„Om cu hire înaltă şi împărătească”, cum îl caracterizează cronicarul Miron Costin, numit de otomani „beiul de aur”, „mândru de averea sa”, aşa cum constată Nicolae Iorga, domnul Moldovei Vasile Lupu a rămas în istorie mai ales prin ctitoriile sale, în frunte cu biserica Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din Iaşi şi moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, aduse aici prin grija şi pe cheltuiala sa.

În cei nouăsprezece ani de domnie, Vasile Lupu va ridica din temelii aproximativ 15 biserici și va executa refaceri, adaosuri sau consolidări la alte aproximativ 14 edificii religioase, la care se adaugă construcțiile civile pe care domnul le ridică, le reface sau le modernizează. Ansamblul Curții domnești de la Iași, care va fi refăcută aproape integral de către Vasile Lupu, va marca un moment de cotitură în ceea ce privește arhitectura laică moldovenească.

Un loc special în contextul arhitecturii religioase a epocii îl ocupă un grup de edificii care reprezintă monumente cu semnificații deosebite pentru arhitectura românească, în general. Este vorba, în primul rând, de Biserica „Trei Ierarhi” din Iași, unicat al arhitecturii românești, ridicată de Vasile Lupu cu intenția vădită de a-și etala puterea și bogăția și de a sublinia poziția sa de conducător al lumii ortodoxe în bazinul pontic. „Toată lumea este de acord a spune că nici în Moldova, nici în Țara Românească și nici în țara cazacilor nu se află vreo biserică care s-o egaleze pe aceasta, nici prin ornamentație, nici prin frumusețe, căci ea uimește pe vizitatori”, scria Paul de Alep, călător sirian, ajuns pe meleagurile Moldovei în secolul al XVII-lea. Alt călător străin, Evlia Celebi, care vine la Iași în 1659 să vadă „mănăstirea lui Lupu Bei”, se arată copleșit de splendoarea monumentului: „nu-i chip s-o descrii cu limba sau cu pana. Fiind construită de curând, pietrele ei de marmură poleită strălucesc și scînteie de parcă ar fi frunzele de pe un pergament iluminat”, scrie el, relatând că un alt vizitator turc care a văzut-o a susținut că nu i se găsește perechea nicăieri pe fața pământului.

În 1711, Țarul Petru I al Rusiei, aflat la Iași la invitația domnului Dimitrie Cantemir, merge pe jos ca să o viziteze. Numeroși alți oaspeți care se perindă pe la Curtea domnească din Iași își manifestă uimirea și sunt puternic impresionați de înfățișarea strălucitoare a monumentului. Ansamblul mănăstiresc era constituit, la acea vreme, din: biserică, Sala Gotică (trapeza), casele egumenești, chiliile, clopotnița și tiparnița. Înainte de a se fi încheiat lucrările la biserică, a fost terminat zidul de incintă, având, pe latura sa estică, turnul de intrare cu clopotniță și – fapt nemaiîntâlnit până atunci în Moldova – cu un orologiu pentru uzul întregului oraș. În zilele noastre, s-au păstrat doar biserica și Sala Gotică (acum muzeu), ambele fiind restaurate în mai multe rânduri, cele mai importante lucrări efectuându-se între anii 1882-1890, în timpul domniei regelui Carol I. Din pisania frumos sculptată în piatră aflăm că: „Io Vasilie Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei și cu Doamna noastră Teodosca și cu de Dumnezeu dăruiți vlăstari Ioan Voevod și Maria și Ruxanda am zidit această sfîntă rugă întru numele celor trei sfinți Vasile cel Mare, Grigore Bogoslovul, Ioan Gură de Aur și a sfințit-o arhiepiscopul Varlaam la 7147 (1639) mai în 6”.

În anul 1641, la 13 iunie, ajung la Iaşi şi sunt aşezate cu multă cinste în frumoasa biserică, atunci zidită, a Mănăstirii „Sfinţilor Trei Ierarhi”, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, dăruite de către Patriarhul Partenie, în semn de recunoştinţă, domnului Moldovei, Vasile Lupu, care a achitat turcilor toate datoriile Patriarhiilor de Constantinopol şi Ierusalim pe mai mulţi ani. Aici vor rămâne până la 26 decembrie 1888, când vor fi transferate în noua Catedrală mitropolitană din Iaşi, unde se află şi astăzi.

Unul dintre evenimentele de seamă din istoria creștinismului ortodox din sec. al XVII-lea a fost Sinodul de la Iași, ale cărui lucrări au început la 15 septembrie 1642 și s-au ținut în biserica și în „Sala Gotică” a Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi”, sub președinția Domnului Vasile Lupu. Sinodul trebuia să discute, să corecteze și să aprobe textul „Mărturisirii de credință” a Sfântului Petru Movilă, mitropolitul Kievului. Lucrarea a primit aprobarea Patriarhiei de Constantinopol la 11 martie 1643 și a fost tipărită sub titlul de „Mărturisirea ortodoxă a credinței catolice și apostolice de răsărit”.

La 15 decembrie 1645, moare Teofan, patriarhul Ierusalimului. După intervenția lui Vasile Lupu, la 23 martie 1646, va fi ales și hirotonit în biserica „Trei Ierarhi”, ca patriarh, ieromonahul Paisie, fost egumen al Mănăstirii Galata din Iași.

