Ziua înmormântării a fost una cu totul deosebită, pentru că a fost ziua dragostei manifestate de cei care au cunoscut-o, dar şi pentru că era marea sărbătoare a Înălţării Domnului. A dorit să plece la Domnul în timpul când se cântă „Hristos a înviat” şi Dumnezeu i-a împlinit această dorinţă. Slujba înmormântării s-a făcut în biserica „Nicoriţă”. Cu câteva ore înainte de înmormântare a sosit din Bucureşti şi fiul ei. Tot timpul cât tanti Blandina a fost bolnavă n-a venit s-o vadă, iar acum gândea că va fi la o înmormântare oarecare, cu câţiva oameni...

Dar tot ce vedea acum îl uimea: totul era pregătit în cele mai mici amănunte, cu multă dragoste şi bună cuviinţă. O mare de oameni care nu mai încăpea în biserică stătea pe afară. O lume aleasă, de oameni deosebiţi: profesori, medici, avocaţi, ingineri, alături de mulţi credincioşi care au cunoscut-o şi mulţi săraci şi necăjiţi care o plângeau pe cea care multă vreme fusese ocrotitoare şi binefăcătoare a lor. Au slujit 14 preoţi de la Mitropolie şi din oraş, dar mulţi alţii care erau de faţă nu aveau veşminte. Toţi călugării şi toate maicile de la Mitropolie au venit şi ele. Corul Mitropoliei a cântat „Hristos a înviat!”.

La predică au vorbit mai mulţi preoţi, fiecare mărturisind despre „sora” Blandina ceea ce ea ascunsese până acum: credinţa, dragostea şi faptele bune. Din biserică, un mare convoi de oameni uniţi în durere mergea în urma sicriului. Înainte erau coroanele, în număr foarte mare, semn de preţuire din partea atâtor oameni. Băiatul ei a venit la mine şi cu ochii în lacrimi a pus capul pe umărul meu şi mi-a spus: „Atâta lume a preţuit-o şi a iubit-o şi eu n-am ştiut să o preţuiesc!...”.

Pe stradă, trecătorii, văzând atât de multă lume la o înmormântare, întreba cine este. Apoi, pentru că mulţi o cunoşteau, se alăturau şi ei mulţimii care o însoţea. Convoiul a ajuns la cimitirul „Eternitatea” din Iaşi. Preoţii au rostit ultimele rugăciuni ale slujbei, corul a cântat duios „veşnica pomenire” şi astfel, sub privirea îndurerată a unei mari mulţimi, trupul i-a fost coborât în mormânt şi tainic sufletul s-a „înălţat” la Hristos, Cel în numele căruia a suferit, a iertat, şi s-a umplut de iubire pentru semeni.

(Suferințele mamei Blondina (1906-1971), o martiră a Siberiei, Editura Mănăstirii Sihăstria, pp. 117-118)

*Am respectat grafia originală a volumului citat, dar canonizarea ei s-a făcut cu titulatura „Sfânta Mărturisitoare Blandina de la Iași”, de aceea sunt unele diferențe de nume în textele despre dânsa