Panegiric la Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă - Pr. Vasile Gordon

Predici

Panegiric la Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă - Pr. Vasile Gordon

    • Panegiric la Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă - Pr. Vasile Gordon
      Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă

      Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă

Numele lui s-a dat unor localităţi de la noi (localităţi ca Sfântul Gheorghe, Sângeorz etc.); multe biserici şi mânăstiri l-au ales ca hram; mulţi creştini şi creştine îi poartă numele (în traducere numele „gheorgheos” înseamnă lucrător de pământ, agricultor, cu înţelesul creştin şi de lucrător în ogorul Domnului).

În anul mântuirii 1500, voievodul Ştefan Cel Mare şi Sfânt a trimis un steag al Moldovei la mânăstirea Zografu din muntele Athos, care poartă pe el chipul Sfântului Gheorghe omorând balaurul, însemnele stemei moldave şi următoarea inscripţie-rugăciune: „O, luptătorule şi biruitorule mare Gheorghe, în nevoi şi nenorociri grabnic ajutător şi cald sprijinitor, iar celor întristaţi bucurie nespusă, primeşte de la noi această rugăciune a smeritului tău rob, a Domnului Io Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, domnul Ţării Moldovei. Păzeşte-l pe el neatins în lumea aceasta şi în cea de apoi, pentru rugăciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca să Te preamărim în veci. Amin. Şi aceasta a făcut-o în anul 7008 (1500), în al 43-lea an al Domniei sale”.

Această faptă şi rugăciune a domnului Moldovei, Ştefan cel Mare şi Sfânt, este una din dovezile preţuirii de care se bucură la noi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, a cărui pomenire o săvârşim astăzi, el fiind, de fapt, foarte popular în rândurile creştinilor ortodocşi.

Avem, însă şi alte dovezi ale cinstirii: numele lui s-a dat unor localităţi de la noi (localităţi ca Sfântul Gheorghe, Sângeorz etc.); multe biserici şi mânăstiri l-au ales ca hram; mulţi creştini şi creştine îi poartă numele (în traducere numele „gheorgheos” înseamnă lucrător de pământ, agricultor, cu înţelesul creştin şi de lucrător în ogorul Domnului).

Să ne amintim acum viaţa sa pământească şi câteva dintre motivele pentru care Biserica i-a dat zi de pomenire. Se trăgea dintr-o familie de ofiţeri romani care locuiau în Capadocia, fiind din pruncie crescut în frica de Dumnezeu şi dragoste faţă de aproapele. Va urma cariera militară a tatălui şi, în scurtă vreme - prin ascultare, disciplină şi hărnicie – va primi gradul de general. În anul 303, însă, împăratul Diocleţian (284-305) a declanşat un val uriaş de persecuţii împotriva creştinilor.

Multe biserici erau distruse, preoţii şi creştinii fiind ucişi în masă, prin groaznice chinuri. Bisericilor li se dădea foc, uneori cu creştinii aflaţi înăuntru, aşa cum s-a întâmplat în Frigia, de pildă. Din această pricină, creştinii au fost nevoiţi să-şi facă mici bisericuţe sub pământ. Persecutorii au dat de veste, însă şi se cunosc cazuri când gurile de intrare în aceste biserici catacombe au fost astupate cu nisip, creştinii murind asfixiaţi.

Acestea şi altele asemenea l-au determinat pe tânărul general Gheorghe să ia atitudine împotriva persecutorilor, mărturisind chiar în faţa împăratului că este creştin. Din acel moment pentru el a început drumul martirajului, amintindu-şi de cuvintele Mântuitorului: „Dacă M-au prigonit pe Mine şi pe voi vă vor prigoni” (Ioan 15, 20).

Mai întâi împăratul şi cei din preajmă-i au încercat să-l abată de la dreapta credinţă prin făgăduinţe, onoruri, ademeneli ş.a. El a rămas neclintit, însă, amintindu-şi de un alt cuvânt al Mântuitorului: „Ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?” (Marcu, 8, 36-37).

