Mintea este cea care cugetă. Inima nu cugetă. Să aveţi mintea la Dumnezeu, şi inima saltă de bucurie de la sine. Se străpunge. Ca să vină Hristos în inimă, trebuie să-L iubiţi. Ca să-L iubiţi, trebuie ca El să vă iubească mai întâi. Trebuie ca mai întâi să vă cunoască Dumnezeu, apoi e rândul vostru. Dacă Îi cereţi, El Se va sălăşlui. Ca să vă iubească, trebuie să fiţi vrednici. Ca să fiţi vrednici, trebuie să faceţi pregătirea.

Mai întâi de toate, departe cu interesul. Rugăciunea trebuie să fie dezinteresată. Toate să se facă tainic, dezinteresat. Adică să nu vă gândiţi că, dacă v-aţi concentrat mintea, harul va veni în inimă şi o va face să tresalte. Să nu vă rugaţi cu această socoteală, ci cu simplitate şi smerenie. Să ţintiţi întotdeauna către slava lui Dumnezeu. Ce v-am spus despre privighetoare? Ea cântă fără să fie văzută de nimeni. Aşa să fiţi, dezinteresaţi. Să vă dăruiţi slăvirii lui Dumnezeu în taină.

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003,  pp. 209-210)