Pentru istoria artei românești medievale, importanța monumentului de la „Trei Ierarhi” rezidă nu doar în originalitatea decorului exterior, ci, mult mai important, în faptul că într-o perioadă caracterizată de reconsiderări conceptuale care au ecouri și în plan artistic, monumentul oferă epocii soluția spectaculoasă a unei noi sinteze (prima avusese loc în sec. al XV-lea, între spiritul local și goticul occidental) între arta tradițională românească și arta orientală sau, mai exact, are loc grefarea pe fondul tradițional local al artei moldovenești a unor elemente decorative de proveniență orientală.

Un alt tip de edificii orășenești în epocă l-au reprezentat feredeele (băile), dintre ele, cel mai cunoscut fiind „feredeul turcesc”, zidit de Vasile Lupu lângă Trei Ierarhi, despre care Paul de Alep spune că era făcut după planul băilor turcești, având cupole de inspirație orientală, iar interiorul, pardosit cu marmură, cuprindea mari săli pentru saună, spălare, pentru diverse proceduri de îmbăiere, cu intrări deosebite pentru bărbați și femei.

Cele mai importante ansambluri civile rămân însă Curțile domnești de la Suceava și Iași, ambele datând din perioade anterioare domniei lui Vasile Lupu. Domnul va executa ample lucrări de modernizare și refacere, îndeosebi la Curtea de la Iași, modificări impuse de mutarea capitalei Moldovei de la Suceava la Iași. Primele construcții s-au ridicat aici, probabil de către Domnitorul Alexandru cel Bun, anterior anului 1432. În timpul domniei lui Vasile Lupu, Curtea domnească de la Iași cunoaște momentul cel mai înfloritor al existenței sale, fiind cea mai mare curte domnească din istoria Moldovei. Refăcută și arsă în repetate rânduri, pe locul său se va ridica între anii 1922-1925, actualul „Palat al Culturii”, construit după planurile arhitectului Berindei.

Un fapt de asemenea semnificativ care se petrece în Moldova lui Vasile Lupu este acela al înlocuirii definitive a limbii slavone scrise cu limba română (Anastasie Crimca fusese ultimul cărturar moldovean de tradiție slavonă). Astfel, limba română (nu numai limba vorbită care a fost dintotdeauna limba română, ci și cea scrisă) devine limba oficială, fiind introdusă în biserică, în cancelariile domnești, în administrație, adică și acolo unde se mai scria încă slavonește.

În vremea lui Vasile Lupu, își află începutul și poezia românească, primele versificări fiind reprezentate de poeziile omagiale dedicate Domnului și intitulate, de regulă, „La stema țării”, care, de obicei, deschideau cărțile, înainte de prefață. Primele versuri de acest gen aparțin Mitropolitului Varlaam și au fost scrise în anul 1643 pentru „Cartea românească de învățătură”, ele fiind dedicate lui Vasile Lupu.

Contemporanii vorbesc despre Vasile Lupu ca de un om deosebit de cult, prieten cu cei mai de seamă cărturari moldoveni ai vremii, cunoscător al limbii grecești, italiene și turce, ceea ce îi va permite accesul la o bogată literatură, fiind considerat, în acest sens, un foarte bun cunoscător al scriitorilor antici.

Vasile Lupu va fi cel care va pune bazele unui învățământ organizat, domnul însuși susținând din punct de vedere material construirea lăcașurilor, plata profesorilor și alte cheltuieli de întreținere. Ridică, în anul 1641, pe Ulița Ciubotărească din Iași, pe un loc de casă cumpărat din banii săi, o școală la conducerea căreia va aduce – anul următor – pe „rectorul” Colegiului din Kiev, Sofronie Pociațki. Aici se predau gramatica, retorica, dialectica, aritmetica, muzica, geometria, astronomia, teologia, alături de care se învățau latina, greaca și slavona.

De numele lui Vasile Lupu este legată și introducerea tiparului în Moldova. La îndemnul Mitropolitului Varlaam, un adevărat ctitor de cultură românească, domnul cere călugărilor frăției din Lemberg literă pentru tiparniță. Tiparnița o primește de la Mitropolitul Petru Movilă al Kievului, iar prima tipăritură scoasă din teascurile domnești instalate la „Trei Ierarhi” va fi „Decretul sinodal” – hotărârea Sinodului de la Iași din 1642 – tipărit la 20 decembrie 1642. Un an mai târziu, în 1643, Varlaam tipărește „Cartea românească de învățătură la dumenecele preste an și la praznice împărătești și la svănți mari“ sau „Cazania”, care va deține, în cultura românească, un loc identic cu cel al Bibliei lui Luther în cultura germană, datorită contribuției sale determinante la formarea și răspândirea limbii române literare. Din aceeași tiparniță vor mai ieși, în 1644, „Șiapte taine a besearicii” ; în 1645, „Răspunsuri la catehismul calvinesc”, redactate de mitropolitul Varlaam; la 4 martie 1646, „Carte românească de învățătură de la pravilele împărătești și de la alte giudețe” (cunoscută și sub numele de „Pravile împărătești” sau „Pravilele lui Vasile Lupu”) – cel dintâi cod de legi tipărit în limba română; iar în 1649, „Sfânta pravilă a Besearicii”.

Epoca lui Vasile Lupu deschide o nouă și lungă perioadă în viața spirituală și culturală a Moldovei, constituind primul pas pe care societatea medievală moldovenească îl va face spre epoca modernă.

În ziua de 6 mai, a.c., potrivit rânduielilor creștin ortodoxe, în biserica Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași se va săvârși slujba parastasului pentru Domnul Moldovei Vasile Lupu, la împlinirea a 380 de ani de la sfințirea bisericii de către Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei.

Referințe bibliografice