Viața Sfântului Cuvios Teona, arhiepiscopul Tesalonicului
Cuviosul Teona a trecut la Domnul la 4 aprilie 1542, iar moaște sale întregi se găsesc la Mănăstirea Sfânta Anastasia Farmacolitria, izvorând o mireasmă de nedescris și revărsând minuni și tămăduiri celor ce cu credință se apropie de racla sa.
Sfântul Teona s-a născut în a doua jumătate a secolului al XV-lea. După unele informații locul nașterii sale a fost insula Lesbos, iar după alte surse, Cuviosul Teona s-a născut la Veria.
Cuviosul Teona a început viața monahală la mănăstirea athonită Pantocrator, la Kathisma Cuviosului Onufrie, unde a fost hirotonit preot.
În vremea aceea la Schitul Iviron se nevoia Cuviosul Iacob. Faima acestui părinte l-a făcut pe Cuviosul Teona să meargă și să-i devină ucenic. Pe când Sfântul Iacob a ieșit în lume să propovăduiască cuvântul lui Dumnezeu, l-a urmat și ucenicul său, Cuviosul Teona. După sfârșitul mucenicesc al învățătorului său (†1 noiembrie 1519), Sfântul Teona devine povățuitorul al celorlalți ucenici și pentru scurtă vreme stareț al Mănăstirii Cinstitului Înaintemergător din Dervekista – Etolia, 1520.
După aceasta, Sfântul Teona, împreună cu ucenicii Sfântului Iacob, s-a întors în Sfântul Munte, la Mănăstirea Simonos Petras. După o perioadă de aproximativ trei ani, în 1522, pleacă din nou din Sfântul Munte și se mută la Mănăstirea Sfânta Anastasia Farmacolitria, în apropiere de Tesalonic, pe care o renovează. Ca stareț al mănăstirii a construit o școală, un spital precum și mai multe paraclise în jurul mănăstirii: Sfânta Treime, Sfinții Apostoli, Sfinții Chiric și Iulita, Sfântul Antonie, Sfântul Gheorghe, Sfântul Dimitrie și Sfântul Ilie. Tot atunci a ctitorit un mic schit unde se retrăgea pentru liniștire. În acea vreme Sfântul Teona a adunat în jurul său 150 de ucenici.
Pentru viața sa sfântă, Cuviosul Teona a fost instalat în scaunul de Mitropolit al Tesalonicului în jurul anului 1537. Timp de aproximativ șapte ani a păstorit cu sfântă înțelepciune turma cea cuvântătoare a lui Hristos ce i-a fost încredințată și pe mulți i-a călăuzit spre mântuire.
Cuviosul Teona a trecut la Domnul la 4 aprilie 1542, iar moaștele sale întregi se găsesc la Mănăstirea Sfânta Anastasia Farmacolitria, izvorând o mireasmă de nedescris și revărsând minuni și tămăduiri celor ce cu credință se apropie de racla sa.
Pomenirea lui se cinstește la data de 4 aprilie și în a patra duminică a Postului Mare.
Sfântul Porfirie Kavsokalivitul ‒ drumul spre sfințenie
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro