Ne apropiem de slăvitul praznic al Adormirii Maicii Domnului, când Fecioara Maria, izvorul vieții, se mută la Viață. Supunându-se rânduielilor firii, trece prin moarte, ca apoi, prin puterea Fiului ei ce i-a zis: „Vino, binecuvântată Maica Mea, întru odihna Mea! Ridică-te, vino, aproape de Mine, preafrumoasă, căci prihană nu este întru tine”, să se înalțe întru slavă. Din înaltul Cerului, nu contenește a-și revărsa asupra noastră, fiii ei duhovnicești, noian de milă și îndurări.

Să ne întrebăm, ca odinioară Sfinții Părinți: cum a putut pământul să ţină vasul cel primitor de Dumnezeu? Locul binecuvântat care a primit în măruntaiele lui trupul preacinstit al Maicii Domnului stă mărturie peste veacuri că acolo, vremelnic, cortul pământesc al Preacuratei Maria s-a odihnit, potrivit tradiției, trei zile, înainte de a-și începe călătoria către Împărăția lui Dumnezeu.

Să ne îndreptăm, deci, spre Cetatea Ierusalimului. Celor care deja au pășit pe binecuvântatele meleaguri să le fie ca o readucere aminte, iar celor ce încă nu au ajuns la Ghetsimani, ca un pelerinaj imaginar, lăsându-se conduși de dragostea faţă de Împărăteasa și Doamna noastră, dar și ca o sfântă poftire de a gusta din lumina unui mormânt.

Așadar, mormântul Maicii Domnului din Ierusalim – unul dintre cele mai vizitate și mai prețuite locuri ale Țării Sfinte – se găseşte în Valea lui Iosafat, la poalele Muntelui Măslinilor, în partea de nord a Grădinii Ghetsimani, într-o peșteră adânc săpată în stâncă. Deasupra s-a zidit un locaș de închinare: o biserică semi-îngropată, având forma sfintei Cruci, unde se ajunge coborând mai multe trepte din lespezi de piatră. Prima biserică ctitorită aici, de Sfânta Împărăteasă Elena între anii 325-337, a fost probabil distrusă. O altă capelă a construit-o patriarhul Iuvenal, la începutul secolului al V-lea, ea transformându-se destul de repede într-un centru de pelerinaj. În timpul domniei împăratului Mauriciu s-a ridicat o bazilică superioară, vechiul sanctuar cu Mormântul Maicii Domnului devenind astfel cripta subterană. În anul 614 perșii au distrus biserica, refăcută la puţin după aceea. În secolul al XI-lea, cruciații latini au înălțat o alta, păstrată parțial până astăzi. Începând cu anul 1757, biserica Mormântului Maicii Domnului a revenit Bisericii Ortodoxe Grecești.

Cu câtăva vreme în urmă, prin mila Domnului și ajutorul unei bune creștine, m-am învrednicit să pășesc și eu pe acele meleaguri. Îmi amintesc noianul de emoții ce m-a copleșit în fața mormântului Maicii Domnului. A fost cu totul tulburător! Am coborât în pământ, dar parcă am urcat către Cer; am simțit cum fiorul rece al peșterii m-a învăluit și totuși o căldură nepământeană m-a îmbrățișat. Zeci de candele arzând mi-au întâmpinat pasul stingher, împrăștiind sclipiri de lumină lină, ce se întindeau țesându-se pe lespezile reci. Da, acolo jos, în măruntaiele pământului neprietenos, a fost înmormântat cândva trupul preacurat al Sfintei Maici. M-am închinat la cinstitul loc unde a stătut Împărăteasa, apoi la icoanele ce străjuiesc peștera. Piatra aproape albă în care s-a săpat mormântul propriu-zis ne aminteşte de curăția vieții Fecioarei Maria. Te impresionează să observi în stâncă forma proslăvitului ei trup, preschimbat parcă într-un condei ce a scris astfel mărturii copleșitoare despre prezenţa sa în Ghetsimani. Lespedea, placată cu bucăți de cristal, formează un mic altar pe care se săvârșește dumnezeiasca Liturghie. În spatele mormântului m-a întâmpinat Maica Domnului dintr-o preafrumoasă icoană făcătoare de minuni, numită Ierusalimiteanca. M-am întrebat: de ce s-a pus tocmai aici așa o icoană importantă? Poate se cădea aşezată mai vizibil. Un posibil răspuns ar fi: după ce vezi locul unde a stat fără suflare Maica Vieții, ca să nu te năpădească îndoiala ori tristețea, de îndată te întâmpină privirile duioase, calde, ale Preasfintei Maici, coborâte din sfânta sa icoană, întărindu-te duhovnicește și încredințându-te că destinația ultimă a vieții tuturor nu este mormântul, ci Împărăția lui Dumnezeu.

Scăldat în bunătatea și căldura izvorâte din chipul atotmilostiv al Stăpânei noastre, m-am tras deoparte, lăsându-mi ochii minţii furați de întâmplările minunate petrecute în această lumină fumurie ce sporește oarecum taina locului. Mi-am amintit că aici Apostolii și ucenicii Maicii Preasfinte și-au luat rămas bun de la ea. Aici s-au vărsat amarele lacrimi ale despărțirii, aici au răsunat sfinte cântări, rugăciuni, plânsete izvorâte din dor, pline de suferință. Tot aici, Toma, Apostolul, venind după trei zile și voind a desface mormântul spre a aduce cinstire trupului preacurat al Născătoarei de Dumnezeu, l-a găsit gol. Cu adevărat, de aici, după trei zile, sfântul chivot din care S-a întrupat Mântuitorul a fost înălțat întru slava Cerească. Vedeți câte lucruri tulburătoare s-au petrecut în peștera din Ghetsimani!? Acum mă înțelegeți de ce am spus că e un loc al paradoxurilor, unde lumina se îmbrățișează cu întunericul, răceala și umezeala pietrelor cu căldura și bucuria izvorâte din drag și dor pentru Preaslăvita Fecioară Maria.

Până să ajungem acolo, să folosim binecuvântata sărbătoare a sfintei sale Adormiri ca să ne arătăm dragostea ce i-o purtăm, ca răspuns la nețărmurita ei iubire către noi. Cu florile recunoștinței în suflet, să-i așezăm florile privegherii pe sfântul epitaf al praznicului, în cântări de laudă și preacinstire, mulţumindu-I Domnului că ne-a dăruit-o pe Mama Sa, făcându-ne-o și nouă Maică. Iar ei, la ziua luminată a cinstitei Adormiri, să-i cântăm: „Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii, şi cu rugăciunile tale, izbăveşti din moarte sufletele noastre”.