Fericitul Ieronim ‒ drumul spre sfințenie

Vieţile Sfinţilor

Fericitul Ieronim ‒ drumul spre sfințenie

    • Fericitul Ieronim ‒ drumul spre sfințenie
      Fericitul Ieronim ‒ drumul spre sfințenie

      Fericitul Ieronim ‒ drumul spre sfințenie

Traducător al Bibliei și întemeietor a trei mănăstiri în Bethleem, Fericitul Ieronim a trecut la Domnul după ce și-a dedicat toată viața slujirii Domnului și povățuirii oamenilor.

Născut în secolul al IV-lea, Sfântul Ieronim a mers la Roma pentru a învăța limbi străine, filosofie și oratorie. A primit Botezul la 20 de ani și în scurt timp a cunoscut viața mănăstirească. Nemulțumit fiind de deșertăciunile Romei, a plecat spre Răsărit pentru a căuta un loc de nevoință, stabilindu-se mai întâi în Antiohia, iar apoi în pustiul Calsis, din Siria, vreme de 4 ani.

Primind apoi darul preoției, a petrecut vreme de 2 ani în preajma Sfântului Grigorie de Nazianz, iar în cele din urmă s-a întors la Roma. Fiind diacon al papei Damasus, a avut ascultarea de a revizui textul Bibliei în limba latină, numită Vulgata. După moartea Papei, Fericitul Ieronim a luat calea Palestinei, înființând trei mănăstiri, iar după 30 de ani de nevoințe cărturești, a trecut la cele veșnice, la Bethleem.