Când se răspândea prin toate părțile Siciliei cinstirea Sfintei mucenițe Agatia și poporul Siracuzei venea de departe să se închine sfântului ei mormânt, în cetatea Catanei, Lucia, fecioara cea lăudată a fost între siracuzeni cea mai de frunte la praznic împreună cu alții și cu maică să Evtihia, care avea boala curgerii de sânge de patru ani, și care nu se vindeca cu nici o doctorie de la doctori. Și, săvârșindu-se slujbele bisericești, se citea Evanghelia în care se pomenește de femeia căreia îi curgea sânge și care, prin atingerea hainei lui Hristos s-a tămăduit. Lucia a zis mamei sale: „De crezi celor ce s-au citit, mamă, crede și aceasta, cum că Agatia, care a pătimit pentru Hristos, s-a învrednicit a avea de față totdeauna pe Acela, pentru a Cărui nume a pătimit. Deci atinge-te de mormântul ei cu credință și te vei tămădui”.

După săvârșirea cântării bisericești, ducându-se poporul, a căzut înaintea mormântului sfintei mucenițe, mama împreună cu fiica și au început cu lacrimi a se ruga, cerând ajutor. Deci, rugându-se ele mult, a adormit Lucia și a avut vedenie, văzând-o pe Sfânta muceniță Agatia în mijlocul îngerilor, foarte împodobită cu mărgăritare și zicându-i: „Sora mea, Lucia, fecioara Domnului, pentru ce ceri de la mine ceea ce singură poți îndată să dai? Căci credința ta ajută mamei tale și, iată, s-a făcut sănătoasă! Și precum prin mine se slăvește cetatea Catania, așa și prin tine se va slăvi și împodobi cetatea Siracuzei, pentru că ai gătit sălășuire bine primită lui Hristos întru a ta feciorie”.

Acestea auzindu-le Lucia, s-a deșteptat și cu cutremur s-a sculat, apoi a zis către mama ei: „Mamă, mamă, iată te-ai vindecat. Deci, rogu-te pe tine prin sfânta aceasta care cu rugăciunile sale te-a tămăduit, să nu-mi mai pomenești de logodnic niciodată – pentru că acum era logodită –, nici să poftești a vedea din trupul meu rodul cel muritor. Ci toate acelea ce le-ai pregătit să mi le dai mie, ca și când aș fi mers după bărbatul cel muritor, dă-mi-le acum, ca să merg la mirele cel fără de moarte, Hristos Domnul, Care va păzi fecioria mea”. Iar mama sa Evtihia a zis către dânsa: „Toate cele ce sunt ale tatălui tău, care a murit de nouă ani, păzindu-le întregi le-am înmulțit și nu le-am împuținat, spre a le da moștenire ție. Iar cele ce sunt ale mele și cele ce mai pot să fie, singură le știi bine. Deci, să acoperi mai întâi cu țarina ochii mei și apoi ceea ce va fi ție cu plăcere, vei face cu toată avuția”. Lucia a zis: „Ascultă, mamă, sfatul meu, că nu este iubit de Dumnezeu acela care Îi dă Lui ceea ce nu poate duce cu sine, nici singur pentru el nu poate să le cheltuiască. Ci de voiești a face lucru bine primit lui Dumnezeu, dă-I Lui ceea ce-ți este cu putință a cheltui; pentru că după ce vei muri, nimic nu vei mai putea cheltui și ceea ce dai acum, dai ce nu poți duce cu tine. Deci, fiind vie și sănătoasă, dă lui Hristos ceea ce ai, și toate cele ce ai vrut să mi le dai mie, începe a le da de acum lui Hristos”.

Astfel, în toate zilele vorbind fecioara cu mama sa, s-a făcut împărțirea lucrurilor, pe care le-a dat spre trebuința săracilor. Deci, vânzând satele, podoabele cele de mult preț și mărgăritarele, s-a înștiințat despre aceea logodnicul ei, care, mâhnindu-se, a început a întreba pe doica Luciei: „Ce va să fie aceasta, că am auzit despre vinderea satelor, podoabelor și a mărgăritarelor?”. Iar doica, fiind pricepută, a zis: „Logodnica ta a aflat că se vinde o moștenire, a cărui preț este de o mie de galbeni și mai mult; și vrând a o cumpăra pe aceea, pentru tine, vinde asemenea lucruri ca să adune banii aceia”. Logodnicul, crezând cuvintele ei și socotind că se face negustorie, a tăcut; ba chiar el îndemna la vânzare.

