Tânjeşte sufletul meu pe pământ şi doreşte cerul.

Domnul a venit pe pământ ca să ne ridice acolo unde şade El, Preacurata Sa Maică, Care I-a slujit pe pământ spre mântui­rea noastră, ucenicii Lui şi cei ce au urmat Domnului.

Acolo ne cheamă Domnul cu toate păcatele noastre.

Acolo vom vedea pe Sfinţii Apostoli care simt întru slavă pen­tru a fi vestit Evanghelia; acolo vom vedea pe sfinţii prooroci, şi pe sfinţiţii ierarhi — dascălii Bisericii; acolo vom vedea pe cuvioşii care s-au nevoit în posturi să-şi smerească sufletul; acolo sunt proslăviţi nebunii pentru Hristos, căci ei au biruit lumea. Acolo vor fi proslăviţi toţi cei ce s-au biruit pe ei înşişi, care s-au rugat pentru întreaga lume şi care au purtat întristarea în­tregii lumi, căci au fost plini de iubirea lui Hristos, iar iubirea nu rabdă pierirea nici măcar a unui singur suflet.

Acolo vrea să locuiască şi sufletul meu, dar nimic necurat nu intră aici decât trecând prin mari întristări, cu duh înfrânt şi cu multe lacrimi; numai copiii care au păzit harul Sfântului Botez intră aici fară întristări, şi acolo prin Sfântul Duh cunosc pe Domnul.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2000, p. 43)