Viața Sfintei Mucenițe Paula fecioara

Vieţile Sfinţilor

Viața Sfintei Mucenițe Paula fecioara

Rugându-se Domnului cu dinadinsul, și-a plecat cu bucurie feciorescul său cap sub sabie și, fiind tăiată, a trecut de la cele de jos la cele de sus și a intrat în cămara cea cerească, întru bucuria Domnului său, încununându-se de preaiubitul său Mire, Domnul nostru Iisus Hristos, cu îndoita cunună, a fecioriei și a muceniciei.

Sfântul Mucenic Luchilian a fost pe vremea lui Aurelian, împăratul Romei. El mai întâi trăia în păgânătatea închinării de idoli, fiind chiar slujitor idolesc, bătrân cu anii, cinstit la față și alb la păr. El își avea locuința aproape de cetatea Nicomidiei și slujea în capiștile necuraților zei. Iar după ce a fost luminat prin Sfântul Botez cu darul lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce nu dorește să piară cineva, ci toți să se mântuiască, a înțeles înșelăciunea diavolească și rătăcirea păgâneasca, și a venit la cunoștința adevărului și a crezut întru Unul Dumnezeu cel adevărat, Domnul nostru Iisus Hristos, lepădând și scuipând pe idoli.

Astfel, la bătrânețe, s-au înnoit tinerețile lui ca ale vulturului, pentru că s-a născut prin Sfântul Botez și s-a lipit cu tot gândul și cu tot sufletul de dragostea lui Hristos. El arata și celorlalți păgâni deșertăciunea și pierzarea necurăției și-i povățuia spre mântuire, aducându-i la Hristos Dumnezeul nostru cu învățăturile sale și fiind multora pilda de întoarcere către Dumnezeu. Iar iudeii care trăiau acolo, văzând o schimbare ca aceea a lui Luchilian - de la închinarea de idoli la credința creștineasca -, și mai văzând că mulți, prin pildă și învățătura lui, lasa slujirea de idoli și se lipesc de creștini primind Sfântul Botez, s-au umplut de mânie și de ură. Deci umplându-se de zavistie ucigașii cei cumpliți ai Domnului, l-au pârât și l-au dat spre judecata păgânilor. Și a fost adus robul lui Hristos la cercetare înaintea lui Silvan, cornițele care era pe atunci în Nicomidia.

Iar Silvan a silit mult pe bătrân să se lepede de Hristos și să se întoarcă la slujirea idolească, dar el nu s-a supus nicidecum. Atunci Silvan, umplându-se de mânie, a poruncit să-l muncească în multe feluri: i-au sfărâmat fălcile, l-au bătut cu toiege fără de milă și l-au spânzurat cu capul în jos; apoi, după multe și cumplite munci, l-au aruncat în temniță.

Și a aflat Sfântul Luchilian în temniță patru tineri, aruncați acolo pentru credința în Hristos: pe Claudie, Ipatie, Pavel și Dionisie. Și bucurându-se de ei, vorbea cu dânșii despre Hristos Dumnezeu și îi întărea către nevoința mucenicească, ca să nu se teamă de vremelnicele munci pentru veșnica răsplătire din cer; să nu se înfricoșeze de moarte, pentru viața ce va să fie; nici să-și cruțe floarea tinereților lor pentru Hristos, Care le gătește în împărăția Sa fericirea cea neîmbatrânitoare. Astfel toți împreuna se rugau lui Dumnezeu ziua și noaptea, și unul pe altul se mângâiau în nădejdea lui Hristos.

Apoi, după câteva zile, Sfântul Luchilian a fost iarăși muncit împreunăcu ceilalți tineri și aruncat cu dânșii într-un cuptor înroșit. Iar Atotputernicul Dumnezeu a revărsat peste dânșii mila Sa cea minunată, precum a făcut de demult tinerilor evrei, care au fost în cuptorul Babilonului, pentru că focul s-a prefăcut în răcorire și văpaia în rouă, apoi, vărsându-se de sus și o ploaie mare, a stins desăvârșit cuptorul; și Sfântul Luchilian cu tinerii au ieșit nevătămați. O minune ca aceasta preaslăvita a lui Dumnezeu, păgânii cei orbiți cu necredința și cu răutatea o socoteau a fi nu a puterii dumnezeiești, ci a fermecătoriei creștinești. Deci nedreptul judecător a osândit pe sfinții mucenici la moarte și i-a trimis în Vizantia, că acolo să-și ia pedeapsa. Și ajungând în Vizantia cei patru sfinți tineri - Claudie, Ipatie, Pavel și Dionisie -, au fost tăiați cu sabia; iar pe Sfântul Luchilian l-au spânzurat pe cruce și, patrunzându-l cu piroane peste tot trupul, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar ca el a fost răstignit pe Cruce de iudei, se arată în cântarea a treia a canonului, unde se dovedește această în următorul stih: „Iuda a vândut de demult ucigașilor de Dumnezeu pe izbăvitorul Hristos, iar tu acum ai fost vândut de iudeii cei fără de lege”.

Încă s-a numărat la cununa lor cea mucenicească și Sfânta fecioară Paula. Aceasta s-a născut din părinți credincioși și din tinerețe aprinzându-se cu inima spre dragostea lui Hristos, își păzea fecioria să pentru Mirele Cel fără de moarte și se sârguia să se afle vrednică de cămara cerească. Apoi, rămânând orfană de părinți și având averi îndestulate, înconjura temnițele și cercetă pe cei legați care pătimeau pentru Hristos, cumpărând cu aur pe străjeri pentru a intra în temniță la sfinți. Ea slujea robilor lui Hristos, dându-le toate cele trebuincioase din averile sale; celor chinuiți de foame și de sete le aducea hrană și băutură; celor dezbrăcați le dădea îmbrăcăminte; trupurile cele rănite ale mucenicilor și bubele cele cu puroaie le tămăduia, spălându-le, ștergându-le, punându-le plasturi tămăduitori și învelindu-le cu pânze curate. Și sărutându-le rănile lor cele primite pentru Hristos, îi rugă cu lacrimi să se roage lui Dumnezeu pentru dânsa ca să nu o lipsească pe ea de mila Sa.

Această mireasă aleasă a lui Hristos se ducea și la Sfântul Luchilian, care ședea cu tinerii în temniță din Nicomidia și se îndulcea de învățăturile lui cele folositoare. Iar când sfântul era muncit împreuna cu acei tineri, ea privea la nevoința lor și în taina inimii sale se rugă cu dinadinsul lui Hristos pentru dânșii, ca să întărească pe robii Săi și să le dea răbdare și ajutor, ca să poată răbda ei muncile până la sfârșit, pentru slavă sfântului Său nume. Apoi, după ce se risipea mulțimea, ea se ducea la locul acela unde erau munciți sfinții și adună sângele lor cel vărsat pe pământ, și-l păzea la sine cu o mare sfințenie. Iar când duceau pe bătrân și pe cei patru tineri în Vizantia la moarte, ea îi urmă slujindu-le.

Și după ce Sfinții tineri au fost tăiați, aceasta sfânta fecioară le-a adunat cinstitele lor trupuri și le-a îngropat cu bună cucernicie. Iar după sfârșitul Sfântului Luchilian și a sfinților tineri, făcând cele de mai înainte, s-a întors iarăși în Nicomidia, slujind cu dragoste sfinților mucenici. Deci, fiind cunoscută de păgâni că este creștină, au prins-o- și au adus-o la judecata înaintea aceluiași Silvan. Acolo, după multe momeli amăgitoare și îndemnuri îngrozitoare, cornițele văzând-o neînduplecata, a poruncit să o bâtă mult fără milă cu bețe și cu toiege. Și slăbind ea cu trupul, nu cu duhul, de rănile cele multe, i s-a arătat îngerul Domnului și a tămăduit-o. Deci mucenița câștigând sănătate trupească, s-a arătat mai îndrăzneață și mai viteaza în munci. Atunci au bătut-o cu asprime peste gură, deoarece a ocărât cu cuvinte batjocoritoare pe muncitor.

După aceasta au aruncat-o în temniță și, scoțând-o iarăși la cercetare, au aruncat-o într-un cuptor foarte ars, dar a ieșit din cuptor fără de vătămare; de vreme ce și la ea, ca și la sfinții mucenici cei mai dinainte, puterea lui Dumnezeu a răcorit tăria focului, ca să nu se atingă văpaia cea arzătoare de mireasă lui Hristos. Iar după toate acestea, muncitorul a osândit-o la moarte și a trimis-o la Vizantia că acolo să-și ia pedeapsa, unde s-a sfârșit și Sfântul Luchilian cu acei tineri.

Și când a ajuns mucenița lui Hristos la locul acela, unde Luchilian a suferit pentru Hristos moarte pe cruce, a mulțumit lui Dumnezeu, Cel ce a învrednicit-o de cunună mucenicească și de împărtășirea cu sfinții. Apoi, rugându-se Domnului cu dinadinsul, și-a plecat cu bucurie feciorescul său cap sub sabie și, fiind tăiată, a trecut de la cele de jos la cele de sus și a intrat în cămara cea cerească, întru bucuria Domnului sau, încununându-se de preaiubitul sau Mire, Domnul nostru Iisus Hristos, cu îndoita cununa, a fecioriei și a muceniciei.

Citește despre: