Astăzi, iubiţi fraţi şi surori, s-a citit din Evanghelia după Marcu istorisirea despre tămăduirea de către Iisus Hristos a copilului îndrăcit surd şi mut prin izgonirea duhului necurat care îi pricinuia nefericitului copil surzenia şi muţenia. „Duh mut şi surd, Eu îţi poruncesc: ieşi din el şi să nu mai intri în el!" - şi răcnind şi zguduindu-l cu putere, duhul a ieşit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulţi ziceau că a murit - dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat, şi el s-a sculat în picioare. Ascultaţi însă cât de rău era dracul care îl chinuia pe copil. Tatăl copilului I-a spus Domnului că dracul, oriunde îl apuca pe acesta, îl arunca la pământ, încât nefericitul făcea spume la gură, scrâşnea din dinţi şi înţepenea tot. Aşa s-a întâmplat şi atunci când tatăl lui l-a adus la Mântuitorul. Când Domnul l-a întrebat pe tată ca şi cum nu ar fi ştiut, deşi ca Dumnezeu ştia totul, de câtă vreme se întâmpla aceasta cu el, tatăl a zis că din pruncie şi a adăugat că dracul de multe ori l-a aruncat şi în foc, şi în apă, ca să îl piardă, rugându-L pe Domnul să Se milostivească de el şi de copil şi să-i ajute dacă poate. Iisus i-a zis: „Dacă poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede. Nefericitul părinte puţin credincios a strigat cu lacrimi: Cred, Doamne, ajută necredinţei mele! Vedeţi ce putere pune Domnul pe seama credinţei şi credinciosului? Toate sunt cu putinţă celui ce crede, spune El. Credinciosul poate şi draci să izgonească, şi boli să tămăduiască. În schimb, cât de neputincios şi jalnic este necredinciosul! El nu poate nici pe sine să se stăpânească, nici păcatele nu poate să şi le biruie, ci, ca un rob, le slujeşte şi e chinuit de ele. Întrucât nefericitul tată l-a adus pe fiul său îndrăcit mai întâi la Apostoli, iar aceştia n-au putut izgoni din el acel drac, L-au întrebat pe Domnul deoparte: De ce noi n-am putut să-l izgonim? Domnul le-a dat răspunsul: Acest neam de draci cu nimic nu poate ieşi, decât cu rugăciune şi cu post (Mc. 9,17-29).

Iată cum laudă Domnul postul şi rugăciunea. Iată temeiul evanghelic al postului. Şi atunci, de ce oameni care spun că urmează Evangheliei au alungat din viaţa societăţii postul ca pe ceva nefolositor? Oare patimile şi nelegiuirile şi îndrăciţii de tot felul s-au înmulțit acum la noi nu tocmai fiindcă unii dintre creştini au rupt legătura cu Biserica şi au respins ca pe un lucru de prisos, rugăciunea şi postul. Şi trăiesc ca dobitoacele necuvântătoare, mânaţi numai de feluritele pofte - iar unii, în răutatea lor, cu spume la gură, ca nişte îndrăciţi adevăraţi, năzuiesc spre fărădelegi de tot felul: omoruri, sinucideri, incendieri, uneltiri, atentate cu bombe şi aşa mai departe. Da, iubiţi fraţi şi iubite surori, oamenii de acest fel au ajuns la o asemenea înverşunare cumplită tocmai din pricina necredinţei, neînfrânării, necurăţiei şi a tuturor urmărilor pierzătoare ale necredinţei acesteia. Blânda credinţă evanghelică nu propovăduieşte omoruri, uneltiri şi atentate cu bombe; ea spune: Tot sufletul să se supună înaltelor stăpâniri, căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu, iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt rânduite; de aceea, este nevoie să vă supuneţi nu numai de teama mâniei, ci şi pentru conştiinţă (Rom. 13,1, 5), şi porunceşte să ne rugăm pentru împărat şi pentru toţi câţi sunt cinstiţi cu dregătorii, ca să petrecem viaţă paşnică şi liniştită întru toată cuvioşia şi bunacuviinţă (I Tim. 2, 2). Doamne, luminează ochii orbiţi de răutate ai inimii acestor nefericiţi îndrăciţi ai vremurilor noastre nenorocite, ca să cunoască ce prăpastie cumplită sapă sub ei, în ce îngrozitoare prăpastie a iadului sunt gata să se prăbuşească!

Fraţilor şi surorilor! Să ne ţinem cu toată inima de credinţă şi de Biserica lui Dumnezeu această singură arcă mântuitoare, ce izbăvește de potopul de foc care-i va atinge la vremea rânduită de Sus pe toţi cei nelegiuiţi. Să ne ţinem de sfintele aşezăminte ale Bisericii, care ne duc la mântuire, să ţinem neabătut posturile şi rugăciunile şi să avem râvnă pentru sfintele slujbe. Diavolul, vrăjmaşul mântuirii noastre, nu doarme, ci ca un leu răcnind umblă în jurul nostru, căutând pe cine să înghită (I Ptr. 5, 8) - şi pe cât de mulţi i-a înghiţit deja! Postul şi rugăciunea cu osârdie, cu smerenie, cu credinţă şi cu dragoste sunt o armă puternică împotriva diavolului şi împotriva tuturor patimilor care se luptă cu noi. Amin.

(Sfântul Ioan de Kronstadt, Cuvinte la Postul Mare, Editura Sophia, București, 2013)