Deci ziua a patruzecea după moarte este ziua în care se face judecata particulară a sufletului când se hotărăşte soarta sufletului numai până în ziua judecăţii de pe urmă, judecata de obşte. Această stare a sufletului, corespunzând cu viaţa sa de pe pământ, nu este pentru veşnicie, ci este supusă schimbării. Domnul nostru Iisus Hristos, în a patruzecea zi după învierea Sa, a înălţat firea Sa omenească, pe care a binevoit a o lua, înălţându-o pe tronul dumnezeirii Sale de-a dreapta Tatălui; aşadar şi repausaţii, în a patruzecea zi după moartea lor, intră acolo unde li se cuvine după faptele lor, după pilda Domnlui, Care, după ce a săvârşit mântuirea noastră prin viaţa şi moartea Sa, Şi-a încununat lucrarea Sa prin înălţarea la Cer, în a patruzecea zi.

(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, p. 33)