Una dintre cele mai dese întrebări pe care le-am primit în intimitatea discuțiilor duhovnicești ori în congestionate dezbateri publice – mare parte secventate pe bârfe ridicate la rang de adevăr – a fost dacă pot explica partea din troparul Învierii care spune „cu moartea pe moarte călcând”. Întrebărilor sincere le este de-ajuns un răspuns sincer. Celor puse doar așa, de rating, niciun răspuns nu le este mulțumitor. Pentru că răspunsul are în miezul său ceva fundamental din cultura celui care îl caută, nu numai din cultura aceluia care va să răspundă. Personal, recunosc că, ori de câte ori sunt întrebat, îmi vin dinainte minunile Mântuitorului Hristos. Ele sunt răspunsul sincer la întrebarea-îndreptătoare și la întrebarea-ispititoare deopotrivă.

Să mă explic. Pentru mine, personal, vindecările Domnului sunt vestiri ale Învierii sale din morți, prevestiri ale Împărăției Cerurilor. Nu întâmplător așază aceste vindecări, ale Duminicii a 7-a după Rusalii, în sfera capitolului în care vindecarea slăbănogului deschide dialogul cu ucenicii lui Ioan revoltați, oarecum, că ucenicii Domnului nu posteau mult (Matei 9, 14). Le spune, cu subiect și predicat duhovnicesc, că El este Mirele și, câtă vreme Mirele este prezent între nuntași, aceștia nu postesc, nu asumă asceză de pocăință. Tot lor, când Ioan îi trimite pedagogic să-L întrebe dacă este El Mesia sau nu – deși nimeni, cu excepția Maicii Domnului, nu văzuse mai bine decât Ioan la Iordan împlinirea profețiilor ce priveau mesianitatea lui Iisus, Mielul lui Dumnezeu, venit să ridice păcatele lumii – Domnul le va răspunde: „Mergeți și spuneți lui Ioan cele ce auziți și vedeți: orbii își capătă vederea și șchiopii umblă, leproșii se curățesc și surzii aud, morții învie și săracilor li se binevestește. Și fericit este acela care nu se va sminti întru Mine” (Matei 11, 4-6). Punerea semnului egal între vindecare de boală, de cele mai multe ori incurabilă, după legea științei omenești, și înviere îmi arată de ani buni conținutul cuvintelor „cu moartea pe moarte călcând”. E împlinirea profețiilor din Legea Veche care defineau pe Mesia ca învietor prin vindecare.

Și „refrenul” vindecărilor din Duminica aceasta este legat de relația vindecare-înviere. Duminicile trecute ne-am întâlnit cu forme diverse ale acestui mod de a vedea vindecarea ca înviere. Desdrăcirea din Gadara ori vindecarea prin iertare de păcate a slăbănogului ce-și simte ușurarea de iadul din el într-atât încât se ridică, umblă, vestește. Ba mai mult. Învie în ciuda cârtelii legaliștilor, fariseilor ori chiar ucenicilor bravului Ioan Botezătorul. Vindecarea este privită de Domnul Iisus direct ca reașezare în motivația Împărăției Cerurilor. Nu face nimic conform unui protocol al mântuirii. Soluțiile Sale irită, că nu au acordul celor care trăiau după protocoale. Hristos Își riscă renumele – uneori Apostolii gândesc chiar așa – pentru niște schilozi, pentru niște desfrânate ori marginalizați. De aceea, de foarte multe ori, vindecă în zi de Sabat, transformând vindecarea oricărui om într-o Duminică. Într-o zi a Învierii.

Aici îmi pare a fi cheia acestei Evanghelii. Pentru că, îndată după învierea fiicei lui Iair – legată veșnic de vindecarea femeii cu scurgerea de sânge – în intimitatea unei case din Capernaum (Matei 9, 18-25) pentru a deveni apoi veste pentru un ținut întreg (Matei 9, 26) Domnul nu se retrage într-o odihnă a lui, „nimic făcând”. Ci vindecă doi orbi (Matei 9, 27- 31) și un mut ce avea demon (Matei 9, 31-32). Cu toate acestea, fariseii, care au un soi de pre-boală a comentatorilor de azi care le știu pe toate – trag concluzia penibilului dinainte învierii: cu domnul demonilor scoate pe demoni! (Matei 9, 34). Arătându-ne, a câta oară că, pentru a-L înțelege pe Hristos în acțiunile Sale, trebuie să iubești pe oameni ca Hristos. Să trăiești precum El vecinătatea cu oamenii. În fond, de câteva săptămâni bune ne mișcăm cu lectura printre minuni. Fiind martori cum se infiltrează învierea în împărăția morții. Numai cine a trăit limita derutantă a îngrijirii unui muribund știe câtă credință îți trebuie să înfrunți moartea și cât de multă credință îți trebuie să înfrunți vindecarea lui, învierea și reașezarea lui în familie ori în comunitate. Suferim de același sindrom fariseic și numărăm mereu morții, fără a fi atenți la învieri. Și-i judecăm pentru acesta pe cei preocupați să facă posibilă Învierea. Și credem că demonii s-ar sprijini între ei ca să facă un bine.

Hristos continuă să străbată toate cetățile și satele, învățând în sinagogile unui popor derutat și rănit de ipocrizia celor ce ar fi trebuit, la rândul lor, să le deschidă ochii să vadă cu bucurie pe Mesia. Propovăduiește și vindecă toată neputința și toată boala în popor (Matei 9, 35), arătând prin acesta că oricine se face părtaș muncii de a propovădui spre luminare și lucra spre vindecare face parte din exercițiul cel mai greu al Împărăției: „cu moartea pe moarte călcând”. Sigur că mereu cei de pe tușa oricărei responsabilizări vor căuta, invidioși indiscreți, să rănească icoana celor frați cu Învietorul. Aceștia din urmă nu au voie să uite că, atâta vreme cât ești în slujba lui Iisus Hristos, vor fi mereu răstigniri, cruci și scuipări, aruncări în valea morții. Chiar dacă, prin vocație, ești locuitorul ei și păzitorul ultimelor eforturi pentru supraviețuirea aproapelui. Cu moartea pe moarte călcând.

Singur, mereu dinaintea provocărilor legate de viață și moarte, Hristos ne îndeamnă să nu ne smintim întru El. Răsplata Lui e mai mereu tăcută, discretă și tandră. Trece neobservată din cauza zgomotului de fond al urii mediocrilor fără vocație și împlinitorilor de norme la ură. Cum s-ar putea auzi susurul unui izvor în plină concasare a liniștii cotidiene ori zbaterea de lumină a unui licurici în plin sclipici demagogic? Asta ne spune, de fapt, Hristos. E cu noi. Învietorul nostru care ne învață că fiecare vindecare și empatie cu cel căzut e participare la Împărăție. Cu moartea pe moarte călcând!

Știu. Pentru cei care cred că gâlceava e știință de carte, răspunsul meu e metaforă. Dar pentru cei care au gustat din vindecarea propusă de Iisus Hristos, e adevăr. Este exercițiul Împărăției. Cei chemați să fiți vindecați, ca și cei chemați să le fiți vindecare, nu vă lăsați! Pe străzile Capernaumului trece Iisus Hristos! Cu moartea pe moarte călcând!