilor și creierului femeii. Femeia era moartă și infirmierele se pregăteau s-o ducă la morgă.

Profund mâhnit de moartea femeii și gândindu-mă fulgerător la sărbătoarea Sfântului Pantelimon, care avea să se prăznuiască în acea zi, am apucat defibrilatorul și l-am rugat în taină pe Sfântul Pantelimon, spunându-i: „Sfinte Pantelimoane, ești medic, ajut-o de ziua ta pe această tânără femeie!”. Îndată am făcut, din punct de vedere medical fără sens, defibrilarea, în timp ce femeia era conectată la monitor fără nici un semn de viață. Și totuși, dintr-odată, a început să se arate pe monitor electrocardiograma și mai ales cu imaginea infarctului anterior.

Îndată ambulanța a luat-o și a dus-o la unitatea infarcturilor. Menționez că femeia, pe toată durata întâlnirii noastre, niciodată nu m-a văzut, deoarece fie era în întrerupere cardio-pulmonară, fie în comă.

După aceasta am plecat acasă extrem de obosit și cazul mi s-a șters din memorie pe toată perioada concediului de vară. M-am întors la 14 august la serviciu la ora 8.00 dimineața. Numai când le-am salutat pe infirmierele primei ture, dintr-odată mi-am adus aminte de acel caz. Am întrebat dacă bolnava acelei gărzi, al cărei nume nici astăzi nu-l cunosc, mai trăiește, mai este internată sau a ieșit din spital. Atunci ele mi-au spus:

– Astăzi pleacă. Se află în salonul cutare.

Fără să-mi pun bluza, am alergat la salonul pe care mi l-au indicat. Fără să spun ceva, am văzut o femeie care mânca micul dejun stând pe pat. De îndată ce m-a văzut, îndată s-a luminat la față și mi-a spus:

– Vă mulțumesc că mi-ați salvat viața!

– Nu eu, ci altcineva te-a salvat, i-am spus eu.

Atunci ea, cu lacrimi în ochi, mi-a arătat o icoană pe noptiera ei. Era icoana Sfântului Pantelimon.

Emoționat și tulburat de cele petrecute, am ieșit din salon fără să mai spun vreun cuvânt. Nici astăzi nu știu numele acelei femei.

Aceasta este încă o dovadă a prezenței vii a lui Dumnezeu și a Sfinților Săi în viața noastră.

Sursa: marturieathonita.ro

Ultimele din categorie