Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Langouvarda din Markopoulos, Grecia
La capătul sud-estic al insulei Kefalonia, în localitatea Markopoulos, se găseşte Biserica „Adormirea Maicii Domnului”-Langouvarda, acolo unde, în fiecare an, se arată şerpii Maicii Domnului.
După tradiţie, în urmă cu mai multe veacuri sătenii au observat nişte flăcări ce mistuiau un copac din marginea satului. Au alergat acolo şi când focul a fost stins, copacul şi desişul din apropiere erau cu totul arse, însă la poalele copacului au găsit nevătămată o icoană a Maicii Domnului. Icoana fost dusă în biserică spre închinare, dar ea se întorcea mereu în chip minunat la locul unde fusese găsită, până ce acolo s-a ridicat un paraclis, iar mai târziu o mănăstire.
Tradiţia locală spune că, în momentul în care mănăstirea a fost atacată de piraţi, cândva în anul 1705, maicile s-au rugat Maicii Domnului să le apere, spre a nu fi luate prizoniere sau batjocorite. Rugăciunea acestora a fost ascultată, iar piraţii s-au înfricoşat de vederea şerpilor s-au întors înapoi cu groază la vederea a mii de şerpi ce înconjuraseră mănăstirea. De atunci, în fiecare an, în luna august, aici se arată şerpii Maicii Domnului.
Mai târziu, Mănăstirea Langouvarda a fost distrusă de turci, iar ceea ce mai rămăsese în picioare a fost ruinat de un cutremur în anul 1953.
Pe locul fostei Mănăstiri Langouvarda a fost zidită o biserică închinată praznicului Adormirii Maicii Domnului, unde a fost aşezată şi vechea icoană a Maicii Domnului, găsită la marginea satului în urmă cu mai multe veacuri.
Biserica este loc de pelerinaj în fiecare an între praznicul Schimbării Domnului la Faţă şi praznicul Adormirii Maicii Domnului.
(Foto) Biserica Langouvarda din Markopoulos – locul unde se arată şerpii Maicii Domnului
Sihăstria Provata – Athos
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro