Tradiția spune că, la al șaptelea popas, Hristos a căzut a doua oară jos, zdrobit de chinuri și de întristare pentru noi, oamenii.

Scoală-Te, Doamne, Cel ce ai pătimit cu trupul pentru noi și ne ridică pe toți din păcatele noastre. Suntem zdrobiți, nu de metanii și post, nu de rugăciune și fapte bune, nu de povara crucii, ci de legăturile păcatelor. Ne-au doborât la pământ mândria și necredința; ura și nepăsarea inimii ne țin legați de mâini și de picioare; lăcomia, lenevirea și desfrânarea ne trag jos, în noroi; grijile și amăgirile vieții ne macină vlaga sufletului. Suntem căzuți, Stăpâne, sub povara păcatelor noastre. Încheieturile ne-au slăbit, picioarele slăbănoage nu ne mai țin, mâinile nu le mai ridicăm cu râvnă la rugăciune, ochii nu mai caută spre cer... Deci vino, Iisuse, și ne dezleagă de păcate. Scoală-ne de jos, întărește-ne pe cale și ne învață din nou a merge pe drumul Crucii, al bunei credințe și al mântuirii...!

Al optulea popas. ...Și mergea după El mulțime mare de popor și de femei care plângeau și se tânguiau pentru Dânsul. Și întorcându-Se către ele, le-a zis Iisus: Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeți pe Mine, ci vă plângeți pe voi și pe fiii voștri. Că, iată, vin zile în care vor zice: Fericite sunt cele sterpe și pântecele care n-au născut și sânii care n-au alăptat... Că de fac acestea cu lemnul cel verde, dar cu cel uscat ce va fi? (Luca 23, 27-31).

Aici a vorbit Hristos cu fiicele Ierusalimului! Aici a mângâiat Mântuitorul nostru pe Maica Domnului, pe femeile mironosițe și pe toate femeile credincioase. Le-a întărit, le-a îmbărbătat și le-a poruncit să plângă mai ales pentru ele și pentru copiii lor. Adică, să plângă pentru ele, femeile păcătoase care nu vor să nască copii, care își ucid proprii fii cu mâinile lor. Iar pentru copiii lor să plângă femeile, mamele care nu știu să-i crească, care îi ucid sufletește, lăsându-i pradă necredinței, desfrânării și tuturor poftelor pierzătoare ale acestui veac. Că, decât mame ucigașe de copii, mai fericite sunt cele sterpe și pântecele care n-au născut; mai fericite sunt cele ce trăiesc în feciorie și curăție trupească și sufletească! Că dacă atâta trebuie să sufere un creștin bun, dacă o mamă adevărată atâta trebuie să pătimească pe pământ, oare cu cât mai mult se va chinui în iad creștinul cel uscat de fapte bune și lipsit de pocăință? Ce chinuri grozave vor suferi femeile ucigașe de copii care, asemenea lemnului uscat, n-au vrut să lase și să crească cu grijă vlăstare noi pe acest pământ?

O, Maică și Fecioară, roagă-te lui Dumnezeu pentru mamele și fiicele Bisericii noastre! Roagă-te pentru mamele care ne-au dat viață, care ne-au hrănit la sânul lor, care ne-au învățat să credem și să ne închinăm lui Dumnezeu, care ne-au odihnit în brațele lor și ne-au culcat dinaintea icoanei tale. Roagă-te, Stăpână și Maică, pentru toate mamele pământului care nasc și cresc cu lacrimi și jertfă fiii neamului și ai Bisericii lui Hristos. Roagă-te, Stăpână și Fecioară, pentru toate fecioarele Domnului, pentru toate fiicele Bisericii care și-au închinat Mirelui Hristos trupul, sufletul, și întreaga lor viață! Roagă-te, Maica Domnului, împreună cu toate sfintele femei, pentru toți fiii Bisericii creștine, pentru toți copiii care au și care nu au mame, pentru cei orfani de părinți, pentru cei părăsiți de mamele lor, pentru cei ce au căzut în grele păcate din cauza părinților lor!

În apropiere se amintește de al nouălea popas, adică a treia cădere a lui Hristos sub cruce, epuizat de puterile Sale cele omenești. Locul nu mai este bine marcat. Clădiri și ulițe noi s-au suprapus peste altele mai vechi. Dar noi ne închinăm Sfintelor și mântuitoarelor Patimi ale lui Hristos și cerem întărire în credință și sporire în fapte bune pentru noi, pentru frații noștri de departe, pentru toată lumea pământului.

Înaintăm cu greu prim mulțime, mergem puțin la dreapta, ocolim ospiciul rus „Alexandra”, lăsăm în stânga biserica luterană, trecem pe sub un gang și iată-ne în fața Bisericii Sfântului Mormânt!

Slavă Ție, Doamne, că ne-ai învrednicit să ajungem și la Biserica Sfântului Tău Mormânt cel purtător de viață!

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Mormântul Domnului, ediția a VI-a, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 54-57)