Gavriil monahul ivir din Svitogorsk se distingea prin asprimea vieții lui și prin simplitate. Vara se retrăgea pe piscurile munților din jur în locuri neumblate și sălbatice, în peștera care se păstrează până astăzi mai sus de mănăstirea Iviron, iar iarna se retrăgea pe țărm sau în împrejurimile mănăstirii. Hainele lui erau de păr și singura lui băutură era apa.

Cuviosului i s-a arătat Născătoarea de Dumnezeu și i-a poruncit să coboare pe țărm și să ia icoana ei din mare. Ascultând de glasul Maicii Domnului a pășit pe valuri ca pe uscat și a adus în mănăstire icoana făcătoare de minuni cea numită Portaitissa (Portărița), fiindcă a fost pusă la poarta mănăstirii ca portar și străjuitoare, dar și laudă a întregului Munte Athos, sprijin și nădejde. Aceeași Măicuță a Domnului i-a făgăduit cuviosului: „Vă dau vouă semn, cât timp veți vedea icoana mea în mănăstire harul și mila Fiului meu să nu lipsească de la voi”.

Cuviosul Gavriil și-a încheiat viața lui în pace (1028) și pomenirea lui se prăznuiește odată cu ctitorii cuvioși iviri pe 13 Mai. În peștera nevoințelor lui s-a ridicat o bisericuță în cinstea lui (1985) Un Cuvânt de laudă către cuvios a fost alcătuit de un monah ivirit la începuturile veacului al 19-lea.

(Moise Aghioritul, Sfinţii Sfântului Munte, Editura Mygdonia, Karyes, Sfântul Munte, 2008, pp. 179-184)
Traducere: Maria Botez