Fiecare sărbătoare a Maicii Domnului are specificul și rânduiala ei. M-aș bucura să mă găsesc în asentimentul dumneavoastră afirmând că stă în puterea fiecăruia dintre noi să ne apropiem de unul din praznicele Născătoarei de Dumnezeu legând anumite momente ale existenței noastre, neuitate împliniri, bucurii și, de ce nu?, chiar clipe mai cenușii, de aceste sărbători, zile cu sfintele bucurii din calendarul nostru ortodox.

Am auzit adeseori expresii de felul: „La Adormirea Maicii Domnului se împlinesc 7 ani de când s-a mutat în veșnicie bunica”. Altădată, cineva născut la 1 octombrie, glăsuia: „Acoperământul Maicii Domnului mi-a devenit o sărbătoare de suflet, căci este ziua mea aniversară”. Am cunoscut o persoană deosebită, care a văzut lumina zilei chiar pe 8 septembrie, de Nașterea Maicii Domnului. Pentru a marca fericita coincidență, obișnuiește a zice: „Am scâncit odată cu Prunca Maria, iar buna mea mamă poartă numele binecuvântatei maici Ana, cea care a purtat-o în pântece pe Fecioara Maria”. Iată cum mulți dintre noi își leagă existența de cea a Maicii Domnului, raportând evenimente, întâmplări la viața Împărătesei celei alese.

Copil fiind, praznicul Nașterii Maicii Domnului l-am asociat cu pregătirile pentru școală. Mirosul specific al ghiozdanului nou ori al rechizitelor cumpărate de părinți – după îndătinata rânduială – mie și fraților mei ne vestea că vacanța mare s-a apropiat de epilog și că trebuie să ne pregătim pentru începerea noului an școlar.

Înainte de asta, însă, la noi în comună – Erbiceni de Iași – praznicul de la început de an bisericesc, închinat Celei alese dintre toate neamurile, avea o strălucire aparte. Fiindcă una din bisericile comunei își serba hramul, cu prilejul acesta, undeva la o margine de sat, se organiza un fel de serbare câmpenească, posibilitate pentru noi, neastâm­părații țânci, să implorăm pă­rinții să ne împlinească multe sclifoseli. Gospodarii își vindeau din roadele câmpului, tinerii se prindeau în horă iar noi, cei mici, nu ne mai dădeam duşi de la tarabele cu dulciuri ori jucării.

Cu tot alaiul și veselia acelui moment sărbătoresc, îmi amintesc cu nostalgie că mama ori bunica găseau cu anevoie în grădinița cu flori câteva fire proaspete pentru a împodobi icoana la praznicul Nașterii Mariei. În afară de melancolicele crizanteme sau dumitrițe, celelalte flori, cândva vesele, erau ruginite și posomorâte. Era timpul când neguri fine se întindeau dimineața pe podișul de la marginea satului, iar amurgurile, sfârșindu-se în culoarea rumenului, scăldau cătunul într-o lumină odihnitoare. Dealurile zgribulite și golașe, câmpuri ce odinioară păreau un adevărat covor verde, acum, la început de Răpciune, stăteau zdrențuite și ostenite după căldurile toride din vară, așteptând ploile binecuvântatului anotimp al culorilor. Frunzișurile veștede oftau adânc sub călcâiele timpului ce se depăna discret. Era semnul venirii incontestabile a toamnei, cu sărbătorile și bucuriile împământenite.

Revenind la sărbătoarea închinată venirii pe lume a „Celei mai înalte decât cerurile”, mi se pare interesant să deslușim înțelesurile tainice ale zilei sale de naștere. Neîndoielnic, Sfinții Părinți nu au avut la îndemână un certificat de naștere al Maicii Domnului, nici vreun opis care să probeze evenimentul. Ce-i drept, dacă luăm în considerare că data de 9 decembrie s-a închinat proslăvirii zămislirii Fecioarei Maria de către Sfânta Ana, atunci înțelegem că, după săvârșirea celor nouă luni, fericita mamă și-a purtat în brațe darul cel îndelung așteptat. De ce luna septembrie și nu octombrie? Deoarece septembrie, potrivit indictionului bizantin, este prima lună a anului bisericesc, iar potrivit tradiției vechi iudaice, acum Dumnezeu a început să creeze lumea. Or, prin Maica Domnului, care a născut pe Mântuitorul nostru, lumea a fost recreată.

Totuși, de ce s-a fixat sărbătoarea nașterii Mariei pe 8, iar nu pe 9 ori pe 7 septembrie? Înțelesul tainic al cifrelor pare să ne dezvăluie aparenta nedumerire. Dumnezeieștii Părinți, inspirați de Duhul Sfânt, au statornicit această zi spre a ne aminti mereu că Maica Domnului este ușa prin care Hristos Dumnezeu, Cel veșnic de zile, a intrat în timp. Cartea Apocalipsei ne vorbește despre ziua a opta ca fiind Veșnicia. Astfel înțelegem de ce tocmai această zi s-a stabilit pentru a proslăvi nașterea Maicii Domnului. Așa ne explica la una din orele de curs Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Întâi­stătătorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, dar și profesor de dogmatică şi pastorală la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi.

Trebuie să recunosc că m-a captivat această perspectivă a sărbătorii. De aceea, am mai căutat și alte argumente pentru afirmaţia că între matematică și teologie există numeroase puncte convergente. Bunăoară, știința cifrelor utilizează, inspirată din teologie, cred, simbolul cifrei „8”, dar răsturnat, pentru noțiunea de infinit, care se pare că i-a preocupat pe gânditori din cele mai vechi timpuri. În cartea Floricăi T. Câmpan, „Dumnezeu și matematica”, autoarea se oprește asupra no­țiunii de infinit, încercând o analogie cu măreția și existența lui Dumnezeu.

Peste toate, însă, praznicul Nașterii Maicii Domnului ne oferă binecuvântatul prilej de a ne spori rugăciunile către Preacurata Fecioara Maria, ca să ne cuprindă în dragostea și binecuvântatele-i brațe, precum L-a purtat pe iubitul ei Fiu.