Dar când s-a înștiințat că toate s-au împărțit săracilor și scăpătaților, și toate s-au cheltuit cu străinii și slujitorii lui Dumnezeu, mergând la Pashasie, domnul cetății, a clevetit-o, zicând că logodnica sa este creștină și potrivnică legilor împărătești. Iar ighemonul, chemând-o la sine, o sfătuia cu cuvinte și o silea a jertfi idolilor. Atunci Lucia fericită a zis: „Aceasta este jertfa cea vie, precum și credința cea curată, înaintea lui Dumnezeu: a cerceta pe cei săraci și pe văduve în necazurile lor. Eu într-acești trei ani nimic altceva n-am făcut, decât numai am adus jerfă lui Dumnezeu Cel viu. Acum nemaiavând nimic din averea mea ce să aduc, pe mine mă jertfesc vie lui Dumnezeu și ceea ce va fi cu plăcerea Lui, aceea să facă cu jertfa Sa”.

Pashasie a zis: „Aceste cuvinte spune-le creștinilor, celor asemenea ție, iar mie celui ce păzesc așezămintele împărătești, în deșert mi le povestești”. Lucia a zis: „Tu ia aminte la legile împărătești, iar eu iau aminte la legile lui Dumnezeu. Tu te temi de împărați, iar eu mă tem de Dumnezeu. Tu nu voiești a-i mânia pe dânșii, iar eu foarte cu dinadinsul mă păzesc a nu mânia pe Dumnezeu. Tu te sârguiești a plăcea acelora, iar eu doresc a-i plăcea lui Hristos. Deci, tu fă ceea ce socotești că-ți este de folos, iar eu voi face aceea ce voi cunoaște că-mi este de folos”. Pashasie a zis: „Ai cheltuit moștenirea ta cu desfrânații tăi și ai risipit-o și pentru ceea vorbești ca o desfrânată”. Lucia a zis: „Eu moștenirea mea la loc bun am așezat-o, iar pe stricătorii sufletului și ai trupului meu niciodată nu i-am primit”. Pashasie a zis: „Și care sunt stricătorii sufletului și trupului tău?”.

Lucia a zis: „Stricătorii sufletului voi sunteți, de care grăiește apostolul: Vorbele cele rele, strică obiceiurile cele bune. Pentru că sfătuiți sufletele omenești, ca lăsând pe Ziditorul lor, să urmeze idolilor celor deșerți. Iar stricătorii trupului sunt aceia care iubesc dulceața vremelnică, mai mult decât desfătarea cea veșnică și aceia care cinstesc veselia ce degrabă piere mai mult decât bucuriile cele nesfârșite”. Pashasie a zis: „Vor înceta și vor amuți cuvintele tale, când vor veni bătăile și rănile”. Lucia a zis: „Cuvintele lui Dumnezeu, niciodată nu vor tăcea”. Pashasie a zis: „Au doară tu ești Dumnezeu?”. Lucia a răspuns: „Sunt roaba lui Dumnezeu și pentru aceasta grăiesc cuvintele Lui, pentru că însuși El a zis: Că nu veți grăi voi înaintea împăraților și a domnilor, ci Duhul Sfânt, Acela va grăi întru voi”. Pashasie a zis: „Dar în tine este Duhul Sfânt și Acela grăiește în tine?”. Lucia a zis: „Apostolul zice că cei ce viețuiesc întru curăție, sunt biserici ale lui Dumnezeu și Duhul lui Dumnezeu viețuiește într-înșii”.

Pashasie a zis: „Eu voi porunci să te ducă în casa cea de desfrânare, ca după ce vei fi batjocorită, să fugă de tine Duhul Sfânt”. „Niciodată nu se spurcă trupul de nu se va învoi cu mintea; pentru că chiar de vei pune tămâie în mâinile mele și pe acea tămâie o vei arunca spre jertfă diavolească, Dumnezeu, uitându-se spre acesta, va râde pentru că voia și cugetul îl judecă, iar nu lucrul ce se face cu sila. Iar pe siluitorul și stricătorul fecioriei îl socotește ca pe un balaur, ca pe un tâlhar și ca pe un barbar. Deci dacă pe mine, care nu voiesc, vei porunci a mă silui, apoi atunci vei îndoi cununa fecioriei mele”. Pashasie a zis: „Voi porunci ca prin desfrânare să te omoare, de nu te vei supune poruncii împărătești”. Lucia a zis: „Acum ți-am spus că niciodată nu vei putea atrage voia mea către învoirea spre păcat; și de acum orice vei face trupului meu, care ți se pare a fi întru a ta stăpânire, de aceasta nu bagă seamă roaba lui Hristos”.

