Duminica Sfîntului Grigorie Palama sau dreptul omului de a se împărtăşi de lumina lui Dumnezeu

Reflecții

Duminica Sfîntului Grigorie Palama sau dreptul omului de a se împărtăşi de lumina lui Dumnezeu

    • Duminica Sfîntului Grigorie Palama sau dreptul omului de a se împărtăşi de lumina lui Dumnezeu
      Duminica Sfîntului Grigorie Palama sau dreptul omului de a se împărtăşi de lumina lui Dumnezeu

      Duminica Sfîntului Grigorie Palama sau dreptul omului de a se împărtăşi de lumina lui Dumnezeu

Dumnezeu este lumină; "Eu sînt lumina lumii" zice Domnul (Ioan 8, 12), iar Biserica mărturiseşte: "Lumină este Tatăl, lumină Fiul, lumină şi Duhul Sfînt" (slujba Cincizecimii). (...) De această lumină însă, se pot împărtăşi oamenii, pe cît este cu putinţă, încă fiind în trup.

Înconjuraţi de lumină sau aprinşi ca focul

Duminica de încununare a săptămînii este închinată marelui Arhiepiscop al Tesalonicului, Sfîntul Grigorie Palama, apărătorul şi teologul luminii celei dumnezeieşti, pe care văzînd-o ucenicii pe Tabor, la Schimbarea Domnului la Faţă, n-ar mai fi vrut să se lipsească de ea şi au zis: "Doamne, bine este nouă aicea!". Dumnezeu este lumină; "Eu sînt lumina lumii" zice Domnul (Ioan 8, 12), iar Biserica mărturiseşte: "Lumină este Tatăl, lumină Fiul, lumină şi Duhul Sfînt" (slujba Cincizecimii).

(...) De această lumină însă, se pot împărtăşi oamenii, pe cît este cu putinţă, încă fiind în trup. Au văzut-o cu ochii trupeşti ucenicii pe Tabor şi mulţi cuvioşi ai Patericului au fost văzuţi înconjuraţi de lumină sau aprinşi ca focul. Cuviosul Pavel din Latro a fost văzut tot foc şi mantia sa ca o flacără mare, iar degetele mîinilor înălţate în rugăciune, ca nişte făclii aprinse; Sf. Grigorie Decapolitul adesea era văzut de ucenicul său luminos ca soarele, iar din gură ieşea foc cînd vorbea. Mai aproape de vremea noastră, Sf. Serafim de Sarov s-a arătat prietenului său, credinciosului Motovilov, luminos ca soarele, iar Cuviosul Marchian, închisul de la Pecerska, în vremea nopţii strălucea ca o lumină dumnezeiască, încît niciodată nu aprindea lumînare în chilie, căci putea citi la acea lumină. Şi vieţile sfinţilor sînt pline de acest fel de pilde.

(Părintele Petroniu Tănase, Uşile pocăinţei)

 

Cea mai mare minune ce are loc pe pămînt

Cele mai importante rugăciuni comune care se fac în bisericile noastre pentru credincioşi sînt mai ales două: Sfînta Liturghie şi Taina Sfîntului Maslu. Oare cîte minuni nu s-au făcut şi se fac astăzi prin Sfînta Liturghie? În timpul ei, mai ales în zilele de sărbătoare, se adună cei mai mulţi credincioşi. Astfel rugăciunile lor comune, săvîrşite cu multă credinţă, se unesc cu rugăciunile preoţilor din sfintele altare şi contribuie cel mai mult la împlinirea cererilor lor.

Rugăciunile cu credinţă ale preoţilor, unite cu ale credincioşilor, săvîrşesc cea mai mare minune ce are loc pe pămînt de la Hristos pînă astăzi. Această minune negrăită este prefacerea pîinii şi vinului în Trupul şi Sîngele lui Hristos în cadrul Sfintei Liturghii. Astfel, fără Sfînta Liturghie nu avem Sfînta Împărtăşanie, iar fără aceasta, nu ne putem uni cu Hristos, nu putem fi iertaţi şi deci mîntuiţi, că zice Domnul: "De nu veţi mînca Trupul Meu şi de nu veţi putea bea Sîngele Meu, nu veţi avea Viaţă întru voi" (cf. Ioan 6, 53-54). Vedeţi cît de mare este puterea şi rolul Sfintei Liturghii? Vedeţi că Sfînta Liturghie este a noastră şi stă la temelia mîntuirii noastre, pentru că ne ţine direct şi permanent în legătură cu Hristos, cu sfinţii din cer şi cu oamenii de pe pămînt?

(Părintele Cleopa Ilie)

 

Ştiinţa confirmă adevăruri duhovniceşti

Din lumea ştiinţifică, profundă şi serioasă, ne vin mesaje care confirmă relaţia dintre lumea duhovnicească şi lumea materială, dintre suportul duhovnicesc al vieţii umane şi expresia ei materială, care confirmă unitatea indestructibilă între cele două. Confirmă mai ales faptul că suportul ultim al lumii este unul energetic, informaţional, că tot ceea ce se întîmplă la nivel duhovnicesc provoacă lumea din afară şi influenţează mersul lumii din afară.

