Biserica Națiunilor – Pelerinajul părintelui Cleopa la Locurile Sfinte

De pe piatra aceasta încep patimile cele înfricoșate și mântuitoare ale lui Hristos. De aici, din locul acesta, începe cea mai grozavă dramă care s-a petrecut vreodată pe pământ.

Ieșim din Peștera Ghetsimani și mergem spre sud o sută de metri, unde se află piatra originală și locul prinderii Domnului nostru Iisus Hristos, în noaptea Sfintelor Patimi. Peste această piatră a fost construită o biserică încă din secolul al IV-lea. Rămânând în ruină, Biserica Catolică a înălțat în secolul nostru o biserică mare cu 12 calote, cu concursul a 12 țări, fapt pentru care noua biserică se numește astăzi „Biserica Națiunilor”. Ea se află tot în Grădina Ghetsimani și este foarte bine întreținută. Intrăm în grădină. Aici se află opt măslini uriași, milenari, de circa 2 metri în diametru, care au crescut din tulpina măslinilor ce au fost martori la patimile Domnului. Ne închinăm și intrăm în marea biserică, tocmai în clipa când un grup de 12 preoți, îmbrăcați în veșminte, merg cântând la Piatra Prinderii. Pelerini din toată lumea asistă la slujbă. Intrăm și ascultăm cântările în limba latină. Ne rugăm fiecare și ne reculegem.

Aici a fost sărutat Domnul de către Iuda vânzătorul și dat în mâinile iudeilor. Aici S-a smerit Împăratul Cerului și al pământului, dându-Se ca un om în mâinile oamenilor, a trădătorilor, a hulitorilor și a necredincioșilor. Ca o oaie spre junghiere și ca un Miel înaintea celor ce-L tund pe El... (Isaia 53, 7), așa S-a lăsat prins Mântuitorul de cei fără de lege și dus din Ghetsimani pe Golgota să Se jertfească pentru noi! Citim și medităm la cuvintele Sfintei Evanghelii.

Sculați-vă să mergem. Iată, s-a apropiat cel ce M-a vândut... Iar vânzătorul le dăduse un semn, zicând: Pe care Îl voi săruta, Acela este; prindeți-L pe El. Și îndată, apropiindu-se de Iisus, a zis: Bucură-Te, Învățătorule! Și L-a sărutat. Iar Iisus i-a zis: Prietene, pentru ce ai venit? Atunci ei, apropiindu-se, au pus mâinile pe Iisus și L-au prins... Ca la un tâlhar ați ieșit cu săbii și cu ciomege, ca să Mă prindeți. În fiecare zi ședeam în templu și învățam și n-ați pus mâna pe Mine. Dar toate acestea s-au făcut ca să se împlinească Scripturile proorocilor. Atunci toți ucenicii, lăsându-L, au fugit (Matei 26, 46-56).

De pe piatra aceasta încep patimile cele înfricoșate și mântuitoare ale lui Hristos. De aici, din locul acesta, începe cea mai grozavă dramă care s-a petrecut vreodată pe pământ. Oamenii răi declară război lui Dumnezeu. Ca niște copii fără minte pornesc cu arme, cu săbii, cu făclii, cu trădări, cu viclenii, cu minciuni, să prindă pe Fiul lui Dumnezeu, să omoare pe Făcătorul lor, să-L scoată afară din grădina Sa, din inimi, din familie, din sate, din orașe, din lume, din istorie. Din ceasul acesta oamenii intră în luptă cu cerul, cu sfinții și îngerii din cer, cu Făcătorul cerului și al pământului. Copiii își resping părinții și iudeii Îl resping pe Hristos. Atâtea mii de ani L-au așteptat și au suspinat după El, iar acum Îl duc la moarte!

