În mănăstirea de mai sus, cum am spus mai înainte, înflăcăratul iubitor al Împărăției cerurilor a fost învrednicit să primească chipul cel îngeresc al monahilor prin tundere, într-o perioadă mai mică de cinci ani. Atât de mare era dorul și dorirea lui de această viață și petrecere îngerească, încât ne povestește el însuși, atât de minunat, ce simțăminte avea înfășurat în smerita lui rasă: „Niciodată, zice, vreo podoabă de nuntă nu a atras vreodată pe vreun mire, cum m-a atras pe mine încingerea hainei monahale. Căci sărutam marginile mânecilor și Îl rugam pe Domnul să mi-o păzească mie curată și fără de prihană până la sfârșit”[1].

Iscusința lui în meseria lui de lucrător la vie, l-a convins pe egumenul de atunci, Maxim, să îl rânduiască cu ascultarea la viile mănăstirii, în locul Vouppias, unde a rămas slujind pentru o perioadă de cinci ani.

În acest timp, a fost învățat și cele dintâi litere, fără să ne spună însă de către cine și în ce chip le-a învățat. Mai degrabă s-a instruit singur, cu inteligența specială care îl caracteriza și cu dumnezeieasca luminare, fiindcă, dacă acest lucru s-ar fi petrecut în alt chip, nu ar fi evitat să ne-o spună, bineînțeles din smerenie, cum obișnuiește întotdeauna: „Primele elemente de scriere le-am deprins, atât cât să pot împlini slujbele de noapte și de zi obișnuite monahilor. În ce chip și cum am învățat mărunțelele acelea de litere nu voiesc să spun, ca nu cumva să părem că pentru iubirea de cinste istorisim acestea”[2]. El însuși ne ascunde modul neobișnuit în care a învățat singur, care nu era altul decât o râvnă neobosită și o strădanie peste măsură, de vreme ce în același interval de timp, nu numai că a învățat să citească, ci „ tot atunci, cu ajutorul lui Dumnezeu, a învățat pe de rost și întreaga Psaltire. Aceasta ne-au predat nouă părinții să o repetăm mai presus de toată Scriptura”[3] .

Dar ceea ce trebuie menționat la acest viteaz luptător al dreptei credințe este înțelepciunea lui de a discerne lucrurile, prin care explica cu o amănunțime cu adevărat demnă de admirație toate legile naturale având în minte frica de Dumnezeu ca început a toată înțelepciunea și a tuturor celorlalte bunătăți. Pe temelia cugetării la moarte, a vremelniciei vieții acesteia și în general, a vârtejului deșertăciunii lumii acesteia și-a sprijinit toate hotărârile lui, fie cele de fiecare zi, fie de-a lungul întregii sale vieți, sau în general, ale vieții sale aici pe pământ.

Înțelepciunea aceasta a avut-o din cea mai fragedă vârstă, când încă era copil, cum se arată aceasta în modul lui de gândire pe care ni-l descrie astfel: „dacă vreun sărac sau vagabond sau vreun zdrențăros venea la casa tatălui meu ca să ceară pâine, viața lui era socotită de mine fericită și plină de râvnă, și de mi-ar fi fost cu putință, aș fi urmat fără preget aceluia, dar nimeni nu cunoștea aceste gânduri ale mele afară numai de Unul Dumnezeu, Cel ce mi le și dădea”[4]. Văzând diferite scene ale deșertăciunii lumii și în special a nenorocirilor și necazurilor neașteptate care biciuiesc viața oricărui om, a ajuns la concluzia că: „acestea toate m-au convins numaidecât că, odată încurcat și eu însumi în viața aceasta, este cu neputință să mă mai smulg din nenorocirea acestora”.

Amintirea morții stăpânea despotic neîncetat în inima lui bună și gândul veșniciei ca moștenire a celor drepți a pus stăpânire la propriu pe mintea lui. Din adâncul smereniei care l-a caracterizat întreaga viață, atribuia pe toate acestea milostivirii și iluminării dumnezeiești, zicând: „aceste cugete și gânduri nu erau, de bună seamă, ale tinereții mele și țărăniei mele, ci erau lucrarea vreunui har și pronii a lui Dumnezeu”[5]. Cunoștința duhovnicească aflase atâta împlinire și cultivare în sufletul lui atât de tânăr, încât Îl chema pe Dumnezeu martor pentru a se întări în convingerea, potrivit cuvântului stăpânesc, că oricine vrea să-și afle sufletul său trebuie să-l piardă aici, pentru a-l afla în viitor. Iată ce spune cuviosul el însuși: „Dacă eu voi dispărea din viața aceasta de aici, în viața viitoare negreșit mă va arăta Dumnezeu și iarăși mă voi afla viu”[6].

Vârsta copilăriei Sfântului Neofit Zăvorâtul din Cipru

(Gheronda Iosif Vatopedinul, Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, Editura Doxologia, Iași, 2016)