Sfântul rege Vakhtang a urcat pe tronul regiunii Kartli din Georgia la vârsta de cinsprezece ani. În acea perioadă regiunea Kartli era invadată continuu la nord de perși și la sud de osetieni.

După încoronarea sa, tânărul rege Vakhtang și-a chemat slujitorii săi de la curte și le-a vorbit cu multă înțelepciune, spunâdu-le că situația grea prin care trece neamul său se datoreză păcatelor regelui și ale oamenilor. El a îndemnat poporul să lupte cu smerenie și unitate pentru credință și pentru patrie.

Regele Vakhtang s-a remarcat prin multă credință și înțelepciune. Petrecea multe nopți în rugăciune, miluia mulți săraci, dedicându-și astfel viața lui Dumnezeu. Putea lupta neobosit în luptă. Îmbrăcat cu armură și complet înarmat, putea să ducă un cal de război pe umeri și să urce de la Mtskheta la Cetatea Armazi. Putea să depășească pe jos un cerb. Dădea dovadă de multă stăpânire de sine în chestiunile politice atunci când avea de luat hotărâri dificile privind viitorul țării.

Pe casca militară a lui Vakhtang era înfățișat în față un lup, iar pe spate, un leu. Descoperind casca cu lupul și leul, perșii își strigau unul celuilalt: „Dar 'az gurgsar!” („Atenție la capul lupului!”). Aceasta a fost sursa denumirii regelui Vakhtang „Gorgasali”.

În timpul domniei regelui Vakhtang, Biserica Georgiei a fost recunoscută pentru prima dată ca autocefală. Când sfântul rege i-a alungat pe închinătorii păgâni la foc din Georgia, el a trimis și un episcop Mihail – care era înclinat spre erezia monofizită, care fusese plantată în Georgia de către perși – la Constantinopol pentru a fi încercat de patriarh. Episcopul l-a blestemat cu disgrație pe rege și armata sa pentru că s-au ridicat împotriva monofiziților. Era atât de infuriat încât, atunci când regele Vakhtang s-a apropiat de el pentru a-i primi binecuvântarea, l-a lovit în gură și i-a rupt mai mulți dinți. Patriarhul Constantinopolului l-a trimis pe episcopul Mihail la o mănăstire să se pocăiască.

Patriarhul și împăratul bizantin au trimis apoi patriarhului din Antiohia mai mulți clerici pe care regele Vakhtang îi alesese pentru consacrare. În Antiohia patriarhul a ales doisprezece dintre acești clerici ca episcopi și a întronizat un anumit Petru drept primul Catolicos (Patriarh) al Georgia.

Regele Vakhtang a îndeplinit dorința Sfântului Rege Mirian prin înființarea Mănăstirii Georgiene Sfânta Cruce din Ierusalim. A construit o biserică de piatră în locul unei biserici de lemn închinată Sfintei Nina. În timpul domniei sale au fost înființate mai multe eparhii. Regele Vakhtang a construit o catedrală în Nikozi (regiunea Kartli) și a înființat acolo o nouă eparhie unde a așezat sfintele moaște ale martirului Razhden.

Sfântul Vakhtang a construit numeroase cetăți, biserici și mănăstiri. A înființat cetăți la Tukhari, Artanuji și Akhiza; a fondat mănăstiri în Klarjeti la Artanuji, Mere, Shindobi și Akhiza. A construit o nouă reședință regală în Ujarma și a pus bazele noii capitale georgiene, Tbilisi. Crezul său politic era format din trei părți: o unire egală a Bisericii Georgiene cu Biserica Bizantină, independența națională și unitatea Bisericii și a națiunii.

În anul 502, regele Vakhtang, în vârstă de șaizeci de ani, a fost obligat să-și apere țara pentru ultima dată. Într-o luptă cu perșii, el a fost rănit fatal când o săgeată otrăvită l-a străpuns sub braț. Înainte de a muri, regele Vakhtang a chemat clerul, familia și curtea sa și i-a îndemnat să fie puternici în credință.

Toată Georgia a jelit moartea regelui. Trupul său a fost mutat din reședința regală din Ujarma în Mtskheta, la Catedrala Svetitskhoveli, pe care el a construit-o. Acolo a fost înmormântat cu mare onoare.

Cincisprezece secole mai târziu, cu binecuvântarea Patriarhului Ilia II, s-a adăugat la denumirea Catedralei Patriarhală Sioni și numele Sfântului Rege Vakhtang Gorgasali, iar în orașul Rustavi a fost fondată o catedrală în onoarea sa.