Înainte și după decret – Mănăstirea Războieni prin ochii lui nea Cosma

Neculai Cosma e un apropiat al Mănăstirii Războieni încă din tinerețile sale. Toată viața sa a cântat la strană și a fost poştaş în două comune. Amintirile sale ne sunt neprețuite și refac cadrul de odinioară al așezării monahale de aici. S-a rupt din ale sale treburi pentru a ne povesti cum și ce a fost aici înainte și după decret.

Înainte de '59, Mănăstirea Războieni avea 30 de maici care lucrau frumos în gherghef fel de fel de covoare și în stative țeseau brâie, „că se-ncingeau atunci oamenii”. Mai țeseau ele și un fel de material din lână din care se croiau pantaloni. „Ieşeau nişte haine... şi le vopseau în coajă de nuc. Nici nu-ți dădeai seama că-s de lână”, zice nea Cosma. Maica Olimpiada era cea mai meseriaşă în treaba asta și-mprejurul ei le-adunase și pe celelalte. „Nu se făceau pe ţară câte făceau ele aici”, spune încrezător bătrânul.

Tare frumos era când trăgeau clopotele. Venea lume multă. „Când intram în biserică la slujbă, o găseam pe maica Serafima citind pe carte încontinuu, cu lumânarea în mână și mă duceam aproape de ea și mă închinam: Mai puteți?/ Da, dom’ Neculai, mai pot”, își amintește nea Cosma.

Casele maicilor, închiriate, iar mai apoi dărâmate

Atunci, fiecare maică avea casă, gard și bucățica de pământ pe care o lucra. Era un miros de flori aici, erau fel de fel, erau și roșii, și galbene, și albe și niște duzi... – o frumusețe. Când s-a aplicat decretul, însă, le-a silit să plece. După ce maicile au fost alungate, casele de la mănăstire au fost date unor chiriaşi. În casa maicii de la Rădeni, de exemplu, a stat o familie cu 12 copii. Mai apoi au început să le strice și până la urmă le-au dărâmat cu totul. Pe loc, însă, au rămas trei maici: Zenovia, Serafima, Marica. Se mai fereau de comuniști.

„Au fost ani grei, dar a fost bine în ceea ce privește credința. În perioada comunistă, care voia să vină să se închine, nu-l oprea nimeni. Nu stătea un politruc colo în stradă, la intrare, să-ți spună că nu te duci la biserică. Greșeala au făcut-o când au început să dea maicile afară. Aici, în fosta stăreție fătau oile... și de aici luam găinile. Așa se ajunsese”, spune mâhnit bătrânul.  

Încredințarea prezenței osemintelor din temelia bisericii

Mai apoi au tencuit biserica şi au văruit-o în alb pe dinafară. În 1977 au trimis de la București o comisie de muncitori să o transforme în muzeu. Tot atunci au săpat să vadă dacă într-adevăr sunt oase sub biserică. „Au dezgropat tot şi au scos numai oase. Au gândit că se minte. Au mai întrebat şi nişte oameni bătrâni, că din strămoşi s-a tot transmis acest lucru. Am fost şi eu şi le-am văzut. Erau multe. Oasele de la Valea Albă. Am vrut să facem o bisericuţă acolo, dar nu ne-au lăsat comuniştii. La monument este un vultur cu cruce. Se zice că de-acolo ar fi tras Ştefan cu arcul şi unde s-a dus săgeata, acolo a făcut biserica. Aşa am auzit de la bătrâni”, afirmă nea Cosma.

Între amintirile sumbre, pâlpâie câte-o luminiță. Sunt bucuriile pe care le-a simțit cântând alături de maica Serafima în strană, la sfintele slujbe. Aceasta i-a fost mereu alături și i-a umplut sufletul. „A trăit 99 de ani. I-am dus odată ceva de la vie și mi-a zis: Dom’ Neculai, dar o spus cineva că matale ai murit. Și-i zic: Maria, nevasta mea o murit. / Vai de mine! Și eu ți-am purtat de grijă c-ai murit. / Ei, lasă c-o să moară moartea, maică”.

De la același autor

Ultimele din categorie