Pentru cei ce vorbesc în biserică, spunea Părintele Vichentie Mălău:

– Vorbirea, glumele și râsul în biserică sunt păcate contra Sfântului Duh, adică contra puterii dumnezeiești, căci prin acestea se disprețuiește sfințenia bisericii și se dă prilej de sminteală publicului. Ba, ceva mai mult, aceste urâciuni au devenit astăzi un obicei nedespărțit de biserică și de credincioșii săi.

– Vai, ce dureros lucru este când singuri noi disprețuim ce avem mai sfânt – Biserica – pe care o avem moștenire de la Hristos! Despre aceasta Însuși Domnul spune: Casa mea, casă de rugăciune se va chema pentru toate neamurile, iar voi ați făcut-o peșteră de tâlhari (Matei 21, 13).

[...] Alteori iarăși învăța, zicând:

– Fraților, vorbirea și glumele în biserică se aseamănă cu râs la mormânt!

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Editura Episcopiei Dunării de Jos, 1998, pp. 572-573)