Văzându-l aşadar neînduplecat, persecutorii şi-au pus în lucru mijloacele cele mai sălbatice spre a-l sili să se lepede de Hristos, trecându-l prin toate vămile muceniciei: loviri cu suliţa, bătăi în tălpi, lespezi de piatră pe piept, chinul la roată, încălţăminte cu cuie, bătaie cu vine de bou etc. Pe toate le-a îndurat cu o tărie ce i-a impresionat chiar şi pe prigonitori.

Mai mult, însăşi împărăteasa Alexandra, impresionată de credinţa puternică a Sfântului, a cerut să fie botezată, spre uimirea tuturor. Împăratul, însă, incapabil să se ridice la înţelegerea dreaptă a situaţiei, lăsându-se pradă furiei diabolice, a poruncit ca amândurora să li se taie capetele. Pe drumul spre locul de execuţie, Alexandra împărăteasa a murit de spaimă. Biserica n-a uitat-o şi i-a dat zi de pomenire, ca muceniţă, 21 aprilie a fiecărui an. Iar Sfântului Gheorghe i s-a tăiat capul în ziua de 23 aprilie 303.

 

Iubiţi credincioşi,

 

Pentru viaţa-i exemplară şi mărturisirea credinţei până la jertfă, Sfântul Mucenic Gheorghe a dobândit un loc ales de mijlocitor şi rugător înaintea Preasfintei Treimi. În aceeaşi măsură şi de mare făcător de minuni, descrise în cărţile ce cuprind vieţile şi faptele sfinţilor.

Dintre acestea, socotim potrivit a o înfăţişa pe cea în care se descrie omorârea balaurului, mai ales pentru faptul că cele mai multe icoane aşa îl prezintă pe sfântul mucenic: ostaş, călare, omorând cu suliţa un balaur înfricoşător. Minunea a avut loc în părţile Siro-Feniciei, lângă cetatea Beirutului, nu departe de munţii Libanului.

Aici era în acea vreme un iezer adânc, în care sălăşluiau felurite lighioane, între care şi un balaur ucigaş, care pierdea pe cei care se apropiau de mal, făcând jale şi plângere multă în cetate. Locuitorii erau, de fapt, închinători la idoli, precum era şi mai marele cetăţii. Au făcut, deci, sfat cum să scape de urgia abătută asupră-le şi în neştiinţa lor au zis: „Ne vom ruga zeilor şi vom face ceea ce ne vor descoperi!”. Şi sau rugat zeilor (în fapt diavolilor) şi au primit acest sfat: de nu vor să piară toţi, să dea în fiecare zi, la rând şi cu sorţi, fiecare pe copiii lor, spre mâncare acelui balaur.

Aşa au făcut apoi, iar într-o anumită zi sorţul a căzut chiar asupra fiicei dregătorului. Prin lucrarea lui Dumnezeu, însă, cu puţin timp înainte ca fecioara nevinovată să fie sfâşiată de fiara cea înfricoşătoare, Sfântul Gheorghe s-a arătat ca un ostaş viteaz, călare şi cu suliţa în mână, iar în clipa în care balaurul se pregătea să ucidă, sfântul s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci, lovind apoi puternic cu suliţa drept în gâtlejul balaurului, în timp ce calul îl călca în picioare.

Aşa a fost izbăvită copila, iar o dată cu ea cetatea, ai cărei locuitori s-au botezat pe dată, ca la 25.000, afară de femei şi copii. Această minune are, dincolo de faptele în sine, o semnificaţie aparte: omorârea balaurului răutăţii, al meşteşugirilor diavoleşti, prin puterea Crucii şi a credinţei în Hristos Cel Răstignit şi Înviat.

„Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, spre a fi - precum tu ai fost - biruitori asupra ispitelor şi ale oricăror lucrări diavoleşti, ca să aducem cu tărie slavă Preasfintei Treimi, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin”.