Domnia lui începe printr-un act de cultură şi anume prin apariţia Bibliei de la Bucureşti, prima ediţie integrală a ei în limba română, operă de mari proporţii pentru acel timp (944 pagini format mare, pe două coloane, cu literă măruntă). Potrivit unei note dintr-o altă tipăritură, Brâncoveanu, ca mare logofăt, a fost „ispravnicul” lucrării de tipărire a acestei prime Biblii româneşti. Era o operă de colaborare a cărturarilor români de pretutindeni. S-au tipărit felurite cărţi: de slujbă, de teologie, de învăţătură, de combatere a catolicismului şi calvinismului, toate în limbile română, greacă, slavonă şi chiar arabă. De pildă, în tipografia înfiinţată de episcopul Mitrofan de la Buzău, s-au imprimat Mărturisirea Ortodoxă a lui Petru Movilă, în româneşte (1691), cele 12 Mineie cu tipicul, paremiile şi sinaxarul în româneşte (1698) şi altele.

În tipografia de la Bucureşti, pusă din 1691 sub conducerea ieromonahului Antim Ivireanul, au apărut mai multe cărţi de slujbă sau învăţătură, între care şi un frumos Evangheliar greco-român (1693). În cea de la mănăstirea Snagov, îndrumată tot de Antim, sa tipărit, între altele, un Liturghier greco-arab în 1701, prima carte imprimată cu litere arabe, la rugămintea patriarhului Atanasie Da-bas al Antiohiei.

Constantin Brâncoveanu a fost un mare sprijinitor al Academiei domneşti de la mănăstirea Sfântul Sava din Bucureşti, pe care a reorganizat-o, numind în fruntea ei pe învăţatul grec Sevastos Kyminitis, urmat de Marcu Porfiropol. În 1707 domnitorul a procedat la o nouă reorganizare a ei, cu ajutorul câtorva cărturari ai vremii. Academia era organizată ca o Facultate de Litere şi Filosofie din cadrul Universităţilor apusene.

(Pr. prof. Mircea Păcurariu, Sfinţi Daco-Romani şi Români, Editura Trinitas, Iaşi, 1994, p. 82)