Acesta se numără printre cei mai mari nevoitori ai pustiei Egiptului. „Kolovos” însemnează „pitic”, iar Avvei Ioan i s-a zis aşa deoarece era foarte mic de statură. El a venit la Sketis împreună cu fratele lui de sânge, Daniel şi, cu râvnă mare, s-a închinat pe sine unor astfel de mari nevoinţe, încât fratele lui Daniel a trebuit să îl îndemne la mai dreaptă socoteală.

Avva Ioan Colov a fost ucenicul Sfântului Pamvo, iar mai pe urmă a fost dascăl marelui Arsenie cel Mare. Împreună-ucenic cu el la Sfântul Avvă Pamvo a fost şi Sfântul Paisie cel Mare. Pe când Avva Ioan Colov şi Avva Paisie cel Mare şedeau odată la sfat, întrebându-se cum să-şi îmbunătăţească nevoinţele, a venit înaintea lor un înger al Domnului care i-a poruncit Avvei Ioan să rămână pe loc şi să le fie dascăl fraţilor şi celor care vor mai veni, iar Avvei Paisie i-a poruncit să iasă la pustie şi să vieţuiască ca sihastru.

Acest Avvă loan Colov este acela căruia Sfântul lui dascăl, Avva Pamvo, i-a poruncit să ude un băţ uscat înfipt în grădină, spre a îi cerca ascultarea. El i-a poruncit să îl ude până când băţul va înverzi. Şi cu adevărat a udat Avva Colov acel băţ cu râvnă şi cu dragoste, timp de trei ani încheiaţi, până când, cu puterea lui Dumnezeu, băţul a înverzit, a înmugurit şi a scos roadă. Avva Pamvo atunci a cules poamele acelea, le-a adus în biserică şi le-a împărţit spre gustare fraţilor, zicând: „Apropiaţi-vă şi gustaţi din roada ascultării!”.

Avva Ioan Colov a avut mulţime de ucenici. Unele dintre sfintele lui cuvinte de zidire sufletească ni s-au păstrat şi nouă. El s-a săvârșit către Domnul cu pace şi s-a sălăşluit în Împărăţia Cerurilor, întru veşnica bucurie a Domnului său şi Domnului nostru, Iisus Hristos.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, vol. II iulie-decembrie, traducere Mihaela Grosu, Editura Egumeniţa, 2005, pp. 617-618)