Aşa precum noi ne-am putea întreba cum poate un trup să trăiască fără suflet, la fel şi o persoană care a experiat rugăciunea s-ar simţi pierdută şi ar spune: „Dar cum pot oamenii trăi fără această hrană duhovnicească”.

Părinţii trezvitori ne spun că cei ce se roagă în acest fel dobândesc mari daruri. Prin post, rugăciune, înfrânare şi priveghere noi primim har, harul felurit al Sfântului Duh. Harul Sfântului Duh are numeroase forme şi senzaţii. Sfântul Duh prin rugăciune avansată şi lucrarea trezviei, conferă darul lacrimilor, al bucuriei, al înainte vederii, al învăţăturilor, al apostoliei, puterea înfrânării, a răbdării, a mângâierii divine, a marii nădejdi, al erosului divin, al contemplaţiei, al răpirii. Noi, desigur, suntem permanent învăţaţi şi cu cât suntem mai învăţaţi, cu atât obligaţiile noastre faţă de Dumnezeu şi de Părinţi cresc. Patimile noastre sufleteşti şi trupeşti sunt vindecate în raport cu progresul înregistrat în rugăciune şi foloasele primite de la ea. Vindecarea patimilor unui om, precum şi a slăbiciunilor acestuia ne arată cât de mult a înaintat omul în rugăciune. Deci, trebuie să ne nevoim. Noi trebuie permanent să ne silim a nu uita rugăciunea, a nu o neglija.

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, pp. 291-292)