Atunci Pashasie, judecătorul cel necurat și nedrept, a poruncit să vină cei ce țineau casa de desfrânare și, venind, le-a dat pe sfânta, zicând: „Chemați poporul și faceți ca să-și bată joc de dânsa până când aceasta va muri”. Și când a început a o duce în casa de desfrânare, atâta greutate i-a dat trupului ei Duhul Sfânt, încât nicidecum n-au putut să o miște din loc. Apropiindu-se mulți, după porunca muncitorului, munceau să o urnească din loc, dar în zadar osteneau și slăbeau asudând fără rezultat, că fecioara Domnului stătea neclintită. Atunci, aducând o funie și legând-o de mâini și de picioare, au început cu toții a o târî, dar ea ca un munte stătea neclintită.

Atunci Pashasie, cu mare supărare și fiind în mare nepricepere, a chemat vrăjitorii, fermecătorii și pe toți popii idolești și le-a poruncit să facă vrăjile lor împrejurul Luciei ca să fie urnită. Însă nimic n-au sporit căci stătea ca și cum ar fi fost pironită cu trupul de pământ, iar picioarele ei nu le puteau mișca din loc. Apoi a poruncit să o stropească cu ud de om, socotind că cu oarecare vrăjitorii stă nemișcată, dar degeaba. Și au adus multe perechi de boi, ca să o poată mișca din loc, însă nici așa n-a fost cu putință a o clinti.

Deci, a zis către dânsa Pashasie: „Care sunt farmecele tale?”. Lucia a zis: „Nu sunt acestea farmecele mele, ci faceri de bine ale lui Dumnezeu”. Pashasie a zis: „Ce pricină este că fiind copilă neputinciosă și de o mie de oameni fiind târâtă, stai neclintită?”. Sfântă a zis: „De vei aduce și zece mii, vor auzi pe Sfântul Duh care îmi grăiește; cădea-vor despre laturea ta o mie și zece mii de-a dreapta ta”. Iar ticălosul judecător care o muncea, se chinuia cu sufletul său să scornescă chinuri, dar se tulbura cu gândurile, apoi i-a zis sfânta fecioară: „Pentru ce te muncești și te tulburi cu multe feluri de gânduri? Ai văzut că sunt biserică a lui Dumnezeu Celui viu? Crede acum, dacă nu te-ai cumințit și mai mult te învață!”. Iar Pashasie se tulbură și mai mult, oftă, văzând că sfânta își bate joc de dânsul.

Atunci a poruncit să aprindă un foc mare împrejurul ei și să toarne peste dânsa smoală arsă, pucioasă și untdelemn fiert. Dar ea în numele Domnului Iisus Hristos stă nemișcată și nevătămată, zicând către tiran: „Eu am rugat pe Domnul meu Iisus Hristos, ca să nu aibă stăpânire asupra mea focul acesta; și pentru ca să râdă de tine cei ce nădăjduiesc în Hristos, de aceea am cerut îndelungare pătimirii mele, ca să ridic frica muncilor, de la cei ce cred, iar pe cei ce nu cred, să-i lipsesc de glasul batjocoririi, ca să nu-și mai bată joc de creștini”. Iar unii din prietenii lui Pashasie, nesuferind a-l vedea pe acesta în mare supărare și în nepricepere, au poruncit s-o lovească cu sabia peste grumazul ei.

Deci s-au dus acasă cu Pashasie, iar sfânta, deși era foarte rănită, n-a slăbit, ci se ruga și vorbea către popor: „Binevestesc vouă că s-a dat pace Bisericii lui Dumnezeu, pentru că Dioclețian a căzut din împărăție, iar Maximian a murit acum; și precum cetatea Cătăniei are mijlocitoare către Dumnezeu pe sora mea, Sfânta Agatia, așa și pe mine să mă știți că trimisă de la Dumnezeu cetății acesteia; însă numai dacă veți face voia Lui și veți primi credința Lui”. Acestea zicând Lucia, roaba lui Dumnezeu, cu gâtlejul cel străpuns de sabie, iată înaintea ochilor ei se aducea Pashasie legat în lanțuri. Pentru că sicilienii trimiseseră în taină la Roma, vestind că Pashasie fără de milă necăjește acea latură, jefuind-o, luând cu sila și răpind cele străine.

Deci a venit în acea vreme poruncă de la Roma, ca să fie dus la judecată ferecat, unde, fiind întrebat, a fost osândit la moarte, apoi, tăindu-i-se capul, a pierit cu sunet ticălosul. Acea ducere a lui în fiare a văzut-o sfânta, încă fiind vie, și stând la locul cel de muncă, unde fiind rănită, n-a ieșit dintr-însa duhul ei, până când au venit preoții și au împărtășit-o cu preacuratele și de viață făcătoarele Taine ale lui Hristos. Apoi, zicând toți: „Amin”, sfânta muceniță și-a dat cinstitul său suflet în mâinile Domnului. Și a fost pusă într-acel loc de cinste, unde a zidit peste dânsa biserică, în numele ei și în cinstea lui Dumnezeu în Treime, închinat Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.