Viața Sfântului Ierarh Toma, Patriarhul Constantinopolului

16 Martie 2013 Vieţile Sfinţilor
 

Cel între sfinţi, Părintele nostru Toma, pentru multe fapte bune şi desăvârşita înţelegere şi dreaptă credinţă, a fost diacon la biserica cea mare a Constantinopolului, pus de Cuviosul Părintele nostru, cel mare întru minuni, Patriarhul Ioan Pustnicul. Apoi a fost rânduit sachelar de dânsul, în vremea împărăţiei lui Mavrichie (582-602). Dar după moartea preasfinţitului Ioan şi a fericitului Chiriac, care a fost după dânsul patriarh, a fost ales patriarh al Bisericii Constantinopolului Sfântul Toma, în vremea împărăţiei tiranului Foca(602-610), şi îşi îndrepta scaunul său bine, păstorind cu înţelepciune cuvântătoarea turmă a lui Hristos. În zilele patriarhiei lui s-a făcut o mare minune în partea Galatiei.

    În unele cetăţi de acolo, făcându-se umblare cu cruci şi cu litanii, crucile cele mari ce se purtau atunci, singure de sine, cu o putere minunată şi neoprită plecându-se una spre alta, se loveau şi se sfărâmau. Despre acea minune străbătând vestea pretutindeni, preasfinţitul Patriarh Toma al Constantinopolului a chemat din părţile acelea pe Sfântul Teodor Sicheotul, bărbat înainte văzător şi făcător de minuni, şi l-a întrebat de minunea aceea, ce ar însemna? Iar Sfântul Teodor îl încredinţă de minune că a fost cu adevărat, însă ce ar însemna nu voia să-i spună, zicând că nu ştie acele taine. Atunci, preasfinţitul Patriarh Toma i-a căzut la picioare cu rugăminte şi prin acea smerenie l-a silit pe bătrân ca mai înainte să-i spună cele ce vor fi.

    Deci, bătrânul a zis că acea plecare a crucilor, lovirea şi sfărâmarea lor, înseamnă multe primejdii şi risipire în Biserica lui Dumnezeu şi în împărăţia grecească, primejdii care vor veni pe de o parte de la cei din afară, iar pe de alta, de la cei dinăuntru vrăjmaşi. Pentru că din afară o să fie grea năvălire a barbarilor, iar dinăuntru, oamenii cei numiţi cu numele lui Hristos, despărţindu-se de credinţă, vor începe a se izgoni unul pe altul, a se sfărâma şi a se pierde. Pentru aceasta, multe biserici ale lui Dumnezeu se vor pustii şi se vor strica şi toate acestea vor fi în curând.

    Acestea auzindu-le patriarhul, s-a înspăimântat foarte şi s-a rugat cuviosului să se roage lui Dumnezeu pentru dânsul şi să-i ia sufletul degrabă din trup, mai înainte de a veni risipirea cea mai înainte spusă ca să nu vadă el nişte primejdii ca acestea, venind asupra Bisericii. După puţină vreme, îmbolnăvindu-se patriarhul, a trimis la Cuviosul Teodor, care mai zăbovise puţin în Constantinopol la biserica Sfântului Ştefan, spunându-i despre boala să şi rugându-l ca să-i ceară de la Dumnezeu sfârşit grabnic. Iar sfântul nevrând, fericitul Patriarh Toma a trimis iarăşi la dânsul rugăminte, dorind ca mai înainte de năvălirea primejdiei asupra Bisericii să se dezlege de trup.

    Deci, chiar nevrând, Cuviosul Teodor a făcut voia preasfinţi-tului Patriarh Toma, s-a rugat lui Dumnezeu pentru sfârşitul lui şi a trimis la dânsul, zicând: "Porunceşti ca să vin la tine, sau acolo ne vom vedea amândoi înaintea lui Dumnezeu?" Iar Sfântul Toma a răspuns prin trimis: "Să nu-ţi pierzi, părinte, liniştea ta; destul îmi este că ai zis: "acolo ne vom vedea înaintea lui Dumnezeu"". Şi în aceeaşi zi, preasfinţitul Patriarh Toma, înainte de vremea Vecerniei, bucurându-se, s-a despărţit de trup şi s-a dus către Domnul, în vremea împărăţiei aceluiaşi Foca.

    După moartea Sfântului Toma, a luat scaunul Serghie, diaconul de la aceeaşi mare biserică. Acesta la început era dreptcredincios, iar mai pe urmă s-a îndrăcit şi s-a făcut capul eresului monoteliţilor, adică al celor ce cu nedreaptă credinţă mărturisesc a fi o singură voie în Hristos Domnul, despre care lucru este scris mai luminat în viaţa Cuviosului Maxim Mărturisitorul. După aceea au sosit şi primejdiile asupra Bisericii: despărţirile, risipirile, muncile şi prigonirile ereticilor asupra dreptcredincioşilor. Pe lângă acestea, războaiele cele grele cu perşii slobozite de Dumnezeu din pricina înmulţirii eresurilor. Aceştia robeau şi pustiau stăpânirile greceşti cu foc şi cu sabie. Ierusalimul a fost luat de perşi, iar cinstitul lemn al Sfintei Cruci a fost robit şi dus în Persia.

    Toate cele cumplite se împlineau, care mai înainte se însemnaseră prin minunea cea mai sus-zisă a sfărâmării crucilor şi care, prin proorocia Sfântului Teodor Sicheotul, mai înainte s-au vestit. Iar ca să nu le vadă cu ochii săi, preasfinţitul Patriarh Toma a voit mai bine să moară, decât să fie între cei vii. Şi a câştigat după cererea sa, mai înainte de acea cumplită vreme, sfârşit fericit. El a păstorit Biserica lui Hristos trei ani şi două luni şi mult s-a nevoit împotriva ereticilor, ţinând credincioasele învăţături şi cu bună credinţă cinstind pe Hristos Dumnezeul nostru, Căruia, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, I se cuvine slavă, în veci. Amin.

Citește alte articole despre: sfânt, ierarh, credinţa, cruce, eretic

Ultimele din categorie