Când aveam de făcut ceva important, doream să am binecuvântarea Părintelui, ca să nu greșesc. De aceea, în astfel de situații de multe ori îi telefonam adesea.

Într-o seară, în timpul unei astfel de convorbiri, nu mi-a spus nimic, ci numai s-a referit la iubirea și la pronia lui Dumnezeu. Mi-a spus de mai multe ori fraza aceasta: „Există pronie, există pronie, nu te teme, ci bucură-te! Să ai pronia lui Dumnezeu ca o umbrelă și să stai sub ea”.

Cuvintele îi erau clare, cu o pronunție rară și curată. La sfârșit mi-a zis:

– Așa cum vorbim noi acum la telefon, așa să vorbești cu Dumnezeu, ca și cum ai ridica receptorul, să-I spui ce vrei pe direct. Să ai totdeauna linia deschisă, să nu rupi niciodată firul acesta.

Toate din viața noastră voia să le orienteze astfel încât să aibă neîncetat legătură cu Dumnezeu.

Aveam o neliniște adâncă la gândul că Părintele este bătrân și o să moară. I-am spus aceasta la telefon:

– Părinte, sunt foarte tristă.

Cu nedumerire mă întrebă de ce și ce este ceea ce mă rănește.

– Părinte, sunt tristă că o să muriți și o să rămân singură; ce voi face eu?

– Te înțeleg, dar lucrurile nu stau așa. La un moment dat omul se maturizează, știe multe și întâmpină lucrurile cu vitejie. Ia hotărâri singur și nu greșește. Rugăciunea trebuie să aibă locul cel dintâi în viața noastră și toate vor merge bine.

(Dumitra V. Daviti, Amintiri despre Starețul Sofronie de la Essex, tipărită cu binecuvântarea Presfințitului Laurențiu Episcopul Caransebeșului, traducere din limba elenă de Caliopi Crâsnic, Mănăstirea Piatra-Scrisă, jud. Caraș Severin, 2002, pp. 100-101)