Necazurile, atât cele lăuntrice, cât și cele din afară, suportate cu răbdare pe acest Pământ, ne vor înlocui, în veșnicie, suferințele iadului.

Atunci când noi ne străduim să-L imităm pe Domnul, ele ne arată chipul Crucii lui Hristos, care ne sălășluiește în viața veșnică, adică în Dumnezeu, spre o locuire în El fără de sfârșit.

A te mântui înseamnă a avea necazuri. Fără necazuri nu este mântuire, așa precum pentru un urmaș al lui Hristos nu există fericire pe acest Pământ, după cum citim în Sfânta Evanghelie: „în lume necazuri veți avea” (Ioan 16, 33).

(Arhiepiscopul Antonie de Golânsk și Mihailovsc, Calea rugăciunii lăuntrice. Manualul isihiei, Editura Bunavestire, Galați, 2003, p. 33)