În vremea aceea au venit la Iisus ucenicii lui Ioan, zicând: Pentru ce noi și fariseii postim mult, iar ucenicii Tăi nu postesc? Și Iisus le-a zis: Pot oare nuntașii să fie triști câtă vreme mirele este cu ei? Dar vor veni zile când mirele va fi luat de la ei, iar atunci vor posti. Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta se va desface de haină și se va face o ruptură și mai rea. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altminterea burdufurile crapă, vinul se varsă și burdufurile se aruncă; ci pun vin nou în burdufuri noi și amândouă se păstrează împreună. (Matei 9, 14-17) (Vineri în săptămâna a doua după Rusalii)

Credința creștină este un mod de viață care presupune numeroase rigori, după cum s-a putut observa din din cele citite în Evangheliile zilelor trecute, fragmente din Predica de pe Munte. Ele se referă la respectarea Legii și a altor porunci, însă ce este mai important decât toate e tratarea celui de lângă noi cu dragoste și respect, fără dorință de răzbunare și eliminând egoismul. 

Rânduielile Legii vechi rămân așadar valabile, în măsura în care ele pornesc din dragoste. Tot din aceeași perspectivă, postul e important, însă el trebuie ținut cu bucuria postirii pentru Dumnezeu, nu ca întristare și privare de la anumite desfătări. Nu e însă de la sine înțeles așa. Deseori ne trezim cât de mult măsurăm dimensiunea abținerii, căutăm pe calendar motive de dezlegare de la post și alte îndulciri, reale sau imaginare, de la regulile tradiționale. Și în vechime lucrurile erau asemănătoare. Ucenicii lui Ioan Botezătorul urmau, cu siguranță, foarte strict învățătura maestrului lor. Iar despre Înaintemergătorul Domnului se știe că era un mare postitor, avea o hrană și o îmbrăcăminte săracă, motiv pentru care e văzut până astăzi drept modelul desăvârșit al călugărilor. 

La un moment dat acei ucenici ai Sfântului Ioan Botezătorul, simțind cumva o concurență doctrinară, Îl întreabă pe Domnul: „Pentru ce noi şi fariseii postim mult, iar ucenicii Tăi nu postesc?”. Această întrebare poate fi legitimă, însă se pare că e pusă dintr-o oarecare poziționare negativă, dacă nu din invidie sau dispreț. Ei se compară cu ucenicii lui Iisus și probabil, din motiv ce postesc, se consideră superiori viitorilor Apostoli, care sunt tratați cu mai multă relaxare de Învățătorul lor. Domnul Hristos le răspunde părintește: „Pot oare, fiii nunţii să fie trişti câtă vreme mirele este cu ei?”. De aici se înțelege că orice clipă petrecută cu Domnul este asemenea unei nunți, este o bucurie. 

Sfânta Liturghie e înțeleasă simbolic, în scrierile patristice, asemenea unui mare ospăț, în timpul căruia creștinii se întâlnesc cu Mirele, cu Fiul Împăratului, prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Lui. Aici trebuie clarificat că noțiunea de post însemna la origine abținerea totală de la mâncare și băutură pe durata unei zile și nu așa cum înțelegem azi, consumarea alimentelor de origine strict vegetală. Atunci când participăm la Sfânta Liturghie și ne împărtășim cu Hristos, nu mai avem cum să postim. Postul negru după Împărtășanie e un nonsens, pentru că ne-am unit cu Domnul. Deseori, după Liturghie are loc și o masă la care participă credincioșii, pentru ca bucuria duhovnicească să fie însoțită și de o bucurie trupească. 

Iisus nu anulează postul prin cuvintele adresate ucenicilor lui Ioan, fiindcă la ele adaugă următoarele: „Vor veni zile când Mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti”. Prin acestea Își proorocește pătimirile și moartea pe Cruce. Atunci va fi vremea postului. De aceea, în Postul Paștilor, îndeobște la începutul lui și mai ales în Săptămâna Mare, s-a stabilit rânduiala devenită tradiție de a nu se mânca și bea nimic, fiindcă Mirele S-a luat de  la noi.

Cuvintele Domnului de la sfârșitul acestei pericope sunt comparații cu viața de zi cu zi. Domnul apelează la astfel de pilde pentru a-i face pe interlocutorii săi să înțeleagă că învățătura Sa nu este o „peticeală” de vorbe, ci are o logică armonioasă. Tot astfel, viața noastră duhovnicească nu trebuie să fie o combinație de reguli stricte cu relaxări nejustificate. Peticul de postav nou intră la apă după prima spălare și atunci deșiră toată haina peticită. Tot la fel, burduful în care evreii țineau vinul și care era făcut din stomacul rumegătoarelor, exploda dacă în el se punea vin proaspăt care încă fermenta. Din cele două exemple înțelegem că trebuie să fim coerenți cu noi înșine. Postul se ține când e rânduială de post, iar bucuria se exprimă când e rost de bucurie. Postul se ține după cum e acesta rânduit și nu după reguli întocmite după capul fiecăruia. Exagerările în viața duhovnicească nu sunt bune, mai ales pentru cei care sunt începători întru ale credinței. Dacă persistăm să trăim întru cele vechi, deși Domnul ne vrea pe toți înnoiți întru dragoste, atunci cel puțin e nevoie să respectăm regulile de bază, pentru a evita stricăciuni ireparabile. Iar regulile de bază, fie că este vorba despre post, fie despre aplicarea poruncii iubirii față de aproapele, sunt trăite în Biserică și recomandate pe măsura fiecăruia de către învățătorii noștri bisericești, care sunt duhovnicii.