Este o biserică franciscană mai nouă, cu o construcție caracteristică. Se înalță chiar la marginea Muntelui Sion, cum coborâm în Valea lui Iosafat, pe numeroase ruine vechi. Sub biserică se află o criptă și o peșteră mare, numită în tradiția Ierusalimului „Peștera Pocăinței lui Petru”, unde a intrat marele apostol să plângă cu amar după întreita sa lepădare de Hristos. Peste această peșteră, atât de necesară pentru fiecare dintre noi, creștinii au înălțat o mică biserică, încă de la începutul secolului al IV-lea. În anul 614 perșii au dărâmat biserica, în timpul marii lor invazii asupra Locurilor Sfinte. Cruciații au refăcut biserica sub numele „Sfântul Petru de la cântatul cocoșului”.

Biserica actuală este deservită de călugări franciscani și poartă numele specific de „Biserica Sfântului Petru Galicani”. Ruinele actuale sunt considerate de unii ca fiind casa lui Caiafa. În prezent, pe locul acesta încărcat de istorie și vestigii biblice, ca și pe Sion de altfel, încep construcții noi de blocuri, fapt care întristează pe pelerini.

Intrăm în curtea bisericii. Tocmai acum călugării franciscani săvârșesc o slujbă religioasă. Ne închinăm și cugetăm la frații noștri de departe, la căderea lui Petru din credință și la „plânsul lui amar”. În această peșteră s-a ascuns Petru, „verhovnicul apostolilor”, de durere, de mustrare și cuprins de rușine, să-și plângă înaintea lui Dumnezeu înfricoșătorul său păcat. El, care era cel mai râvnitor, printre cei dintâi chemat, cel mai vârstnic și purtătorul de cuvânt ale celorlalți apostoli; el, Petru, care se făgăduise Domnului în noaptea Cinei, că dacă toți se vor sminti întru Tine, eu niciodată nu mă voi sminti (Matei 26, 33-35), tocmai el singur s-a lepădat de Hristos, de frica oamenilor! Și a cântat cocoșul și s-a deșteptat conștiința lui Petru și au început lacrimile a curge ca picăturile de foc și, ieșind, s-a ascuns în această peșteră, ca să se pocăiască. Că cel ce păcătuiește în public se ascunde de cei cunoscuți și plânge în taină pentru rușinea păcatului. Iar cel cu conștiința curată se roagă oriunde, pe munte, în poiană, sub soare, în odaia luminată și lacrimile lui sunt de rubin.

Doamne, Dumnezeul nostru, izbăvește-ne de ispitele cele peste puterile noastre, care se ridică asupră-ne în tot ceasul, de la diavol, de la lume și de la trup. Nu ne lăsa pe noi să cădem când suntem ispitiți pentru mândria noastră, pentru neascultarea și lenevirea noastră. Izbăvește-ne de ispitele tinereții! Izbăvește-ne de slăbiciunile bătrâneții! Izbăvește-ne de pofta ochilor, de pofta trupului și de trufia vieții! Izbăvește-ne de sfatul cel viclean, de clevetirea oamenilor, de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua, de lucrul ce umblă întru întuneric, de întâmplare și de duhul cel de amiazăzi (Psalm 90, 5-6). Nu ne părăsi în vremea bătrâneților, a bolilor și a necazurilor, când va lipsi virtutea noastră, ci ne întărește cu prisos de har dumnezeiesc și cu îngrădirea îngerilor Tăi, ca să nu slăbim în credință, în nădejde și în dragoste. Întărește-ne cu Duhul Tău Cel Sfânt, să nu părăsim sfânta credință, nici pentru cinste, nici pentru dregătorii pământești, nici pentru bani, nici pentru laude, nici pentru frica de oameni. Ci, cu frica de Dumnezeu, ajută-ne să biruim frica de oameni și cu răbdarea noastră să biruim mânia celor ce ne urăsc; cu blândețea să biruim răutatea celor ce ne împresoară; cu rugăciunea și iertarea să biruim toată ispita și cursa vrăjmașului!

Întărește, Mântuitorule, dreapta credință în pământul țării noastre, în casele și sufletele fraților noștri, în mănăstirile și bisericile părinților noștri. Izbăvește pe binecredincioșii noștri creștini de cărturarii și fariseii eretici, care încearcă în tot felul să dezbine Biserica și neamul și să ne despartă de Hristos!

Miluiește-ne, Doamne, și pe noi păcătoșii, care am venit din țară creștină îndepărtată să ne mărturisim Ție și să ne căim împreună cu Sfântul Apostol Petru, pentru toate păcatele vieții noastre. Dă-ne pâine duhovnicească și lacrimi curate de pocăință; dă-ne timp și loc de rugăciune. Dă-ne duhovnici buni și peșteră de ispășire; dă-ne speranță și iertare ca lui Petru, sfârșit creștinesc și odihnă întru împărăția Ta!

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Mormântul Domnului, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 117-120)