Acum aproape un deceniu, am fost invitat pentru prima dată într-un studio al unei televiziuni naţionale. Invitat, e un fel de a spune. Auzind că se pregăteşte o emisiune în care Biserica va fi criticată pentru că a „îndrăznit” să reintre în proprietatea unor păduri din judeţul Neamţ, cineva a intervenit (şi cu greu a obţinut) ca, alături de jurnalistul Mihai Tatulici, să fiu şi eu invitat spre a prezenta punctul de vedere al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Atunci am văzut pe viu ce înseamnă manipulare, dar una strigătoare la cer. Nu eram nici pe atunci un naiv, ştiam din culise cum se „fabrică” realitatea de către unii ziarişti. Dar nu eram conştient, recunosc, de proporţiile pe care le putea lua minciuna. Spre exemplu, la un moment dat s-a difuzat un reportaj în care, în timp ce se vorbea despre veniturile obţinute din exploatarea pădurii, sunetul era asociat cu imagini video ale unor suprafeţe întregi de păduri defrişate. Evident, ele nu erau nici opera Bisericii şi nici nu se aflau în proprietatea vreunui ocol silvic bisericesc. Dar ce mai contează, important era ca oamenii să rămână cu impresia că Biserica „rade tot” acolo unde este împroprietărită. Şi se mai spuneau multe alte minciuni. După încheierea aşa-zisului reportaj, am crezut că voi avea dreptul la replică. De unde! Realizatoarea deja deschidea alt front de discuţie, ca şi cum ceea ce se difuzase era de necombătut. Cu greu am reuşit să smulg câteva minute în care să aduc argumente reale, cu date şi cifre, care să răstoarne percepţia telespectatorilor. Evident, şi acest moment, şi multe altele pe care le-am trăit prin unele studiouri TV m-au determinat să primesc cu foarte mari rezerve orice se difuzează pe ecranul televizorului. Şi nu numai. 

Am evocat acest moment din cariera mea de jurnalist sau de purtător de cuvânt de peste 20 de ani, pentru a atrage atenţia asupra fenomenului manipulării, omniprezent nu doar în presă, ci în mai toate sferele vieţii publice româneşti. Acum un an, revista „Dacia literară” dedica un întreg număr acestei maladii sociale. Reiau mai jos, cu unele nuanţări, câteva dintre gândurile pe care le-am exprimat cu acel prilej.

Resorturile manipulării pot fi identificate în dorinţa unor persoane sau grupuri de interese de a acapara puterea, în diferitele ei forme: politică, economică, culturală, spirituală etc. Oricine este văzut ca un posibil adversar devine ţintă. Inclusiv Biserica este atacată mai ales pentru că e percepută ca un pol de putere, nu neapărat pentru că deranjează credinţa pe care ea o promovează. Dar indiferent de natura manipulării, dacă ţinta este Biserica sau Şcoala sau orice altă instituţie, în spate se poate sesiza şi un duh de „emancipare” a omului de sub autoritatea lui Dumnezeu. Conştient sau mai puţin conştient, cel mai adesea.

Manipularea este sesizabilă de-a lungul istoriei, încă de la începuturi. De fapt, istoria a început printr-o mare manipulare. În Rai fiind, primii doi oameni, Adam şi Eva, au fost manipulaţi de diavolul ce li s-a arătat în chip de şarpe să nu-L creadă pe Dumnezeu, Care le poruncise să nu se atingă de pomul cunoştinţei binelui şi răului pentru că ar fi urmat să „moară negreşit” (Facerea 2, 17). Satana – numit şi „tatăl minciunii” (Ioan 8, 44) – îi influenţează prin cuvintele: „Nu, nu veţi muri. Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul” (Facerea 3, 4-5). Aşa au pierdut primii oameni Raiul, aşa a început istoria omenirii.

Întruparea Fiului lui Dumnezeu acum două mii de ani a însemnat o lovitură cumplită dată „tatălui” oricărei manipulări. Începând cu Cincizecimea, cei ce sunt parte vie din Trupul Bisericii „se umplu” de Duhul Sfânt. Duhul este Cel Care dăruieşte discernământul necesar spre a evita orice formă de manipulare. E foarte greu, altminteri, să discerni între bine şi rău, între adevăr şi minciună. Omul contemporan îşi pune toată nădejdea în informaţie. Crede că, cu cât este mai bine informat, cu atât scad şansele de a mai fi manipulat. Or, dimpotrivă, cu cât „inhalezi” o cantitate mai mare de informaţie, cu atât scad şansele de a avea o „minte limpede”. Poţi ajunge obez din punct de vedere informaţional. Curăţia minţii nu se obţine decât prin pocăinţă, rugăciune, unire cu Dumnezeu. De aceea, cei cu viaţă îmbunătăţită, despătimiţi, ajung să poată sesiza orice duh necurat chiar şi când se arată în chip de înger de lumină. Cu atât mai mult, sesizează orice minciună lansată de acei „lupi îmbrăcaţi în piei de oaie”.

Un creştin se poate implica în societate sau în politică, chiar e nevoie să facă acest pas. Dar contează în ce duh o face. Am fost mâhnit să sesizez, urmărind anumite mişcări de stradă sau campanii mediatice, cum unii creştini au lăsat deoparte rugăciunea şi au pus mâna pe pancarte purtând sloganuri pline de venin, de resentimente sau de ironie. Dacă o acţiune civică mă face să-mi pierd cumpătul şi pacea, mai bine stau deoparte. Înseamnă ori că lucrurile sunt nu tocmai curate ori că eu sunt imatur, incapabil, deocamdată, de a lupta pentru binele comun cu mijloace creştineşti.

În concluzie, ca formă de rezistenţă la orice fel de manipulare, recomand rugăciunea. Mutând gândul la Dumnezeu, poţi sesiza mult mai uşor sursa şi intenţia oricăror idei lansate în public. Imposibil de manipulat sunt cei cu viaţă sfântă, deşi sunt cei mai atacaţi dintre pământeni, la nivel mental.