Iisus i-a zis: Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut. (Ioan 20, 29)

Sunt unii care cred că o viaţă binecuvântată este imposibilă în acest trup slab şi fragil, deoarece trebuie să suferim durere şi tristeţe, plâns, boală și toate în acest trup… Nu este o binecuvântare să fii în mijlocul suferinţei, dar este o binecuvântare să fii biruitor asupra ei şi să nu fii înspăimântat de vremelnica putere a durerii. Lucrurile care ne vin sunt considerate groaznice din cauza durerii pe care o provoacă, cum ar fi orbirea, pribegia, foamea, necinstirea unei fiice, pierderea unui copil.

Dar cine poate spune că Isaac nu a fost binecuvântat, el care nu vedea la anii săi, şi totuşi dădea binecuvântări din binecuvântarea sa? (Facerea 27, 28). Nu era oare Iacob binecuvântat, el care, lăsând casa tatălui său, a îndurat pribegia ca un cioban pentru plată (Facerea 31, 41) şi a jelit încălcarea castităţii fiicei sale (Facerea 34, 5) şi a suferit foamea (Facerea 42, 2)? Nu au fost ei binecuvântaţi, ei a căror bună credinţă Dumnezeu a primit-o mărturie, aşa cum este scris: Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob?

Greu lucru este sclavia, însă Iosif nu era sclav. De fapt, în mod limpede el a fost binecuvântat pe când era sclav și a împiedicat pofta trupească a stăpânei sale (Facerea 39, 7).

Ce să mai spun de Sfântul David, care a jelit moartea a trei dintre copiii săi (II Samuel 12, 16; 13, 31; 18, 33), şi oare ce este mai rău decât legătura incestuoasă a fiicei sale? (II Samuel 13, 21). Cum poate fi lipsit el de binecuvântare? El, cel din care Însuși Creatorul binecuvântării a răsărit și care a făcut mulţi fericiţi? Pentru că fericiţi sunt cei care nu au văzut şi au crezut.

Toţi aceştia au simţit slăbiciunea lor, dar cu mult curaj au biruit asupra ei. Ce putem noi gândi despre cineva așa de nenorocit ca Sfântul Iov, fie pentru arderea casei sale sau pentru moartea fulgerătoare a celor zece fii ai săi sau pentru durerile sale trupeşti? (Iov 1, 14–2, 10). N-ar fi fost oare el mai puţin binecuvântat dacă nu îndura acele lucruri prin care el cu adevărat s-a arătat a fi de acord [cu voia lui Dumnezeu]? Este adevărat că în aceste suferinţe este ceva amar şi că noi nu ne putem pune mintea deasupra problemei pentru a ascunde această durere.

Nu ar trebui să neg că marea este adâncă pentru că la ţărm este mai puţin adâncă, sau că cerul este limpede pentru că uneori este acoperit cu nori, sau că pământul este rodnic pentru că în unele locuri este doar pământ arid, sau că recoltele sunt bogate şi pline pentru că uneori au ovăz sălbatic amestecat cu ele. Deci, la fel, consideră ca adevăr că recolta unei conştiinţe fericite poate fi amestecată cu unele simţiri amare de tristeţe. În snopii unei vieţi fericite, dacă din întâmplare orice nenorocire sau amărăciune s-a strecurat, nu este ca şi cum ovăzul sălbatic a fost ascuns sau ca şi cum amărăciunea neghinei a fost ascunsă de dulcea aromă a grâului?

(Sfântul Ambrozie al Milanului, Îndatoririle clerului 2. 5. 19-21, traducere pentru Doxologia de Alexandra Zurba)