Miza cea mare este la nivelul atitudinii, al duhului lăuntric, al gîndului, al intenţiei celei mai intime. Acolo este totul. Iar dacă ne jucăm cu dedublarea, adică una avem în inimă şi în gînd, şi alta arătăm celorlalţi, avem de-a face cu cel mai grav păcat sau eşec, pe care-l infierează Mîntuitorul Hristos, de la un capăt la altul al Evangheliei Sale, adică ipocrizia. Mîntuitorul nu se ocupă de păcatele grosiere, de care ne ocupăm noi: furtul, minciuna, băutura, lăcomia, ci se ocupă de făţărnicie, adică de neconcordanţa între ceea ce este în sufletul nostru şi ceea ce se manifestă în afară.

(Pr. prof. dr. Constantin Coman, Dreptatea lui Dumnezeu şi dreptatea oamenilor)

 

"Eu am sădit, Apollo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească"

Trebuie să nu ne înşelăm pe noi înşine, crezînd că toate nevoinţele şi osîrdia omului aduc în sine mîntuirea. Nu trebuie să ne închipuim că numai prin nevoinţele şi osîrdia sa, omul va fi în stare să ajungă înaintea Dumnezeului Celui viu. Dacă nu este după Voia lui Dumnezeu, nici un om muritor nu poate să ajungă vreodată să stea înaintea feţei lui Dumnezeu. Pentru că Domnul Însuşi, care a menit această întreagă osîrdie şi nevoinţe, spune în altă parte: "Cînd veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem" (Luca 17, 10). Şi în alt loc: "Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-l va trage Tatăl" (Ioan 6, 44). Şi iarăşi: "Fără Mine nu puteţi face nimic" (Ioan 15:5). Şi iarăşi, în alt loc: "Prin har sînteţi mîntuiţi" (Efeseni 2:5).

Ce mai putem spune după toate astea? Să spunem că toată sîrguinţa noastră pentru mîntuire este în zadar? Să stăm nemişcaţi şi să aşteptăm ca Domnul Însuşi să ne aşeze, prin puterea Sa, înaintea feţei Sale? Nu spune chiar Proorocul Isaia: "Toate faptele dreptăţii noastre ca un veşmînt întinat" (Isaia 64, 6)? Să lepădăm, atunci, toată strădania şi nevoinţele noastre? Atunci n-am ajunge şi noi întocmai ca şi sluga care a săpat şi a ascuns în pămînt talantul Domnului şi, pentru aceasta, stăpînul său i-a strigat: "Slugă vicleană şi leneşă!" (Matei 25, 26). Noi trebuie să ne păstrăm mintea limpede şi să ne străduim să împlinim poruncile lămurite ale Domnului. Noi trebuie să ne străduim din toate puterile noastre, dar stă numai în puterea lui Dumnezeu să ne binecuvînteze strădaniile şi să ne aducă înaintea Sa. Apostolul Pavel a venit aici cu o lămurire minunată, cînd a zis: "Eu am sădit, Apollo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească. Astfel, nici cel ce sădeşte nu e ceva, nici cel ce udă, ci numai Dumnezeu, Care face să crească" (I Corinteni 3:6-7). Atunci, totul depinde de Dumnezeu - de puterea, înţelepciunea şi milostivirea Lui. Cu toate acestea, noi trebuie să plantăm şi să udăm şi nu trebuie să cutezăm să ne lepădăm de datoria noastră fără să fim în primejdia pierzării veşnice.

Este de datoria agricultorului să planteze şi să ude, dar depinde de puterea, înţelepciunea şi mila lui Dumnezeu dacă seminţele vor încolţi, vor creşte şi vor da roadă. Este de datoria omului de ştiinţă să examineze şi să cerceteze, dar depinde de puterea, înţelepciunea şi mila lui Dumnezeu dacă, cunoaşterea i se va descoperi lui, sau nu. Este de datoria părinţilor să-şi crească şi să-şi educe copiii în frica lui Dumnezeu, dar depinde de puterea, înţelepciunea şi milostivirea lui Dumnezeu dacă aceşti copii vor trăi mai mult sau mai puţin. Este de datoria preoţilor să-i înveţe, să le dea cunoştinţe, şi să-i îndrume pe credincioşi, dar depinde de puterea, înţelepciunea şi mila lui Dumnezeu dacă strădaniile preoţilor vor aduce roadă sau nu. Este de datoria noastră, a tuturor, să ne străduim şi să ne silim, ca să ne învrednicim să stăm înaintea Fiului lui Dumnezeu, dar depinde de puterea, înţelepciunea şi mila lui Dumnezeu dacă vom fi primiţi sau nu de Domnul.

(Sf. Nicolae Velimirovici)