Dacă vedea pe vreun frate că vorbeşte sau pierde timpul în zadar, îi zicea: „Frate, nu sta degeaba, mergi şi fă-ţi pravila, canonul sau citeşte ceva folositor de suflet”.

Odată, a venit o femeie la sfinţia sa la spovedanie. Având impedimente canonice, părintele a oprit-o de la Sfânta Împărtăşanie. Dar ea s-a dus în altă parte să se împărtăşească. Dar când să ia Sfintele Taine, a auzit o voce în spatele ei, zicând: „Foc iei!”. Deşi a ezitat, totuşi până la urmă s-a împărtăşit. Când a revenit la Părintele Ambrozie, acesta i-a spus: „Eu nu te mai primesc. Dacă n-ai ascultat de sfatul meu, caută-ţi alt duhovnic!”.

Părintele Ambrozie îşi sfătuia ucenicii să aibă frică de Dumnezeu şi să nu calce canoanele şi tipicul Bisericii pentru a plăcea oamenilor.

Când era eclesiarh, i-a spus paraclisierului: „Umblă în Sfântul Altar cu multă frică şi evlavie, căci să ştii că Hristos este de faţă cu adevărat şi vede tot ce faci”.

Odată, i-a spus unui frate pe care-l vedea că se osteneşte mai presus de puterea lui: „Nevoieşte-te, dar vezi să nu ajungi povară la alţii!”.

Altădată, a venit o credincioasă la el, spunându-i de „binefacerile” şi „puterile” celor care folosesc bioenergia. Părintele Ambrozie i-a zis că el nu este de acord cu aceste practici şi, pentru a-şi convinge ucenica de aceasta, i-a spus să cheme pe unul din aceşti oameni la el. Venind acesta, toate încercările lui au rămas zadarnice, neputând face nimic înaintea părintelui, care se ruga cu rugăciunea lui Iisus.

Aşa a trăit şi aşa s-a mutat la Domnul părintele Ambrozie!

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 730-731)