Oamenii răi nu-L mai acceptă pe Dumnezeu printre ei, ca să-i învețe, să-i mustre pentru păcate, să-i mângâie, să-i amenințe cu focul gheenei. Oamenii răi vor să trăiască singuri, fără părinți, fără profeți, fără evangheliști, fără sfetnici, fără sfinți, fără Dumnezeu, ca să nu vadă nimeni păcatele lor. Și această cumplită dramă, această luptă împotriva lui Dumnezeu, a Evangheliei și a Bisericii Sale care urma să se întemeieze a început de aici, de pe această piatră albă, acum două milenii în urmă!

Ce lucru nedrept și înfricoșat! La asaltul omului împotriva Făcătorului său, el folosește cele mai cumplite metode: minciuna, viclenia, coruperea prin bani, trădarea, forța, amenințarea, bătaia, întunericul nopții. Pe Care Îl voi săruta, Acela este, puneți mâna pe El, a zis Iuda vânzătorul. Iar Domnul și Mântuitorul lumii întreabă cu dragoste și blândețe pe trădător: Prietene, pentru ce ai venit? Îl numește „prieten” pe vânzător, ca să-l apropie de pocăință, ca să-i dea nădejde de mântuire și să-l mustre pentru păcat. Apoi îl întreabă pentru ca să mărturisească singur trădătorul, pentru ce a venit, ca să-l izbăvească de minciună și să-l ierte de păcat. Stă minciuna în fața Adevărului și nu se rușinează. Stă omul apostat și vânzător, robit de demonul banului, în fața Dumnezeului său și încearcă să-L sărute, să-L lege, să-L omoare. Desfigurat la față, descumpănit în voință, demonizat la suflet, aprins de mânie, viclean ca un șarpe, cu prețul trădării în buzunar, se apropie, face semn cu mâinile, stă înaintea lui Hristos tocmai în ceasul rugăciunii. Vine noaptea, că nu poate suferi lumina. Trădătorul, vicleanul, apostatul, demonizatul, noaptea trădează, noaptea vinde ce nu este al său, noaptea fură, noaptea ucide și sărută pe întuneric. El se teme de oameni, nu de Dumnezeu; se teme de istorie, se teme de lumină. El lucrează noaptea, fiind fiu al întunericului, și urăște ziua, că lumina îl vădește. Dar Dumnezeu toate le vede! El cunoaște inimile și cugetele noastre. El nu lasă lumina să fie cuprinsă de întuneric. Nu lasă pe cel ce priveghează și crede, și se roagă, și iubește, și iartă, și nădăjduiește, să cadă în cursele trădătorului lepădat de Hristos, demonizat și ucigaș de oameni.

Izbăvește, Doamne, Iisuse Hristoase, sufletele noastre de demonii patimilor! Izbăvește-ne de duhul iubirii de argint și de tot păcatul! Sub aripile Tale nădăjduim, izbăvește-ne de cursa vânătorilor. Ca și cu o armă, înconjoară-ne cu Adevărul Tău! Păzește Țara noastră de săgeata ce zboară ziua, de lucrul ce umblă întru întuneric, de întâmplare și de dracul cel de amiazăzi (Psalm 90, 3-6). Izbăvește lumea de demonul iubirii de argint, care corupe și aduce apostazie și războaie! Izbăvește omenirea de trădători, de mincinoși și de toți urmașii lui Iuda vânzătorul, care învrăjbesc popoarele, dezbină Biserica și macină unitatea familiilor noastre!

Preoții și-au terminat slujba în biserică și se retrag cântând, cu cărțile în mâini. Credincioșii în tăcere meditează, iar noi ne apropiem cu credință de piatra aceasta sfântă, cădem în genunchi, ne rugăm pentru noi și pentru toată lumea, ne atingem fruntea de ea, o sărutăm cu evlavie și ieșim în Grădina Ghetsimani. Un călugăr închide ușa. Un altul udă măslinii uriași și florile de pe alee. Plecăm în tăcere. Soarele fierbinte a ajuns la cumpăna amiezii.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Mormântul Domnului, ediția a VI-a, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 30-34)

De la același autor

Ultimele din categorie