Arhimandritul Gherontie Ghenoiu, de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti (1910-1984)

Cuviosul Arhimandrit Gherontie, duhovnicul Catedralei Patriarhale din Bucureşti s-a născut la 21 iulie 1910, în comuna Goleşti (Argeş). Rămânând de mic orfan de mamă, a fost chemat de Hristos la viaţa monahală. Astfel, în anul 1928 a intrat în obştea Mănăstirii Frăsinei, sub povăţuirea unui duhovnic iscusit. Apoi, a plecat la Schitul Lainici, judeţul Gorj, împreună cu Ieromonahul Visarion Toia şi alţi câţiva fraţi, pentru redeschiderea acestui schit, care era părăsit de aproape 30 de ani.

După ce termină Seminarul Monahal de la Mănăstirea Cernica, urmează Facultatea de Teologie, pe care o termină în 1943, având ca teză de licenţă lucrarea Disciplina interioară sau formarea omului duhovnicesc.

A fost hirotonit preot în anul 1941, iar între anii 1954-1958 a fost director la seminariile teologice din Bucureşti şi Curtea de Argeş. Începând din anul 1950 până la sfârşitul vieţii sale, Arhimandritul Gherontie a fost preot slujitor şi duhovnic al Catedralei Patriarhale din Bucureşti, fiind cel mai căutat părinte sufletesc de către credincioşi. Între anii 1980-1984, a contribuit personal la restaurarea şi înnoirea duhovnicească a Schitului Sfântul Nicolae (Sitaru), Ilfov.

În primăvara anului 1984, îşi dă sufletul în mâinile Domnului şi este înmormântat la Schitul Sitaru, înnoit de el, fiind plâns de numeroşii săi fii duhovniceşti.

Una din cele mai mari fapte bune ale părintelui Gherontie era iubirea de aproapele şi milostenia. Zilnic mergea pe la spitale şi la credincioşii bolnavi din Capitală, unde spovedea, făcea Sfântul Maslu şi împărtăşea pe cei din suferinţă. Apoi împărţea bani la săraci şi chema la masă în chilia sa, preoţi, călugări şi diferiţi credincioşi, pe care îi slujea personal. Alteori, trimitea ajutoare la biserici sărace şi la cei nevoiaşi.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 678-679)