Ai haină de nuntă?

Cuvinte duhovnicești

Ai haină de nuntă?

Dacă venim la biserică aşa cum mergem la restaurant sau într-o excursie, nu avem haină de nuntă.

Ce înseamnă haina de nuntă? Ce înseamnă haina de nuntă pentru noi, care venim la biserică? Pe unii îi vedem că se îmbracă mai frumos. Alţii nu se îmbracă frumos pentru că nu au haine sau nu au tragerea de inimă pentru veşmintele exterioare. Dar toţi trebuie să ne îmbrăcăm în haina slăvirii lui Dumnezeu. Toţi trebuie să ne îmbrăcăm în haina pocăinţei, să punem peste sufletul nostru un veşmânt curat, alb, care reprezintă purificarea sufletului nostru prin rugăciune pentru venirea la biserică. Când vii la biserică nu-i ca la serviciu, nu este ca la restaurant.

Când vii la biserică te pregăteşti sufleteşte cu o zi înainte sau chiar cu o săptămână înainte. Spui: „Duminica viitoare mergem la biserică”. Se întâmplă ceva în suflet, un tremur, sufletul capătă altă vibraţie decât cea din lumea de toate zilele. În fiecare zi te duci la servici şi eşti sătul de el, dar trebuie să munceşti ca să-ţi câştigi viaţa ta şi a copiilor tăi. Din când în când te duci la mare, sau la munte, sau la restaurant. Şi ce-ai făcut cu asta? Te duci să-ţi odihneşti sufletul şi trupul sau să-ţi desfătezi privirea.

La biserică vii să-ţi îndulceşti privirile spirituale. Aici vezi biserica plină de Sfinţi, ei sunt prietenii noştri. Toţi aceşti Sfinţi pe care-i vedeţi zugrăviţi sunt prietenii mei şi ai dumneavoastră. Ei se roagă cu noi. Îi chemam în ajutor şi ei ne răspund. Noi spunem: „Rugaţi-vă pentru noi!” şi ei se roagă pentru noi. Dacă te cheamă Vasile, spui: „Sfinte Vasile, roagă-te pentru mine păcătosul!”. Şi el se roagă pentru tine. Aici venim cu altă vibraţie sufletească. Ieşim din dimensiunea umană şi intrăm într-o dimensiune cerească. Aici luăm contact cu adevăratul Împărat.

Dacă venim însă la biserică aşa cum mergem la restaurant sau într-o excursie, nu avem haină de nuntă. Venim în haina de toată ziua, plină de păcate, cu tot ceea ce în decursul săptămânii am adunat. Venim în inima noastră cu răutăţi, cu insulte, cu vorbiri de rău, cu alte păcate mai grave, cu desfrânări, cu beţii. Nu poţi să aduci sufletul aşa la biserică, trebuie să-l curăţeşti puţin. Aşa cum atunci când te duci la servici îţi pui o haină mai frumoasă, o cămaşă mai curată, aşa trebuie să vii în biserică, la slujbă, cu un suflet purificat şi împodobit. Să fie ceva în tine care radiază în afară sfinţenie, bucurie şi iertare, prin care şi tu ierţi şi ceri iertare tuturor. Aceasta este haina de nuntă.

Dacă vii la biserică fără haină de nuntă, Împăratul, Care este aici de fiecare dată, Iisus Hristos ştie ce aduce fiecare cu dânsul, dacă aduce o inimă pocăită sau măcar o inimă îndurerată pentru păcatele făcute. Ştie dacă cineva vine cu sfidare în biserică, fără să-i pese de Dumnezeu, dacă vine doar de ochii lumii sau fiindcă a auzit că dacă are nevoie de ceva şi se roagă. Dumnezeu îi ajută... Nu se intră în Împărăţia lui Dumnezeu pentru că ai venit la biserică. Nu se intră în Împărăţia lui Dumnezeu pentru că te-ai închinat şi ai aprins lumânări. Se intră în Împărăţia lui Dumnezeu atunci când vii pregătit cu haina de nuntă, cu haină de Cină. Haina aceasta de Cină este o haină spirituală, duhovnicească. Este tot ceea ce facem noi ca să ne rupem de păcat încercaţi deci să vă pregătiţi sufletul pentru biserică. Încercaţi să lăsaţi la uşa bisericii toate patimile lumeşti. Dacă aveţi vrăjmăşie cu cineva, lăsaţi-o afară! Împăcaţi-vă! Dacă v-a tulburat cineva cu ceva, iertaţi-l! Dacă aţi tulburat pe cineva cu ceva, cereţi iertare! Şi mai presus de orice, cereţi iertare lui Dumnezeu, ca atunci când intraţi în biserică, să intraţi cu sufletul împăcat.

(Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, Editura Bonifaciu, p. 195-196)